Surpriză mare în Pantelimon! Unirea Constanța a zdrobit Metaloglobus și a obținut prima victorie din acest sezon. Leo Strizu, sigur pe echipă: ”Băieții au vrut să repare ce s-a întâmplat etapa trecută”

Răzvan STÎNGĂ 25 Sep. 2021, 13:51 Liga 2
Surpriză mare în Pantelimon! Unirea Constanța a zdrobit Metaloglobus și a obținut prima victorie din acest sezon. Leo Strizu, sigur pe echipă: ”Băieții au vrut să repare ce s-a întâmplat etapa trecută”

Unirea Constanța a obținut prima victorie în acest sezon de Liga 2, în etapa a 8-a. După ce meciul trecut a cedat la scor cu Poli Iași, 0-6, de această dată echipa de la malul mării a învins, surprinzător, categoric Metaloglobus, la București, cu scorul de 4-1.

Echipa dobrogeană, dar cu alți jucători în lot, pierdea nu cu mult timp în urmă cu 0-14 la FC Buzău.

Leonard Strizu: ”Îmi doresc foarte mult să adunăm cât mai multe puncte, pentru a juca și sezonul următor în Liga 2” 

Leonard Strizu, antrenorul Unirii Constanța, a simțit pe parcursul săptămânii că tinerii săi jucători voiau să ”spele” cele întâmplate cu Poli Iași și avea încredere că vor face un meci important. Așa s-a și întâmplat, constănțenii reușind să înregistreze primul succes din acest sezon în Liga 2, după startul foarte greoi și accentuat de problemele de la nivelul conducerii, legate de situația financiară, dar și de condițiile de pregătire.

Vlad Șerbănescu a reușit dubla cu Metaloglobus 

Odată cu startul colaborării echipei din Liga 2 cu FCSB, lucrurile încep să fie mai bune, se pare. Leonard Strizu are încredere că drumul e unul pozitiv acum, iar Unirea Constanța se poate salva de la retrogradare la finalul campionatului, acesta fiind și obiectivul.

  • Alexandru Tălmaciu (24), Vlad Șerbănescu (64 și 76) și Adrian Niță (79) au marcat pentru Unirea Constanța, în partida cu Metaloglobus. Pentru echipa din București a punctat Claudiu Herea (90+3).

”Este o echipă de copii, care își dorește foarte mult. Jocul cu Iași a fost o greșeală, am vrut să jucăm, dar ce să le spunem copiilor? Cred că s-au revanșat acum. Noi numai în deplasare jucăm, e adevărat că suntem echipa orașului (n.r. – a Mangaliei, deși se numește Constanța!?), dar ne antrenăm la București, iar la Techirghiol, cum se spune, suntem acasă.

Noi vrem să jucăm la fel de bine și acasă, și în deplasare. De data aceasta, băieții au vrut să repare ce s-a întâmplat etapa trecută, cu Poli Iași. Ei și-au dorit foarte mult, am vorbit cu ei despre asta, trebuia să ridicăm capul din pământ, pentru că le-am spus că nu asta e valoarea echipei. Valoarea echipei e alta și cred că nu întâmplător am bătut Metaloglobus.

Acum, ne interesează să facem un rezultat bun cu FK Csikszereda. Îmi doresc foarte mult să adunăm cât mai multe puncte, pentru a juca și sezonul următor în Liga 2”, a declarat la finalul meciului Leonard Strizu, la Metropola TV.

Unirea Constanța a ajuns la 4 puncte 

Unirea Constanța a ieșit, așadar, din plutonul echipelor fără victorie în acest sezon. Acum, fără succes mai sunt doar Viitrul Pandurii, Dunărea Călărași și Dacia Unirea Brăila, dar dintre ele doar echipa lui Florentin Petre a evoluat în etapa a 8-a și a pierdut, 0-3 cu ”U” Cluj.

Constănțenii au acumulat 4 puncte în urma succesului cu Metaloglobus. Golaverajul arată însă în continuare rău, doar patru goluri marcate și 29 primite. În etapa a 9-a a Ligii a 2-a, Unirea Constanța va juca acasă, cu FK Csikszereda.

Foto: Alex Nicodim / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/seria-de-jocuri-grele-continua-pentru-ripensia-concordia-aterizeaza-pe-electrica-petruescu-e-adeptul-meciurilor-din-trei-in-trei-zile-19202803

https://liga2.prosport.ro/seria-1/daniel-oprita-rasufla-usurat-dupa-victoria-de-la-brasov-bine-ca-am-castigat-de-cand-se-pregatea-adi-popa-cu-steaua-si-de-cati-jucatori-ar-mai-avea-nevoie-pentru-a-se-ataca-promovar-19202772

https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-popa-a-debutat-la-steaua-la-zece-ani-distanta-de-la-ultimul-sau-meci-in-liga-2-chit-ca-am-sau-nu-am-dreptul-sa-promovez-eu-imi-voi-dori-sa-terminam-pe-primele-doua-locuri-19202688

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-mult-prea-tematoare-cu-steaua-ilie-stan-adversarul-simte-neincrederea-profita-si-vine-peste-tine-imi-pare-rau-de-efortul-jucatorilor-19202763

 

 

 

Răzvan STÎNGĂ 25 Sep. 2021, 13:51 Liga 2
Pe aceeași temă