EXCLUSIV | Poli Iași riscă să rămână fără doi tineri de perspectivă. ”Chiar nu aș vrea să mai stau și să primesc banii o dată la șase luni”

Narcis POHOAȚĂ 09 Jun. 2021, 11:34 Liga 2
EXCLUSIV | Poli Iași riscă să rămână fără doi tineri de perspectivă. ”Chiar nu aș vrea să mai stau și să primesc banii o dată la șase luni”

Poli Iași ar putea pierde în această pauză competițională doi jucători tineri de perspectivă, care încă sunt sub contract cu clubul și de pe care în viitor s-ar putea obține sume importante de bani.

După ce l-a pierdut gratis pe Andreias Calcan, jucător aflat sub contract și care avea o clauză de reziliere de 150.000 de euro și care acum e în negocieri cu un club din prima ligă a Turciei, echipa din Copou riscă să rămână fără doi tineri de viitor: portarul Teodor Axinte (21 de ani) și mijlocașul Francisc Cristea (20 de ani). Și asta din cauza indiferenței cu care copiii Iașiului au fost tratați cel puțin în ultimul sezon.

Teodor Axinte, aproape liber de contract

Neplătit de trei luni, portarul Teodor Axinte și-a depus memoriu și mai mult ca sigur comisia FRF îl va declara liber de contract. Iașiul riscă astfel să piardă gratis un portar de viitor, un tânăr care a cochetat și echipa națională de tineret.

Axinte, care mai are contract trei ani cu echipa din Copou, a declarat pentru Liga2.ro că sunt șanse mari să se despartă liber de Poli Iași. ”Ce pot să spun este că mi-am depus memoriu, probabil decizia va fi favorabilă și voi avea opțiunea să plec liber de contract. Deocamdată nu am discutat cu nimeni de la Politehnica Iași și nu am luat o decizie finală. Dar mi-aș dori să plec. Aștept să văd cine va veni în conducere, depinde de propunere, de cum se discută, nu pot să spun acum. Am ceva contacte din Liga 1, dar încă nimic oficial”, a declarat Teodor Axinte.

  • 8 meciuri a prins Teodor Axinte la Politehnica Iași în sezonul recent încheiat de Liga 1. În altele nouă a fost rezervă. În cariera lui a mai activat un sezon, în ediția 2018/2019 de Liga 2, la Energeticianul (actuala Viitorul Pandurii Târgu Jiu), în 13 meciuri. În plus, a fost împrumutat în ediția 2019/2020 a Ligii 3 la Aerostar Bacău.

Francisc Cristea: ”Nu aș vrea să mai stau și să primesc banii o dată la șase luni”

La rândul său, mijlocașul Francisc Cristea vrea și el să plece din Copou, deși mai are contract patru ani cu Poli Iași.

”Obiectivul meu este ca anul viitor să joc la echipa națională de tineret și din Liga 2 nu că e greu, ci e imposibil să prinzi loturile naționale. Plus că eu beneficiez încă doi ani de regula Under 21 și ar fi păcat să stau la Liga 2. Mai cu seamă că nici nu este un plan. Măcar dacă s-ar dori promovarea în Liga 1. Nu aș mai vrea să stau aici, pentru că a trecut atâta timp și nu s-a stabilit nimic. Chiar nu aș vrea să mai stau și să primesc banii o dată la șase luni. Vă dați seama că e greu și pentru noi. Chiriile nu mai zic. Cred că sunt jucători care fac 20 de luni restanțe la chirii. Pentru un sportiv e important să fie și bine financiar, să nu aibă gânduri că nu are bani să plătească chiria sau să se întrețină. Mai ales la salariul meu… Au fost jucători care au venit pe 5.000, 6.000 de euro și s-au aruncat banii în aer, iar copiii de aici nu au primit șanse. Eu nu mai am cum să mai depun memoriu, dar o să fac tot posibilul să plec. Poate merg împrumut să joc la Liga 1”, a declarat, pentru Liga2.ro, tânărul Francisc Cristea.

  • 17 meciuri (550 minute), opt începute ca titular, și 1 gol, în 2-4 cu Gaz Metan Mediaș, sunt realizările lui Francisc Cristea la Poli Iași în ediția 2020/2021 a Ligii 1. În total, în ultimele trei campionate, a prins 31 de jocuri pentru trupa din Copou, cel mai mult evoluând în ediția 2019/2020, 569 de minute în 11 jocuri.

Pe lângă cei doi, Poli Iași îi mai are sub contract în momentul de față doar pe tinerii Alexandru Zaharia, Antonio Stan (ambii 20 de ani), Răzvan Onea (23 de ani) și Platini Almada Soares (35 de ani).

Foto: Răzvan Păsărică, Dragoș Pășcăneanu și Valentin Macrea / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-poli-iasi-restructurata-din-temelii-cand-au-loc-schimbarile-in-aga-pasii-care-vor-fi-urmati-si-cine-va-stabili-noul-presedinte-al-clubului-19188495

https://liga2.prosport.ro/seria-1/primarul-iasiului-mihai-chirica-o-luam-de-la-zero-suntem-sub-nivelul-apei-pe-cine-vede-edilul-in-aga-si-ce-profil-de-presedinte-isi-doreste-la-poli-iasi-19188484

https://liga2.prosport.ro/seria-1/s-a-despartit-cu-scandal-de-poli-iasi-si-e-la-un-pas-sa-ajunga-in-prima-liga-din-turcia-19188533

Narcis POHOAȚĂ 09 Jun. 2021, 11:34 Liga 2
Pe aceeași temă