Poli Timișoara nu mai știe cum e să câștigi! Octavian Benga, foarte supărat după înfrângerea cu Metaloglobus, echipa care i-a predat ”lanterna”: ”Nu trebuie să devenim Zâna Măseluță”

Anda DELIU 12 Nov. 2022, 20:38 Liga 2

Poli Timișoara își continuă agonia în Liga 2 după ce a pierdut și cu Metaloglobus București, la scorul de 1-2, și păstrează ”lanterna roșie” până cel puțin la început de luna decembrie.

Alb-violeții au jucat acasă în etapa a 14-a, au luat primul gol după o gafă mare, imediat după executarea unei aruncări de la margine, iar apoi s-a înscris din lovituri de la 11 metri, la ambele porți.

Octavian Benga nu s-a sfiit să-și critice jucătorii după meci.

O nou ”bornă” atinsă de Poli: gol primit după o repunere din margine

Meciul dintre ultimelor clasate din Liga 2 de câteva etape bune nu a avut deloc o primă repriză cu un ritm de joc grozav pe arena Știința din Timișoara.

Scorul s-a deschis însă din minutul 11, după o repunere din aut. Bocșan, noul căpitan al bănățenilor, a sărit pe sub minge, iar aceasta a ajuns al Huiban, care a pivotat între Germinio și Ignea și a șutat în plasă.

Poli nu a contat aproape deloc în ofensivă în prima jumătate de oră, iar Alexandru Gheorghe a mai avut un șut bun, scos de Murariu. În minutul 37, Benzar a avut o reluare cu capul, salvată de Gavrilaș, lovit la o fază anterioară. Ulterior, și Patrick Popescu a avut o ocazie, iar Denis Radu a ratat șansa egalării înainte de pauză.

Repriza a doua cu două penalty-uri date în trei minute

La pauză, portarul Gavrilaș a fost înlocuit de Nedelcovici, la Metaloglobus, iar Benga l-a aruncat în luptă pe debutantul Fatjon Celani, care a scăpat spre poartă, dar a reluat paralel, în aut.

Bucureștenii nu au avut neapărat ocazii numeroase, dar au fost în controlul jocului. O lovitură liberă bătută de Sin putea fi periculoasă, dar Murariu a intervenit. În minutul 74, însă, a venit momentul în care Germinio l-a lovit în duel aerian pe înaltul Zukanovic și s-a dictat penalty. Huiban a fost cel care a executat, spre nemulțumirea lui Zukanovic, iar bucuria de a avea 2-0 a ținut puțin peste oaspeți.

Peste două minute s-a dat penalty după ce Zaluschi a fost lovit de Gheorghe. Optarul Politehnicii a executat și a înscris.

În minutele de final, Poli nu a mai putut fi periculoasă, iar bucureștenii au tras de timp pentru trei puncte vitale în contul lor.

Octavian Benga: ”O nouă înfrângere pe două greșeli. Nu este Crăciunul, noi tot facem cadouri”

Antrenorul polist a reproșat din nou că s-au luat goluri pe greșeli personale.

”O nouă înfrângere pe două greșelil. La primul gol, dintr-un aut de la margine, pe care l-am repetat în două zile. Prevedeam că Sava, fundașul lor stânga, aruncă foarte mult și chiar am repetat la antrenamente. Nu pot să înțeleg de ce jucătorii în acel moment nu au reacționat sau greșesc. Meci de meci fac greșeli copilărești. Golul doi, dintr-un penalty. Sincer să fiu, probabil că a fost. Nu avea ce să caute cotul acolo și le-am făcut cadou penalty. Două goluri oferite cadou, ca marea majoritate a meciurilor. Chiar dacă nu este Crăciunul, noi tot facem cadouri. Dar sunt și nemulțumit de jocul echipei pe plan ofensiv, pentru că le-am cerut altceva. Am lucrat la partea mentală foarte mult săptămâna aceasta, pentru că au fost foarte afectați că au fost certați de suporteri, plus golul luat în prelungiri. Se pare că pe unii dintre ei nu am reușit, deși, în general, cred că mă pricep la această parte mentală și reușesc să motivez mai mult decât trebuie jucătorii.

Concluzia este că unii jucători atât pot, atât mental, tehnic, pentru că nu ai cum să dai gol când greșești pase simple, fără adversitate, când nu ești sub presiune. Avem probleme și tehnice, pe care le-am știut. Un rezultat care mă dezamăgește. Mă așteptam să fie așa greu, dar nu mă așteptam ca unii jucători să aibă reacții, sau unii dintre ei măcar să aibă reacții mai bune. Atât mentale, cât și tehnice. Probabil de asta și sunt aici, n-au jucat mai sus, perntru că asta le este valorea”, a precizat Benga.

”Trei jucători în mijloc nu au dominat doi jucători”

Între cei certați de an a fost și Cătălin Oanea, care a intrat foarte prost în meci.

”În general, nu am discuții la cald cu jucătorii, dar chiar am avut o discuție cu Oanea. Trebuia să vină cu un plus, pentru că toate mingile de când a intrat, trei-patru mingi, le-a pierdut, iar mai apoi a făcut și fault. Este o stare de nervozitate, de presiune. Ne întoarcem la partea mentală. De acolo vine, și din baza lor, de ce au din urmă”, a punctat Octavian Benga.

Probleme au fost și în zona de mijloc. Bulgarul Aleksandar Tsvetkov a fost suspendat, deși clubul nu anunțase asta la conferința premergătoare jocului. ”Tsvetkov a fost suspendat. S-a simțit lipsa lui. Un jucător care a fost foarte mult înjurat și citicat, dar eu zic că s-a simțit lipsa lui. Nu am avut putere în mijloc, chiar dacă am jucat cu trei mijlocaș centrali contra a doi jucători de la Metaloglobus, pentru că ei au jucat 4-4-2, iar noi 4-2-3-1, deci aveam superioritate în mijloc, dar această superioritate nu s-a văzut și ne dă de gândit sau nu ne dă de gândit. Asta este realitate. Trei jucători în mijloc nu au dominat doi jucători”, a explicat Benga.

Poli Timișoara în meciul cu Metaloglobus: Murariu – Mada (D. Olariu 71′), Bocșan (cpt.), Germinio, Taub – D. Radu, Sil. Pană (Zaluschi 74′), Ignea, D. Benzar (Oanea 65′) – Rz. Milea (Celani 46′), P. Popescu (Karatasios 74′). Rezerve neutilizate: Isvoraru – Tudoran, Bîrnoi, Bakoș.

 

Benga spune că jucătorilor nu trebuie să le fie frică de fani

Altă absență neanunțată a fost a lui Cosmin Bîrnoi, deși clubul insistă mereu să organizeze conferințe, însă mai degrabă pentru a comunica lozinci.

”Bîrnoi a fost accidentat după meciul cu Ripensia. Nu s-a antrenat toată săptămâna, decât vineri, o ușoară alergare. Mi-aș fi dorit să schimb un pic mai ofensiv. Să-l schimb pe Benzar cu Bîrnoi, de exemplu, să creeze puțină viteză și cu calitatea sa să-i dezechibreze pe cei de la Metaloglobus, dar, din ce l-am văzut, și atitudinea lui cred că nu era, nici mental conectat. S-a indus așa o stare de frică printre jucători. Unii jucători cedează la presiune și au o frică în ei de neînțeles. Le-am spus și săptămâna aceasta să nu se gândească, dar se pare că nu s-a reușit acest lucru”, a mai spus Benga.

”Principalul” spune că jucătorilor nu trebuie să le fie frică de furia fanilor. După aproape fiecare meci, echipa e înjurată copios, iar la finalul sezonului trecut galeria a vrut să intre la vestiar.

Benga spune că așa e la fotbal, iar acest sport e pentru băieți curajoși. ”Aici nu suntem club de măicuțe. La fotbal se mai înjură, te mai înjură suporteri, ne mai înjurăm între noi, poate ne mai și batem. Nu trebuie, unii jucători, să devenim Zâna Măseluță, să devenim așa fricoși. Totuși, este o luptă și trebuie să lupte până la capăt. Să încerce să se conecteze, dacă vor să joace mai sus, să nu ne fie frică. Nici de suporteri, nici de antrenor, nici de rezultat, nici de nimeni. Asta face diferența între jucătorii care ajung la un nivel superior și cei care rămân la un nivel scăzut. Diferența aceasta, mentală. Toată săptămâna am încercat să remontez acest lucru. I-am și întrebat pe jucători dacă este vreunul căruia îi este frică, să ridice mâna și să renunțe. N-a ridicat nimeni mâna. Sau dacă are alte sugesturi sau chestii care să ne ajute grupul. Sunt dispus și la discuții cu ei”, consideră antrenorul.

Mai crede în salvarea de la retrogradare

Din acest sezon mai sunt 11 meciuri, cu tot cu play-out-ul. Benga mai speră că o poate scoate la capăt cu Poli.

”Atâta timp cât matematic mai sunt șanse, trebuie să luptăm până la capăt. Este o situație foarte grea, era clar că echipa este foarte dificil să urce până în decembrie. Am încercat să fac ceva să-i montez pe jucători. În unele meciuri au jucat de la egal la egal cu unele echipe, sau în unele reprize. Aș da exemplu meciul cu Steaua, când i-am condus pe cei de la Steaua în deplasare, și cel de la Slobozia, echipa de pe locul 2, cu care am făcut egal. Dar nu este de ajuns. Se pare că aceasta este nivelul unor jucători și părera mea e că nu se mai poate face nimic. Desigur, noi tot așteptăm iarna. Dar dacă până în iarnă nu se fac puncte, este foarte dificil să mai recuperezi din diferența de puncte, cel puțin până la meciul de baraj”, a mai declarat principalul.

Cu 8 puncte, Poli Timișoara e pe locul 20 în Liga 2, ultimul. În săptămână de pauză, Poli ar dori să joace un amical, dar până astăzi nu a găsit adversar. La reluarea campionatului, alb-violeții au deplasare la Slatina.

Foto: Jozsi Leczki și Sebastian Tătaru / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-si-poli-iasi-egale-dupa-un-meci-extrem-de-tensionat-dan-alexa-catre-sfaiter-cornele-esti-cel-mai-bun-atacant-al-lui-poli-chirurgul-despre-arbitraj-19253587

https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-penibil-george-roman-ajuta-fk-miercurea-ciuc-sa-castige-un-meci-cu-copii-a-anulat-un-gol-valabil-iar-pustii-unirii-constanta-s-au-pus-in-genunchi-spectator-bai-19253549

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dragos-militaru-oferta-din-superliga-cine-l-a-contactat-pe-antrenorul-care-face-minuni-in-liga-2-cu-unirea-dej-raspunsul-a-venit-fara-ezitare-19253592

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-14-sase-meciuri-incep-de-la-ora-1100-printre-care-si-derby-ul-suferintei-dintre-poli-timisoara-si-metaloglobus-19253418

Anda DELIU 12 Nov. 2022, 20:38 Liga 2
Pe aceeași temă