Surpriză la Buftea! Ripensia a reușit un egal cu Rapid, după ce giuleștenii au avut 2-0

Anda DELIU 21 Feb. 2021, 13:19 Liga 2

Rapid și Ripensia au terminat la egalitate, la scorul de 2-2, după un meci interesant jucat la Buftea. Părea să fie un succes al giuleștenilor, care au avut 2-0, după reușitele foștilor utiști Amir Jorza și Cătălin Hlistei și după un control al aproape întregului meci. Tânărul Alexandru Piftor și-a readus echipa în joc după un șut perfect, iar, pe final, Andrei Macrițchii a reușit să egaleze la ultima fază.

Meciul nu a început cu o abordare foarte incisivă pentru niciuna dintre cele două echipe. Ripensia s-a descurcat destul de bine în debutul partidei pentru a bloca încercările de acțiuni ofensive ale rapidiștilor. După un prim șut al lui Ioniță reținut de Dobre, atacurile echipei lui Nicolae Grigore au căpătat consistență abia în a doua jumătate a reprizei. Ursu și Pănoiu nu au prins spațiul porții, iar, în minutul 38, Lalic era să o ”comită”, cu o lipsă de comunicare cu portarul pe care a mai arătat-o și în toamnă. Nu a fost însă autogol, deoarece portarul a fost pe fază.

Rapidul a apăsat pe pedală și a înscris chiar înainte de pauză

Cu posesia în favoarea lor în prima jumătate a partidei, Rapid a început să pună presiune pe poartă înainte de pauză, tocmai pentru a intra cu avantaj la vestiare.

În minutul 40, Ursu a trimis în bară după o acțiunea persoanală. Până la urmă, în minutele de prelungire ale primului mitan a venit și golul. Fază a început tot de la Ursu, iar Hlistei a trimis spre Amir Jorza (45+2), iar jucătorul a înscris, deși Dobre a plonjat spre minge.

Ripensia a ratat șansa egalării în repriza secundă și a făcut cadoul golul doi

În repriza a doua, Ripensia a avut o mare șansă să restabilească egalitatea în minutul 48. Stoi a tras puternic din afara careului în transversală, iar mingea a ajuns la Sokovic, care din 6 metri a ratat neverosimil, trimițând peste poartă.

Și rapdiștii au avut o ocazie irosită, la o reluare cu capul a lui Bălan, pe lângă buturi. Tot Lalic a ușurat mult misiunea gazdelor partidei, când a făcut penalty la Ursu, după o fază la care Andrei Macrițchii a greșit inițial. De la punctul cu var, Cătălin Hlistei a marcat pentru 2-0 în minutul 64.

Piftor i-a readus în joc, Macrițchii i-a făcut pe rapidiști să dea cu pumnul în pâmânt

Totuși, la 2-0, Ripensia nu s-a resemnat. În minutul 74, Alexandru Piftor a reușit un șut excelent, din 25 de metri, care s-a dus direct în poartă.

Peste trei minute, și rapidiștii au avut o replică, dar Bălan nu l-a putut învinge pe Dobre la o fază la care a încercat să înscrie din cădere.

Când nimeni nu se mai aștepta, în prelungiri, Ene a centrat bine din lovitura liberă acordată de căpitanul Voicu, iar Andrei Macrițchii (90+3) a marcat cu capul din 5 metri, spre disperare lui Ionuț Voicu, care a lovit pământul cu pumnii. Un rezultate care o ajută și pe ASU Poli, echipa timișoreană rămânând pe locul 2, acolo unde ar fi urcat Rapid dacă o învingea pe Ripensia.

RAPID – RIPENSIA TIMIȘOARA 2-2

Amir Jorza 45+2′, Cătălin Hlistei 64′ – penalty / Alexandru Piftor 75′, Andrei Macrițchii 90+3′

Rapid: Drăghia – I. Voicu (cpt.), Cr. Ignat, Dandea, Florică (R. Ilie 85′) – Pănoiu (Sefer 64′), Jorza – Oct. Ursu (R. Lazăr 64′), Al. Ioniță (Drăghiceanu 74′), Hlistei (Finica 85′) – Ad. Bălan
Rezerve neutilizate: H. Moldovan – Zunic, Bradu, Bg. Barbu
Antrenor: Nicolae Grigore

Ripensia: Șt. Dobre – Andr. Macrițchii, Țieranu, Lalic, Gladun – Stoi (Mih. Ene 74′), T. Călin – Al. Popovici (cpt.)(Coulibaly 74′), Al. Neagu (Golda 74′), Piftor – Sokovic
Rezerve neutilizate: Mikloș – Sturzu, Rogac, Maric, Fridrich, Vl. Tudorache
Antrenor: Cosmin Petruescu

Stadion: CNAF Buftea (Buftea – Ilfov); Fără spectatori; Arbitru: Eduard Ioniță (Galaţi); Asistenți: Stelian Slabu (Braşov) și Romică Bîrdeş (Piteşti). Rezervă: Claudiu Marcu (Constanţa); Observatori: Gheorghe Mihalache (Buzău) și Lucian Cârjă (Constanţa).

Cu 26 de puncte, Rapid urcă de pe 4 pe 3, fiind la un punct de ASU Poli și la patru de liderul U Craiova 1948 SA. Runda viitoare va juca la Buzău, cu SCM Gloria, joi, de la ora 17:00.

Ripensia revine pe locul pe care se situa înainte de începutul etapei a 16-a, pe 15, cu 16 puncte, fiind la egalitate cu Concordia, care are un golaveraj mai bun. Sâmbăta viitoare, de la ora 11:00, primește vizita celor de la FK Csikszereda.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/rapid-ripensia-se-joaca-de-la-ora-1100-giulestenii-au-sansa-sa-urce-pe-locul-2-si-sa-se-apropie-la-doua-puncte-de-lider-19170515

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-16-patru-meciuri-incep-la-ora-1100-iar-apoi-le-urmeaza-dunarea-calarasi-farul-19170265

Anda DELIU 21 Feb. 2021, 13:19 Liga 2
Pe aceeași temă