Preparatorul fizic al echipei ”U” Cluj, glumă pe seama schimbărilor din conducere: ”Peste tot în fotbalul ăsta pleacă ori jucătorii, ori antrenorii. Aici cred că e o problemă cu președintele”

Marius ANGHEL 14 Oct. 2021, 18:49 Liga 2
Preparatorul fizic al echipei ”U” Cluj, glumă pe seama schimbărilor din conducere: ”Peste tot în fotbalul ăsta pleacă ori jucătorii, ori antrenorii. Aici cred că e o problemă cu președintele”

Situația președintelui Constantin Răduță, despre care de câteva zile se zvonește că și-a anunțat plecarea, a fost comentată și de Robert Panduru, preparatorul fizic al echipei Universitatea Cluj, cel care a fost trimis miercuri la conferința de presă organizată de club înainte de meciul cu Ripensia Timișoara, din etapa a 10-a a Ligii 2.

Panduru a recunoscut în fața jurnaliștilor prezenți la conferință că șeful clubului și-a anunțat intenția în fața jucătorilor și staffului tehnic, însă practic nu și-a depus demisia. Răduță așteaptă mai întâi ca cei care l-au propus în această funcție să-i găsească un înlocuitor. Este vorba despre Universitatea Babeș-Bolyai și primarul Emil Boc.

Robert Panduru confirmă că Constantin Răduță nu mai vrea să fie președintele clubului ”U” Cluj

Robert Panduru a făcut chiar o glumă referitor la schimbările de la conducerea clubului. După demisia managerului general Ovidiu Blag, Răduță este și el pe punctul de a pleca. Însă preparatorul fizic spune și faptul că problemele la ”nivelul înalt” al echipei nu afectează ceea ce trebuie să facă jucătorii și stafful tehnic.

”Domnul Răduță chiar a venit acum două zile la noi, a vorbit cu băieții, le-a spus despre ce e vorba, nu a dat foarte multe detalii, dar chiar eu am făcut o glumă, și să nu o luați așa, am spus că: «Părerea mea e că peste tot în fotbalul ăsta pleacă ori jucătorii, ori antrenorii. Aici cred că e o problemă cu președintele.»

Așa că nu vreau să discut despre așa ceva, nu cred că suntem noi în măsură să vorbim despre ce se întâmplă la nivel mai înalt. Noi încercăm să ne facem treaba la ce înseamnă vestiar, ce înseamnă teren, ce înseamnă rezultate. De aceea am fost aduși aici, noi suntem alături de jucători, jucătorii sunt alături de noi, și atunci încercăm să ne facem bine nouă, orașului și oamenilor care cred în noi și ne vor binele”, a spus Panduru.

Preparatorul fizic a confirmat și decizia antrenorului principal Erik Lincar de a-l exclude din lot pe atacantul Albert Voinea.

Constantin Răduță preferă să fie administratorul Parcului Sportiv ”Iuliu Hațieganu”

Constantin Răduță a fost desemnat la dat de 9 aprilie 2021 în funcția de președinte al clubului Universitatea Cluj în urma ședinței Comitetului Director, el fiind propunerea Universității Babeș-Bolyai, membru fondator al echipei, alături de Primăria Cluj-Napoca. Acesta l-a înlocuit pe Radu Constantea, reprezentantul primăriei, căruia i-a expirat contractul și nu i-a mai fost prelungit.

Răduță și-a motivat decizia de a pleca de la ”U” Cluj din cauza unor probleme familiale și de sănătate, dar și că este prea în vârstă pentru un astfel de post.

”Nu există nici o demisie depusă. Când va fi, voi anunța oficial și voi transmite asta atât primarului, cât și rectorului Universității Babeș-Bolyai, care va numi pe altcineva. Când va fi asta, nu știu, poate fi mâine, poate fi peste o săptămână, probabil că e nevoie de cineva mai tânăr, iar eu să pot petrece mai mult timp alături de familie”, spunea Răduță, în urmă cu trei zile, celor de la 100% „U”.

Potrivit Transilvania Reporter, Răduță și-a informat colaboratorii din cadrul clubului că problemele de sănătate nu-i permit să administreze și FC Universitatea, cât și Parcul Sportiv ”Iuliu Hațieganu” și că preferă a doua variantă. În momentul numirii la ”U” Cluj, Răduță anunțase că renunță la funcția de șef al Complexului Sportiv, însă acesta a continuat să o adminstreze neoficial, cu acordul UBB. După ce va fi numit un nou președinte la echipa din Liga 2, Răduță va reveni pe funcția deținută de administrator.

Foto și video: Universitatea Cluj

https://liga2.prosport.ro/seria-1/albert-voinea-scos-din-lot-de-erik-lincar-u-cluj-a-confirmat-abia-acum-decizia-antrenorului-se-pregateste-cu-u19-iar-ce-se-va-intampla-mai-departe-nu-stiu-19205158

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ape-tulburi-la-u-cluj-presedintele-constantin-raduta-spune-ca-e-pe-punctul-de-a-demisiona-probabil-ca-e-nevoie-de-cineva-mai-tanar-19205085

https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-convinsa-ca-va-castiga-cu-ripensia-erik-lincar-a-absentat-de-la-conferinta-iar-inlocuitorul-cristian-panduru-a-facut-declaratii-extrem-de-indraznete-nu-concep-sa-19205143

https://liga2.prosport.ro/seria-1/buturuga-mica-vrea-sa-rastoarne-carul-mare-ripensia-spera-sa-se-impuna-cu-u-cluj-chiar-si-fara-antrenor-principal-19205194

Marius ANGHEL 14 Oct. 2021, 18:49 Liga 2
Pe aceeași temă