Procesul dintre Pandurii și membrii săi asociați, amânat încă o dată! Gorjenii nu dezarmează și sunt convinși să vor avea câștig de cauză: ”Aduce noi zile grele, dar am ieșit noi din situații și mai grele”

Mircea OGLINDOIU 04 Feb. 2021, 15:06 Diverse
Procesul dintre Pandurii și membrii săi asociați, amânat încă o dată! Gorjenii nu dezarmează și sunt convinși să vor avea câștig de cauză: ”Aduce noi zile grele, dar am ieșit noi din situații și mai grele”

Deși oficialii clubului fanion al județului Gorj așteptau verdictul final și, în același timp, câștig de cauză în procesul pe care CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu îl are, de mai bine de 3 ani, cu cei cinci membri-asociați, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a mai prelungit o dată agonia oltenilor.

Următorul termen va fi la sfârșitul lunii viitoare. „Amână cauza la 24 martie 2021, ora 11:00, pentru a se lua la cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei”, a fost anunţul publicat oficial miercuri, 3 februarie, de ICCJ.

Procesul de la Înalta Curte este tergiversat încă din 2019, după ce membrii asociați au făcut mereu recurs și în cei aproape 2 ani s-au acordat doar trei termene.

Primul recurs al acționarilor, care au de plătit peste 3 milioane de euro către club, a fost făcut după ce Pandurii a câştigat la Judecătoria Târgu Jiu, conform încheierii nr. 35 din 20 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Gorj – Secţia a II-a Civilă, apoi la Craiova, conform deciziei nr. 698 din 18 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – Secţia a II-a Civilă. Membri asociaţi au făcut apel însă la decizia de la Craiova iar procesul a primit doar trei termene în decurs de aproximativ doi ani.

Camilian Floroiu: ”Sper să se termine odată acest chin și aceste șicane”

Chiar și în aceste condiții, oficialii clubului gorjean nu dezarmează. ”Orice amânare mai aduce câteva zile grele pentru tot ceea ce înseamnă activitatea, dar vom merge mai departe. Din ce am discutat cu domnul Marin Golea (n.r. – administratorul special al clubului), care a fost la proces, ar fi trei oameni care au depus hârtii ca să intervină în proces. Noul termen este pe 24 martie. Este de necrezut cât de mult a putut să se tergiverseze acest proces și această situație. Sper să se termine odată acest chin și aceste șicane. Cred că putem să terminăm campionatul actual și sper să găsim susținerea necesară, pentru că am ieșit din situații mult mai delicate, dar o să fie destul de complicat. Așa cum am munict în acești ani ca Pandurii să rămână pe scena fotbalistică a României, vom face tot posibilul ca acest lucru să se realizeze în continuare”, a reacționat directorul sportiv al echipei Pandurii, Camilian Floroiu, conform gorjeanul.ro.

Călin Cojocaru: ”Cu siguranță vor veni acei bani”

Optimist în privința câștigării procesului și, ulterior, intrării celor 3 milioane de euro în conturile clubului, rămâne și antrenorul Călin Cojocaru (foto), cel care a ajutat Pandurii chiar și cu bani, prin diverși sponsori.

”Nu sperăm, cu siguranță vor veni. Cei care au pierdut procesele până acum apelează la tot felul de tertipuri. Specific românesc: în țara asta nu se mai construiește nimic, doar se dărâmă. Nu mai este o bază sportivă calumea, nu mai vezi o echipă de fotbal. Sportul este zero, la pământ. În loc să luăm exemplul de la țările vecine, unde cum pui piciorul, după graniță vezi altceva, de la infrastructurpă la echipa de seniori, la noi totul este ambiguu, toată lumea fuge, nu poate da bani la fotbal. Nu se poate nimic la noi”, a spus Călin Cojocaru, pentru Liga2.ro, la finalul meciului amical dintre Pandurii și ASU Poli, pierdut cu 5-0.

Șicane din partea fostului lider de galerie, care făcuse un nou club Pandurii, doar pe hârtie

Dacă, în trecut, cel care a intervenit în procese, a fost chiar și Constantin Iacov, fostul conducător din anii 2000, de la FC Național, motivul fiind, conform oficialilor gorjeni, doar o strategie a acționarilor de a mai prelungi procesul, de data aceasta fostul lider de galerie de la Pandurii, Valeriu Marius Peptenatu, a fost acceptat de magistrați să depună acte, ca intervitent (parte din dosar), în favoarea Consiliului Local Târgu Jiu, unul dintre cei cinci membri-asociați de la Pandurii!

”Chiar și cu acele 3 milioane de euro de la acționari, Pandurii tot nu poate scăpa de faliment, fiindcă datoriile clubului sunt duble”, spunea Peptenatu, zilele trecute.

De precizat faptul că Vali Peptenatu, fost președinte al Asociației Suporterilor ”Durii”, la scurt timp după ce Pandurii a retrogradat din Liga 1, a înființat Asociația Sportivă Club CEO 2017 Pandurii, pe care n-a înscris-o însă niciodată în competiții, așa cum se lăuda. De altfel, Peptenatu se află într-un continuu război cu fostul președinte de la Pandurii, Marin Condescu, cel care, în prezent, ocupă calitate de principal creditor la clubul gorjean.

”Din 1992 (n.r. – an în care Pandurii a retrogradat în Divizia D Gorj) și până la 1 decembrie 2016 am susținut această echipă, din cauza domnului Cârciumaru (n.r – fostul primar din Târgu Jiu) și a domnului Condescu. Noi, cei 13 membri fondatori, dintre care șapte oameni din galerie, am depus actele pentru a infiinta un nou club, iar din 14 noiembrie avem personalitate juridica, am intrat in legalitate. De unde provine numele de ASC CEO 2017 Pandurii? Complexul Energetic nu are treaba, nu este clubul nimanui, este clubul infiintat de suporteri (n.r.- probabil spera totuși să atragă fonduri de la CEO, dacă a inclus denumirea Complexului Energetic Oltenia în titulatura asociației sale sportive, care a ramas înssă fără personalitate juridică, neavând CIS emis de MTS).
Noi acum începem să ne organizăm și să atragem sponsorizare. La această oră sunt șanse să atragem sponsori din alte județe! Dorim să debutăm începând cu sezonul următor, iar în trei ani de zile să ajungem în Liga 1! Printre fondatorii clubului se află o persoană care are licența A, care îl poate ajuta să antreneze echipa inclusiv în Liga 2. Vom vedea pe cine vom pune antrenor, nu este asta o problemă.
Stadionul fiind propietatea Muncipiului Târgu Jiu dorim să-l închiriem pentru meciurile de acasă. Pentru antrenamente vom accesa alte terenuri”, spunea Peptanatu, în cadrul emisunii „Fotbal la matineu”, în noiembrie 2017.

În prezent, ASC CEO 2017 Pandurii nu are nici măcar grupe de de copii, darămite să mai vorbim de LIga 1, așa cum promitea Peptenatu.

Conform unei hotărării de la Curtea de Apel Craiova, acționarii au de plătit cotizațiile aferente anilor 2014-2017, după cum urmează: CEO (Complexul Energetic Oltenia) – 6.398.608,88 lei, SC Artego SA – 4.898.219,86 lei, Consiliul Local (Primăria) Târgu Jiu – 2.861.747,68 lei, Consiliul Județean Gorj – 769.543,23 lei și USMO (Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia) – 516.983,76 lei.

De la județ, la Europa League

După ce a retrogradat în 1992 din Divizia C, AS Pandurii Târgu Jiu a zăbovit timp de 6 ani prin campionatul județean din Gorj.

Clubul a renăscut în 1998, odată cu preluarea sa de către Compania Națională a Lignitului Oltenia (CNLO), transformată ulterior în Compania Energetică Oltenia (CEO). Echipa a preluat locul din Divizia C de la Mine-RAL Roșia Rovinari și și-a schimbat denumirea în CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu.

În 2000 a promovat în Divizia B, iar în 2005 a acces, în premieră pentru fotbalul din Târgu Jiu, pe prima scenă, după o luptă dusă până în ultima etapă cu FC Sibiu.

Între timp, acționarii echipei au devenit, pe lângă CEO, Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia, Primăria Târgu Jiu, Consiliul Județean Gorj și SC Artego SA. Timp de aproape 15 ani, s-au virat, din bani publici, peste 50 de milioane de euro în conturile clubului, dar, cu toate acestea clubul a ajuns în insolvență.

Toate entitățile menționate au depus, recent, cerere de retragere din acționariatul clubului de fotbal. Au însă, de plătit, conform deciziei din septembrie 2019 a Curții de Apel Craiova, aproximativ 3,3 milioane de euro, reprezentând cotizațiile menționate în contractele aferente anilor 2014-2017.

Din 2016, Pandurii se află în insolvență, deși în 2013 devenea vicecampioana României și juca în grupele Europa League.

În prezent, Pandurii ocupă ultimul loc în Liga 2, 21, cu doar 7 puncte acumulate în 15 etape. Și iarna trecută se afla pe ultimul loc, cu doar 8 puncte, dar a fost salvată de retrogradare de izbucnirea pandemiei COVID-19, care a dus la înghețarea campionatului, fără ca nicio echipă să mai pice în Liga 3.

Foto: Leczki Jozsi / Mediafax Foto

 

Mircea OGLINDOIU 04 Feb. 2021, 15:06 Diverse
Pe aceeași temă