Play-off-ul Ligii 2 începe cu un meci de foc, între primele două clasate. În play-out, un singur joc nu se dispută la ”matineu”. Programul primei etape și partidele televizate

Marius ANGHEL 14 Mar. 2022, 16:10 Liga 2
Play-off-ul Ligii 2 începe cu un meci de foc, între primele două clasate. În play-out, un singur joc nu se dispută la ”matineu”. Programul primei etape și partidele televizate

Federația Română de Fotbal a stabilit astăzi, 14 martie, programul pentru play-off-ul și play-out-ul Ligii 2, ultima parte a sezonului 2021-2022, la finalul cărora vom afla echipele promovate în Liga 1, respectiv retrogradatele în Liga 3.

Prima etapă a acestor noi faze ale campionatului este programată în mare parte sâmbătă, atunci când se joacă șapte din cele nouă meciuri. Vor sta FK Miercurea Ciuc și Astra.

Meciul dintre clasatele pe locurile 1 și 2 deschide play-off-ul Ligii 2

Play-off-ul începe cu un derby între prima și a doua clasată. La Ploiești va reveni ”U” Cluj și va întâlni Petrolul, în reeditarea ultimului lor meci oficial din 2021. Partida de pe ”Ilie Oană” are loc sâmbătă, de la ora 17:30.

FC Hermannstadt – Unirea Slobozia se joacă duminică, de la ora 11:30, în timp ce Concordia Chiajna – Steaua este programată pentru luni, de la ora 18:00.

Poli Timișoara, singura care nu joacă la ”matineu” în prima etapă din play-out

În play-out, cinci din cele șase meciuri sunt stabilite să se dispute de la ora 11:00, la Brăila, Avrig, Buftea, Buzău și Timișoara (Electrica), în timp ce de la ora 14:00 are loc un alt joc la Timișoara, pe Știința, între Poli și Dunărea Călărași.

Dacă din play-off sunt transmise la tv toate meciurile, în schimb, din play-out niciun joc nu a atras televiziunile deținătoare de drepturi tv. Poli Timișoara a cerut singură să joace la ora 14:00 și a primit acordul Dunării, fiindcă suporterii ei consideră ora 11:00 prea matinală pentru a putea cânta.

În această primă etapă vor sta FK Miercurea Ciuc, liderul din Grupa A, respectiv Astra, ultima clasată din Grupa B.

Program etapa 1 play-off Liga 2:

sâmbătă, 19 martie 2022, ora 17:30
Petrolul Ploiești – Universitatea Cluj – DigiSport, TelekomSport și LookSport
duminică, 20 martie 2022, ora 11:30
FC Hermannstadt – Unirea Slobozia – DigiSport, TelekomSport și LookSport
luni, 21 martie 2022, ora 18:00
Concordia Chiajna – Steaua – DigiSport, TelekomSport și LookSport

Program etapa 1 play-out Liga 2, Grupa A:

sâmbătă, 19 martie 2022, ora 11:00
Dacia Unirea Brăila – Metaloglobus Bucureşti
CS Comunal Şelimbăr – Politehnica Iaşi
sâmbătă, 19 martie 2022, ora 14:00
Politehnica Timișoara – Dunărea Călăraşi
FK Miercurea Ciuc
stă.

Program etapa 1 play-out Liga 2, Grupa B:

sâmbătă, 19 martie 2022, ora 11:00
Unirea Constanţa – Unirea Dej
FC Buzău – Viitorul Pandurii Târgu Jiu
Ripensia Timișoara – FC Braşov
Astra
stă.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/a-fost-stabilit-programul-play-off-ului-ligii-2-petrolul-u-cluj-se-joaca-in-prima-etapa-19223256

https://liga2.prosport.ro/seria-1/programul-grupei-a-a-play-out-ului-ligii-2-politehnica-iasi-politehnica-timisoara-se-joaca-tocmai-in-etapa-a-6-a-19223263

https://liga2.prosport.ro/seria-1/programul-grupei-b-a-play-out-ului-ligii-2-unirea-constanta-fc-brasov-meciul-care-decide-cine-retrogradeaza-si-cine-merge-la-baraj-se-joaca-in-etapa-a-3-a-19223271

https://liga2.prosport.ro/seria-1/valentin-suciu-s-a-despartit-de-fk-miercurea-ciuc-dupa-ratarea-accederii-in-play-off-ul-ligii-2-antrenorul-pleaca-de-la-clubul-harghitean-dupa-patru-ani-exista-mult-mai-multe-aspecte-poziti-19223283

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-incepe-play-off-ul-contra-celui-mai-dificil-adversar-in-lupta-pentru-promovare-u-cluj-nae-constantin-despre-programul-echipei-sale-19223292

https://liga2.prosport.ro/seria-1/costel-enache-spera-ca-poli-iasi-sa-fie-scapata-de-grijile-retrogradarii-inaintea-ultimelor-doua-etape-cornel-sfaiter-nu-ne-dorim-un-meci-decisiv-cu-poli-timisoara-19223300

Marius ANGHEL 14 Mar. 2022, 16:10 Liga 2
Pe aceeași temă