Petrolul și ”U” Cluj, egale la debutul play-off-ului Ligii 2. 10.000 de spectatori au făcut o atmosferă incendiară pe ”Ilie Oană”

Marius ANGHEL 19 Mar. 2022, 19:22 Liga 2

Petrolul și ”U” Cluj, primele două clasate din Liga 2, au dat startul play-off-ului cu o remiză fără gol pe stadionul ”Ilie Oană”, scor 0-0, într-o atmosferă incendiară creată de cei circa 10.000 de sprectatori prezenți în tribune. Prahovenii rămân la șapte puncte în fața clujenilor, aceștia din urmă riscând să piardă locul 2 dacă FC Hermannstadt câștigă meciul de mâine cu Unirea Slobozia.

Meciul de la Ploiești a avut ritm, echipele și-au împărțit momentele în care au avut posesia, însă ocaziile au lipsit cu desăvârșire. Petroliștii au avut două centrări periculoasă în careu, însă Paul Pîrvulescu i-a făcut față mult mai tânărului Sergiu Pîrvulescu, în timp ce Ilie a reluat mult pe lângă poartă dintr-o poziție bună, din 9 metri.

Avram a salvat la șutul lui Tescan

Primul șut pe poartă l-a avut Tescan în minutul 48, dar Avram a prins fără probleme. Ely Fernandes (50) a avut și el o reluare bună cu capul din careu, însă tot pe lângă țintă. De partea cealaltă, Gorcea a prins un șut de la distanță al lui Huja (56).

Poate faza care a ridicat tensiunea cea mai mult a avut loc în minutul 66, la un fault în fața careului petrolist comis de Seto asupra lui Tescan. Ely Fernandes (66) a bătut slab din poziția ideală, de la 18 metri ușor lateral stânga, peste poartă.

Avram (72) a intervenit la un șut periculos al lui Tescan, scoțând de sub transversală, iar din corner a ieșit galbenul pentru Florin Ilie (73), după o simulare în fața portarului, în încercarea de a scoate un penalty.

Diarra a dat pe lângă minge la faza în care putea înscrie

Cea mai mare ocazie a Petrolului a fost în minutul 76, când, după un corner bătut de Țicu, Diarra a ratat reluarea cu capul de lângă prima bară, iar mingea a trecut prin fața porții și a ieșit afară razant pe lângă bara a doua.

Egalul a mulțumit ambele echipe, care nici după trei minute de prelungiri n-au înscris și jocul s-a terminat fără gol. 0-0, așa cum au început și play-off-urile din precedentele două ediții ale Ligii 2, între Turris Oltul și Campionii FC Argeș, respectiv între CS Mioveni și ”FC U” Craiova.

Petrolul ajunge la borna 50 de puncte și se va menține alte câteva etape pe locul 1, în timp ce ”U” Cluj, cu 43 de puncte, e pe locul 2, dar l-ar putea pierde dacă FC Hermannstadt câștigă mâine, acasă, cu Unirea Slobozia.

Foto: Ionuț Anghel / Sport Pictures

CLASAMENTUL Ligii 2 și al golgheterilor

COMENTARIUL LIVE:

PETROLUL PLOIEȘTI – UNIVERSITATEA CLUJ 0-0

Petrolul Ploiești: R. Avram – Pashov, Meijers, Huja, Țicu (cpt.) – Cebotaru, Seto – Sr. Pîrvulescu, Tucaliuc (Măzărache 71′), M. Bratu – S. Diarra
Rezerve neutilizate: Moroz – Mih. Constantinescu, Velisar, Boțogan, V. Lică, Jarovic, Cioiu, M. Chindriș
Antrenor: Nicolae Constantin

Universitatea Cluj: Gorcea – Romeo, Fl. Ilie, D. Ispas, P. Pîrvulescu (Dobrescu 74′) – I. Filip, Romario Pires (cpt.) – Tescan (Haită 78′), Ely Fernandes, Hofman – Boiciuc (Val. Alexandru 78′)
Rezerve neutilizate: Aur. Păun – M. Ciobanu, Ribeiro, Remacle, Gugu, Balgiu
Antrenor: Erik Lincar

Stadion: ”Ilie Oană” (Ploiești – Prahova); Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureş); Asistenți: Adrian Popescu (Craiova) și Vlad Bârleanu (Bucureşti); Rezervă: Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe); Observatori: Silviu Veronel Ioan (Galaţi) și Dorinel Dincă (Călăraşi).

Min 90+4 Final de partidă pe ”Ilie Oană”. Petrolul și ”U” Cluj termină meciul la egalitate, scor 0-0, într-un joc fără multe ocazii. Prahovenii rămân la șapte puncte în fața clujenilor
Min 90 + Meciul e prelungit cu trei minute
♦Min 78 La ”U” Cluj, ies Alexandru Boiciuc și Dragoș Tescan și intră Valentin Alexandru și Florian Haită
Min 76 Țicu centrează dintr-un corner din dreapta, Diarra sare la cap la prima bară să devieze, însă nu lovește mingea, care trece prin fața porții și trece razant pe lângă bara a doua, ieșind afară
Min 74 Iese Paul Pîrvulescu și intră Mihai Dobrescu, ultima achiziție a clujenilor, din această săptămână, care debutează, astfel, la ”U”
Min 73 ||| Centrare din corner din stânga, mingea ajunge pe bara a doua, Filip centrează prinde Huja și Seto, Florin Ilie urmărește la prima bară, dă mingea pe lângă Avram și plonjează. Arbitrul dă galben pentru simulare
Min 72 Tescan șutează din prima din 19 metri central, după ce Boiciuc i-a trimis înapoi, Avram deviază ușor și mingea trece la mică distanță peste transversală
Min 71 Iese Cosmin Tucaliuc și intră Simon Măzărache
Min 70 ||| Eugeniu Cebotaru intră întârziat asupra lui Filip, îl șterge cu crampoanele pe gheată și mijlocașul Petrolului primește cartonașul galben
Min 69 Ioan Filip cade prost după un duel aerian și are nevoie de îngrijiri medicale
Min 66 Ely Fernandes bate prost lovitura liberă de la 18 metri ușor lateral stânga, după faza fixă s-a prelungit vreo două minute până să fie executată. A trimis la doi metri peste poartă, la colțul scurt
Min 65 Seto îl împiedică pe Tescan în fața propriului careu, iar ”U” Cluj va avea o lovitură liberă foarte periculoasă
Circa 10.000 de spectatori asistă la acest meci de pe ”Ilie Oană”
Min 59 Bratu centrează în fața porții dintr-o lovitură liberă din dreapta, sub scandările întregului stadion, Gorcea iese și boxează în lateral, de unde se degajează în aut
Min 59 ||| Ely Fernandes intră târziu asupra lui Tucaliuc, îi pune o piedică și primește cartonașul galben
Min 57 ||| Erik Lincar primește cartonașul galben pentru proteste
Min 56 Huja prinde un șut bun de la distanță, circa 30 de metri ușor lateral stânga, mingea ia pământul în fața lui Gorcea, însă portarul reține ușor
Min 50 Centrare a lui Paul Pîrvulescu din stânga, Ely Fernandes reia cu capul din careu, periculos, mingea trece pe lângă poartă, la prima bară
Min 48 Acțiune în fața careului petrolist, Huja respinge în față, Tescan preia și trage din 17 metri, spre colțul lung, în stânga, iar Avram prinde fără probleme
Min 46 S-a reluat meciul, fără schimbări de jucători
Min 45+2 Pauză la Ploiești. Este 0-0 între Petrolul și ”U” Cluj după o primă parte fără ocazii de gol
Min 38 ||| Dragoș Tescan îl incomodează pe Raul Avram să repună mingea în joc. Tescan simulează o lovitră frunte în frunte cu portarul, petrolistul venind către mijlocaș să reproșeze faptul că nu-l lasă să joace, și se aruncă pe jos. Ambii jucători primesc cartonașul galben
Min 34 Tescan centrează dintr-o lovitură liberă din flancul drept, Ilie se demarcă bine și reia cu capul din 9 metri central, de lângă Cebotaru, însă trimite prost, mult pe lângă poartă, în dreapta
Min 34 ||| Marian Huja primește cartonașul galben după ce îl calcă pe gheată pe Boiciuc
Min 29 Bratu centrează dintr-un corner din dreapta, la prima bară, Gorcea scapă mingea în față, Pîrvulescu centrează pe bara a doua, Huja recentrează cu capul, mingea îi revine, apoi pasează înapoi, faza se stinge ușor și ulterior se centrează din stânga direct în aut de poartă. Petrolul are mai mult posesia
Min 22 Țicu centrează din nou din stânga, Paul Pîrvulescu scoate cu capul pe spate din 6 metri central, din fața lui Sergiu Pîrvulescu. Arbitrul dă fault în atac
Min 20 Țicu pătrunde în stânga și centrează în fața porții, Sergiu Pîrvulescu urcă să reia cu capul, cade din duelul cu Paul Pîrvulescu, iar mingea merge în partea opusă. În continuare meciul are un ritm bun, însă lipsesc ocaziile
Min 9 Debut de meci echilibrat, cu nicio ocazie pânî în acest moment
Min 1 A început partida de pe ”Ilie Oană”, într-o atmosferă superbă. Galeriile sunt la datorie


Play-off-ul Ligii 2 debutează astăzi, de la ora 17:30, la Ploiești, cu un derby. Pe stadionul ”Ilie Oană” se întâlnesc prima și a doua clasată, Petrolul, respectiv Universitatea Cluj, echipe distanțate în acest moment de șapte puncte. Va fi un joc extrem de important, care poate scăpa Petrolul în câștigătoare aproape sigură a campionatului sau îi poate complica parcursul către Liga 1.

Cele două echipe s-au întâlnit nu cu foarte mult timp în urmă, în ultimul lor joc oficial din 2021, la 7 decembrie, tot la Ploiești, când Petrolul s-a impus cu 1-0 prin golul marcat de Eugeniu Cebotaru în minutul 69. Între timp, ”U” Cluj și-a schimbat foarte mult lotul și în primele trei jocuri din 2022 a părut a fi cea mai puternică echipă din Liga 2, lucru care rămâne de văzut astăzi.

Nicolae Constantin are planuri multiple pentru derby-ul cu ”U” Cluj: ”Avem pregătit și planul A, și planul B”

Petrolul n-a mai părut în cele trei jocuri din 2022 aceeași echipă puternică din prima parte a sezonului. S-a impus cu 3-0, dar la ”masa verde”, cu Poli Timișoara, după ce pe ”Dan Păltinișanu” s-a stins de două ori nocturna, când scorul încă arăta 0-0. Ulterior a remizat acasă cu FC Buzău, scor 0-0, iar în ultima rundă a sezonului regular a câștigat cu 3-2, cu ceva emoții, la Buftea, cu modesta Unirea Constanța.

Petrolul este lider de etape bune în campionatul Ligii 2, are 49 de puncte acumulate, este la un avans important de urmăritoare, însă în play-off mai sunt în joc 30 de puncte, astfel că promovarea nu este deloc rezolvată. Antrenorul Nicolae Constantin îndemna la prudență înaintea jocului cu ”U” Cluj, scoțând în evidență numeroasele transferuri importante făcute de ardeleni.

La fel ca omologul său Erik Lincar, Nae Constantin declara înaintea jocului că acest meci va fi total diferit de cel din sezonul regular. Antrenorul Petrolul spunea în conferința de presă premergătoare jocului că are mai multe planuri pentru jocul cu Universitatea Cluj, fiind pregătit să contracareze orice strategie a lui Lincar.

”Este, practic, un nou început și vor fi zece jocuri foarte, foarte dificile pentru toate cele șase formații care au ajuns în play-off. Întâlnim cea mai în formă echipă a începutului de an în Liga a 2-a, o grupare care a făcut în această iarnă transferuri importante, aducând jucători de prim eșalon, dar cred că mental și fizic suntem pregătiți pentru această confruntare. Aștept să arătăm ca o echipă matură, care știe ce are de făcut, și îmi doresc, în primul rând, să nu primim gol.

Nu cred că va fi genul de meci «care pe care»! Mă gândesc că ambele echipe vor începe precaut, pentru că nu văd de ce ar trebui să riște în debutul meciului. Nu pot să spun dacă și cine pleacă favorită pe hârtie! Însă, pentru că jucăm acasă și, foarte probabil, vom avea un public numeros de partea noastră, dar și pentru că suntem lideri, cred că noi pornim cu prima șansă! Dar, cum am mai spus, o să fie un meci important, în care, așa cum le-am transmis și jucătorilor, trebuie să jucăm cu cap.

Avem pregătit și planul A și planul B! Universitatea pare cel mai puternic adversar, și eu spun că e mai bine că ne întâlnim acum, în prima etapă. În situația unei victorii ne-am distanța și mai mult în clasament, iar în cazul nefericit al unui pas greșit vom avea timp să reparăm până la final.

Este o echipă mult mai puternică decât cea pe care am învins-o în decembrie, așa că va trebui să ne întrebuințăm serios ca să câștigăm și de această dată!”, a spus Nicolae Constantin.

Erik Lincar nu se teme de Petrolul: ”Așteptările noastre sunt foarte mari, mai ales prin prisma ultimelor rezultate din acest an”

De partea cealaltă, ”U” Cluj are un start excelent de an, cu victorii la scor în fața a doua adversare din play-off, 4-0 acasă cu Concordia Chiajna și 2-0 la Mediaș cu FC Hermannstadt, dar și un succes doar cu 3-0, acasă, cu modesta Dunărea Călărași. Jocul cu Petrolul este unul care să confirme că rezultatele precedente nu au fost deloc întâmplătoare.

Chiar dacă Petrolul e imbatabilă pe ”Ilie Oană” în acest sezon, unde a pierdut chiar și ”U” Cluj, antrenorul Lincar a făcut trimitere la faptul că echipa sa arată diferit față de momentul din decembrie și că jucătorii care au venit vor da un plus.

”E un adversar redutabil mai ales pe teren propriu. A făcut un singur egal cu FC Buzău, chiar anul acesta, dar diferențele sunt majore față de anul trecut, când în luna decembrie am jucat pe Stadionul Ilie Oană în ceea ce ne privește pe noi, pentru că vom avea patru, cinci jucători noi în echipă, care s-a schimbat într-un procent destul de mare. După cum am zis tot timpul, am adus jucători cu calitate foarte bună și mai ales jucători care au jucat la nivelul Ligii 1.

Așteptările noastre sunt foarte mari, mai ales prin prisma ultimelor rezultate din acest an. Nu mergem să ne apărăm, nu mergem să stăm cu fundul în poartă. Mergem la război! Avem încredere, trebuie să fim curajoși și de ce nu să obținem toate punctele din această confruntare.

E greu de spus ce se va întâmpla, mai ales că, după cum ați și remarcat, noi în aceste trei etape am reușit să marcăm nouă goluri, ceea ce reprezintă o medie destul de bună și ne dă încredere că vom reuși să marcăm și la Ploiești.

(N.r. – Despre Sory Diarra) E un jucător foarte bun, dar nu ne îngrijorează. Noi trebuie să ne luăm toate măsurile pentru a-l bloca. Deocamdată nu știm dacă va fi titular, dar cred că are șanse mari să evolueze de la început. Fundașii mei vor trebui să fie foarte atenți. E un jucător foarte abil, cu viteză, tehnic, marcator, de aceea va trebui să ne luăm toate măsurile de siguranță”, a declarat Erik Lincar la conferința premergătoare jocului cu Petrolul.

Florin Andrei arbitrează Petrolul – ”U” Cluj

Atât Petrolul, cât și ”U” Cluj sunt la al patrulea sezon consecutiv în care încearcă promovarea în Liga 1. În ediția trecută, ambele formații au ratat play-off-ul și au evoluat în play-out.

Meciul de astăzi, de pe ”Ilie Oană”, începe de la ora 17:30 și este arbitrat de către centralul Florin Andrei (Târgu Mureş) și de asistenții Adrian Popescu (Craiova) și Vlad Bârleanu (Bucureşti). Arbitru de rezervă este Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe), iar observatori au fost delegați Silviu Veronel Ioan (Galaţi) și Dorinel Dincă (Călăraşi).

CLASAMENTUL Ligii 2 și al golgheterilor

https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-are-cu-40-la-suta-mai-multa-experienta-decat-petrolul-ardelenii-castiga-duelul-jucatorilor-de-liga-1-in-derby-ul-play-off-ului-ligii-2-19223706

https://liga2.prosport.ro/seria-1/planurile-de-derby-ale-lui-nae-constantin-antrenorul-petrolului-e-pregatit-de-orice-pentru-jocul-cu-u-cluj-si-a-subliniat-importanta-victoriei-e-cel-mai-puternic-adversar-19223646

https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-cu-gandul-la-victorie-inaintea-derby-ului-cu-petrolul-erik-lincar-discurs-razboinic-asteptarile-sunt-foarte-mari-promite-ca-meciul-va-fi-diferit-de-cel-19223557

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-se-alatura-echipelor-din-liga-2-care-au-sponsor-o-casa-de-pariuri-a-semnat-contractul-chiar-inainte-de-startul-play-off-ului-aceeasi-companie-da-bani-si-la-alt-club-din-campionat-19223620

https://liga2.prosport.ro/seria-1/chica-rosa-a-iesit-golgheterul-ligii-2-fc-buzau-a-avut-cel-mai-bun-atac-dar-echipa-lui-pustai-n-a-mers-in-play-off-petrolul-lider-si-la-aparare-statistica-golurilor-la-finalul-sezonului-regular-19223517

https://liga2.prosport.ro/seria-1/stadionul-ilie-oana-va-avea-o-noua-instalatiei-de-nocturna-una-performanta-adaptata-noilor-tehnologii-led-arena-certificata-pentru-urmatorii-doi-ani-19223474

https://liga2.prosport.ro/seria-1/avancronica-play-off-ului-ligii-2-facuta-de-frf-petrolul-e-vazuta-drept-favorita-sa-obtina-trofeul-de-campioana-despre-steaua-crede-ca-va-incurca-mult-calculele-echipelor-cu-drept-de-promovare-cum-19223430

Marius ANGHEL 19 Mar. 2022, 19:22 Liga 2
Pe aceeași temă