Fostul președinte al unui club de tradiție a rupt tăcerea după ce echipa a ratat promovarea în Liga 1: „Am fost scuipat pe stradă. Copilul mi-a spus ‘Tati, ești o mizerie'”

Redactor:
Dan Mirea
Fostul președinte al unui club de tradiție a rupt tăcerea după ce echipa a ratat promovarea în Liga 1:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul președinte al Petrolului, Cristi Vlad, a oferit o declarație șocantă despre perioada petrecută la echipa care a ratat promovarea în sezonul trecut. Fostul oficial al prahovenilor susține că evenimentele au degenerat pe finalul mandatului, dar și după ce și-a dat demisia.

Petrolul a ratat promovarea în sezonul trecut, atunci când Academica Clinceni și Chindia Târgoviște au promovat. Fostul președinte al Petrolului, Cristi Vlad, a plecat în aprilie 2019, în urma înfrângerii cu 3-1, pe teren propriu, în fața echipei Daco-Getica.

Lui Cristi Vlad i s-au reproșat transferurile nereușite, dar și deciziile în privința alegerii antrenorilor: „Am fost împușcat, mitraliat și mi s-a pus și o bombă în buzunar. Am greșit și m-am grăbit cu schimbările antrenorilor, însă a fost o presiune foarte mare. Numai noi știm. Poate și la jucători am avut probleme, deși toți cei care au venit au fost verificați. Am avut jucător care evoluase la naționala țării sale care nu a confirmat (n.r. Malakyan). Am avut atacant cu 19 goluri în B (n.r. Bogdan Rusu) care a promovat și care aici a dat două goluri. Este inexplicabil. Țigănașu a jucat 200 de meciuri în Liga 1. Și la noi n-a dat o centrare. Societatea este un ONG. Nu poate să iasă nimic. Toți banii pe care Petrolul îi produce se reinvestesc în activitatea clubului. Jucătorilor nu le-a lipsit nimic. Au avut toți banii la zi. Potrivit regulamentului de ordine interioară, bonusurile se dădeau dacă eram pe locurile unu, doi și trei și patru, dacă echipa era la două puncte de podium. Dar m-am dus la ei, la meciurile importante, și i-am anunțat că au prime chiar dacă eram mai jos în clasament”, a declarat fostul oficial pentru Ploiești TV.

Vlad a ocupat funcția de președinte al clubului din 2016 și avea ca obiectiv promovarea în Liga 1, după două promovări consecutive până în Liga 2: Nu au existat salarii de 5.000 de euro. Au existat bonificații. S-a uitat foarte repede ce s-a întâmplat. Că am plecat de la zero și am promovat de două ori consecutiv. S-a ajuns să fiu scuipat pe stradă, să vină copilul să spună acasă „tati, ești o mizerie!” De la școală, să audă înjurături, pentru ce? Că am luat clubul, nu singur, și l-am pus pe picioare. S-a ajuns prea departe.

Nu m-am îmbogățit aici. Eu aveam un statut, nu am venit cu cămașa ruptă la subraț. Nu am ținut de scaun, nu m-am născut președinte. Rana nu e deschisă, e carne vie. Îmi pare rău pentru ce au făcut unii oameni care mă cunosc și care în loc să vorbească cu mine, m-au scuipat pe stradă. Nimeni nu m-a întrebat de ce s-a întâmplat cu adevărat. Am fost crucificat, mi s-a pus o bombă în buzunar și am fost aruncat în aer. Îi doresc Petrolului tot binele, dar eu m-am oprit. Nu există așa ceva, să fiu încă plătit de club. Mi-am schimbat numărul de telefon, pentru că a fost dat pe Facebook și am primit zeci de mesaje urâte și amenințări. Presiunea pusă de suporteri a fost justificată din punct de vedere sportiv. Cât despre celelalte acuzații, dacă cineva are vreun dubiu poate să ancheteze orice. Din punctul ăsta de veedere, Cristi Vlad doarme liniștit”, a adăugat Vlad pentru Ploiești TV. 

În acest sezon, Petrolul Ploiești ocupă locul 7 în clasament, cu 6 puncte, după 2 victorii și 1 înfrângere.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la toată lumea”
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la…
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…