Salvată de FRF de la o retrogradare certă, Pandurii visează la Liga 1. Condescu debordează de optimism: ”Am încredere că vom promova chiar la finele sezonului viitor”

Mircea OGLINDOIU 16 May. 2020, 16:12 Liga 2
Salvată de FRF de la o retrogradare certă, Pandurii visează la Liga 1. Condescu debordează de optimism: ”Am încredere că vom promova chiar la finele sezonului viitor”

Salvată de retrogradare de decizia Comitetului de Urgență al FRF, care a hotărât ca, în actuala stagiune, să nu mai pice nicio echipă din Liga 2, Pandurii Târgu Jiu a început să viseze departe. Vrea în Liga 1 la finele sezonului viitor! Cel puțin asta speră principalul creditor al clubului, Marin Condescu.

Condescu așteaptă finalizarea proceselor cu acționarii clubului, care au fost obligați, la primele termene ale instanțelor judecătorești, să achite cotizațiile în valoare de 3,3 milioane euro, pentru a putea aduce jucători de valoare la Târgu Jiu.

”Decizia FRF este una justă, fiindcă era imposibil să se mai poată juca toate cele 14 etape. E adevărat că noi nu am mai fi putut evita retrogradarea pe teren, dar nu suntem noi singurii avantajați de înghețarea sezonului. O dată salvați, acum putem pregăti noul sezon. Așteptăm în primul rând finalizarea procesului, care a ajuns la Înalta Curte de Casație. Am câștigat la Tribunalul Gorj și la Curtea de Apel Craiova și cu siguranță vom primii acei bani de la acționari”, a spus Condescu, pentru Liga2.ro.

Marin Condescu: ”Dacă ne intră banii de la acționari în vară, ceea e firesc se va întâmpla, putem face achiziții prin care să atacăm promovarea în noul sezon”

Totodată, principalul creditor de la Pandurii crede că echipei sale i se va ridica interdicția de a face transferuri, în urma eliminării criteriului care specifica lipsa datoriilor financiare către bugetul statului, din dosarul de certificare pentru Liga 2. Pandurii are de plătit către ANAF Gorj aproximativ 1 milion de euro.

”Din cauza problemelor financiare cauzate de epidemia de coronavirus, FRF a eliminat criteriul prin care un club nu poate efectua transferuri, dacă are datorii la ANAF. Așadar, dacă ne intră banii de la acționari în vară, ceea e firesc se va întâmpla, putem face achiziții prin care să atacăm promovarea în noul sezon. Eu mereu am fost optimist! Am fost singurul care a crezut că acest club nu o să dispară și cred că vom reveni în Liga 1, chiar la finele sezonului viitor”, a conchis Condescu.

Pandurii și-a propus să se reunească la începutul lunii iulie. Majoritatea jucătorilor își vor încheia contractul cu echipa gorjeană la 30 iunie și nu-și vor mai prelungi înțelegerea dacă nu-și vor primi, în primul rând, restanțele salariale.

Pandurii Târgu Jiu a promovat în 2005 în premieră pe prima scenă, în 2013 a fost vicecampioana României, iar în 2017 a retrogradat. Intrat ulterior în insolvență, clubul gorjean se chinuie de trei sezoane în subsolul eșalonului secund. Dacă în 2018 și 2019 a evitat retrogradarea în ultima etapă, acum a fost salvată de decizia FRF, care a ”înghețat” sezonul pentru echipele aflate pe locurile 7-19. Gorjenii acumulaseră doar 8 puncte!

https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-frf-a-validat-scenariul-dezbatut-si-agreat-de-cluburi-pentru-incheierea-acestei-editii-a-ligii-2-ne-am-asumat-rolul-de-a-lua-decizii-si-de-a-adopta-masuri-spre-bi-19132550

https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/a-facut-istorie-in-europa-cu-pandurii-si-acum-dezvaluie-care-a-fost-secretul-aveam-prime-mai-mari-decat-salariile-de-acum-din-liga-1-19132625

https://liga2.prosport.ro/seria-1/marin-condescu-socheaza-contributia-mea-la-pandurii-a-fost-de-17-milioane-de-euro-printr-o-scrisoare-publica-adresata-primarului-din-targu-jiu-fostul-presedinte-incearca-sa-faca-l-19132465

https://liga2.prosport.ro/seria-1/noi-sageti-intre-condescu-si-romanescu-primarul-e-asasinul-clubului-pandurii-vs-acolo-a-fost-hotie-pe-fata-19132185

Mircea OGLINDOIU 16 May. 2020, 16:12 Liga 2
Pe aceeași temă