Patru cazuri de COVID-19 la CSM Reșița. Cristian Bobar explică situația echipei sale: ”Băieții și-au făcut analizele, se află în izolare.” Ce spune despre meciul cu Unirea Slobozia

Marius ANGHEL 01 Oct. 2020, 14:21 Liga 2
Patru cazuri de COVID-19 la CSM Reșița. Cristian Bobar explică situația echipei sale: ”Băieții și-au făcut analizele, se află în izolare.” Ce spune despre meciul cu Unirea Slobozia

CSM Reșița este altă echipă din Liga 2 cu probleme cu COVID-19. În urma ultimei testări efectuate, formația prezidată de Cristian Bobar a primit patru rezultate pozitive. Sâmbătă, trupa din Valea Domanului ar trebui să joace pe teren propriu cu Unirea Slobozia, în etapa a 6-a, însă partida nu este în pericol să nu se dispute, fiindcă are destul timp să primească accept din partea Direcției de Sănătate Publică (DSP).

Patru cazuri de COVID-19 la CSM Reșița

Reșița vine după o victorie cu 1-0 la SCM Gloria Buzău, are trei rezultate consecutive pozitive și un moral ridicat, iar cele patru cazuri de COVID-19 n-au afectat prea mult atmosfera la echipă, însă o va face în privința efectivului pe care antrenorul Pelici îl va avea la dispoziție pentru întâlnirea cu Unirea Slobozia.

”Este vorba despre doi jucători și doi membri din stafful tehnic, dar sunt bine, sun asimptomatici. Băieții și-au făcut analizele, se află în izolare și sperăm să revină cât mai repede lângă noi, după 14 zile. Săptămânal se face dezinfecție peste tot în incinta stadionului: vestiare, birouri, sala de mese etc.”, a declarat, la Radio Reșița, președintele Cristian Bobar.

  • Cei doi membri ai staffului tehnic infectați sunt antrenorul secund Călin Cheregi și delegatul Adrian Ciocan.

Nu e prima dată când CSM Reșița are probleme cu noul coronavirus. Pentru o săptămână, clubul și-a întrerupt antrenamentele la Centrul de Copii și Juniori, fiindcă unul dintre juniori a fost depistat pozitiv. Cristian Bobar vrea să ia măsuri și în privința accesului părinților copiilor în baza sportivă din Valea Domanului.

”Vrem să limităm accesul adulților în incinta stadionului, sunt părinți și de la grupele de handbal și de la cele de fotbal. Vrem să evităm orice fel de probleme”, a mai spus Bobar.

  • Din Liga 2, echipe care au avut cazuri de COVID-19, în sezonul trecut, în pauza de vară sau în campionatul actual sunt Petrolul, Concordia Chiajna, Turris Oltul, ASU Poli, FK Csikszereda, ”U” Cluj, U Craiova 1948 SA și Farul.

Meciul CSM Reșița – Unirea Slobozia nu e în pericol să nu se dispute. Bobar: ”Întâlnim o echipă bună, care poate face oricând surprize, dar și noi avem nevoie de cele trei puncte”

În etapa a 6-a, CSM Reșița o va întâlni pe teren propriu, sâmbătă, de la ora 11:00, pe Unirea Slobozia, echipă care runda trecută nu a jucat tocmai pentru că adversarul, Farul Constanța, a descoperit în urma ultimei testări că are cazuri de COVID-19 și nu a primit acord din partea DSP să evolueze.

Bobar crede că echipa sa va avea un meci greu cu Unirea Slobozia.

”Ne așteaptă un meci acasă, nu este unul ușor, deși este vorba de o nou-promovată. Unirea Slobozia este o echipă bună, care poate face oricând surprize, dar și noi avem nevoie de cele trei puncte. După deplasarea de la Buzău trebuie să ne consolidăm și să urcăm în clasament. Avem un program destul de încărcat, avem și meci în Cupa României cu U Craiova, formația de Liga a 2-a, iar sâmbăta viitoare jucăm la Metaloglobus București. Este un program încărcat și, din păcate, au apărut și niște cazuri de coronavirus în lotul nostru. Trebuie să gestionăm foarte bine situația.
În ceea ce privește lotul, a revenit Astafei, dar Matulevicius rămâne în continuare accidentat. Suntem în negocieri cu un jucător care a evoluat în Liga 1, până deseară vom afla dacă va semna cu noi. Dorim să ne mai întărim în partea ofensivă a echipei”, a mai declarat Bobar la radio.

Unirea Slobozia, după a 8-a testare COVID-19 și niciun caz pozitiv: ”Am dovedit încă o dată că suntem un club responsabil și disciplinat”

De partea cealaltă, după ce runda trecută nu a jucat din cauza faptului că Farul, adversarul pe care ar fi trebuit să îl întâlnească, a descoperit că are jucători infectați cu COVID-19, Unirea Slobozia a anunțat că nimeni din cadrul clubului nu a ieșit pozitiv și după a 8-a testare.

”O nouă testare Covid-19, Clinica Iowemed Constanța!
Întreg lotul de jucători, staff-ul tehnic și administrativ al echipei noastre a efectuat luni, 28.09.2020, cea de a 8-a testare Covid-19 de la reluarea pregătirilor.
Toate rezultatele sosite astăzi, 29.09.2020, sunt negative!
Am dovedit înca o dată ca suntem un club responsabil și disciplinat”, a transmis Unirea Slobozia.

Înaintea desfășurării etapei a 6-a, CSM Reșița ocupă locul 10 în clasamentul Ligii 2, cu 7 puncte acumulate în patru jocuri, iar Unirea Slobozia se află pe poziția a 16-a, cu 4 puncte strânse tot în patru meciuri.

Ulterior, cele două echipe vor juca în Cupa României, în turul 3. CSM Reșița o întâlnește miercuri, de la ora 14:30, în deplasare, pe U Craiova 1948 SA, în timp ce Unirea Slobozia joacă la echipa de Liga 3 Mostiștea Ulmu, pe care a învins-o la barajul de promovare în Liga 2.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-resita-aduna-puncte-fara-un-joc-convingator-pelici-recunoaste-nu-suntem-o-echipa-spectaculoasa-dar-fotbalistii-au-jucat-pana-la-ultima-picatura-de-energie-reactia-lui-bus-19149991

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/meciurile-turului-3-al-cupei-romaniei-si-cele-trei-zile-in-care-se-disputa-u-cluj-si-alte-noua-echipe-din-liga-2-intra-in-competitie-fc-u-craiova-a-fost-pusa-sa-j-19150374

https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciul-unirea-slobozia-farul-constanta-amanat-din-cauza-cazurilor-de-covid-19-descoperite-la-marinari-a-fost-reprogramat-19150355

Marius ANGHEL 01 Oct. 2020, 14:21 Liga 2
Pe aceeași temă