OFICIAL | Clubului Farul i se solicită deschiderea procedurii de insolvenţă. ”Când au primit banii… au uitat de plată. Instanța va hotărî cine are sau nu dreptate!”

Răzvan STÎNGĂ 02 Jun. 2020, 16:04 Liga 2
OFICIAL | Clubului Farul i se solicită deschiderea procedurii de insolvenţă. ”Când au primit banii… au uitat de plată. Instanța va hotărî cine are sau nu dreptate!”

Finalul sezonului o prinde pe Farul Constanța într-un moment nu foarte bun, în urma căruia ar putea să aibă serios de suferit. Firma de pază care a anunțat că are peste 100.000 de lei de recuperat de la club a depus, se pare, solicitare de deschidere a procesului de insolvență. Compania One Star Security Constanța, căci despre ea este vorba, a emis un comunicat de presă prin care face o serie de precizări.

S-a încercat rezolvarea problemei pe cale amiabilă 

Clubul deținut de Ciprian Marica este acuzat de firma de pază că nu i-a plătit banii de pe urma contractului semnat între cele două părți. Cei care asigurau siguranța la stadion cer ca Farul să fie trecut în insolvență, iar dacă datoriile nu sunt achitate echipa să intre în faliment.

Potrivit comunicatului, suma totală se ridică la 115.447 de lei. Inițiativa a fost pusă în practică după ce, precizează One Star Security, au avut loc mai multe discuții prin care s-a încercat soluționarea amiabilă.

”One Star Security a solicitat instanţei deschiderea procedurii de insolvenţă pentru Asociaţia Fotbal Club Farul Constanţa.

Asociaţia Fotbal Club Farul Constanţa datorează firmei de pază şi protecţie One Star Security suma de 115.447,90 RON, la care se adaugă şi dobânda legală penalizatoare. Datoria acumulată reprezintă contravaloarea serviciilor de pază prestate de OSS, conform contractelor încheiate între cele două societăţi. Deşi serviciile de pază au fost prestate, AFC Farul Constanţa a refuzat plata facturilor scadente.

Înainte de formularea cererii pentru deschiderea procedurii de insolvenţă, reprezentanţii One Star Security au încercat soluţionarea situaţiei pe cale amiabilă”, se arată în comunicatul emis de firma de pază.

Marius Gheorghe, managerul societăţii: ”Cred că domnul Ciprian Marica nu este informat corect de Tibi Curt și Artemis Boldea. Le-am oferit posibilitatea de a prezenta un plan de eşalonare a datoriilor”

Marius Gheorghe, managerul societăţii, a adus mai multe informații și a precizat că are dovezi prin care să arate faptul că discuțiile cu oamenii din conducerea clubului Farul au existat, iar printre nume se află și Ciprian Marica.

Reprezentantul firmei de pază a evidențiat faptul că s-a încercat reeșalonarea, în anumiți termeni și condiții, dar nu s-a ajuns la un consens în această privință.

”La baza cererii de insolvenţă a clubului Farul sunt facturile semnate șI acceptate la plată, contractele, procesele verbale de recepție după fiecare meci, din 2018 până în 2020, planurile de acțiune semnate de Farul Constanţa și Jandarmeria Constanţa, mail-urile și convorbirile telefonice sau pe WhatsApp, cu Ciprian Marica, Tibi Curt și Artemis Boldea, din care reiese exact ce s-a solicitat și ce servicii s-au efectuat si prețurile stabilite prin contract. Ciprian Marica, Tibi Curt și domnișoara Artemis Boldea au uitat, probabil, când solicitau să le montăm camere pe stadion, pentru că nu primeau licența și m-au rugat să-i amânăm cu plata facturilor până primesc banii de la Consiliul Județean și Primărie. Când au primit banii… au uitat de plată.

Cred că domnul Ciprian Marica nu este informat corect de Tibi Curt și Artemis Boldea. Le-am oferit posibilitatea de a prezenta un plan de eşalonare a datoriilor, dar nu am primit niciun răspuns în acest sens. Mai sunt multe de spus, dar nu-i momentul! Instanța va hotărî cine are sau nu dreptate!”, a precizat Marius Gheorghe.

Ciprian Marica nu neagă problemele financiare: ”Nu este o sumă de speriat, dar trebuie să fie o bază în spate pentru ele, nu?

De partea cealaltă, Farul a vorbit prin Ciprian Marica și managerul Tiberiu Curt. Cei doi nu neagă faptul că există anumite neplăți față de prestatorii de servicii, dar că acestea nu sunt atât de importante și dădeau asigurări că problemele se vor remedia în cel mai scurt timp, fără prea mari dificultăți.

”Sunt discuții juridice, pentru că acolo se invocă niște chestiuni cu care noi nu suntem de acord. Când am venit la Farul, erau 7.000 de datorii! Acum, pentru fiecare chichiță toată lumea sare în sus. Se discută și le vom clarifica. Dorim să știm în ce bază s-au făcut acele facturi, am făcut solicitări în acest sens. Sunt probleme pe care le are toată lumea și Viitorul și toate celelalte echipe. Nu este o sumă de speriat, dar trebuie să fie o bază în spate pentru ele, nu?”, a declarat Marica, pentru Tomis News.

”Situația noastră financiară este de departe cea mai bună din ultimii 12 ani. Jucătorii, staff-ul tehnic și cel administrativ din acest sezon sunt toți cu salariile la zi. Am stins în proporție de 95% litigiile din anii trecuți. Într-adevăr, există mici datorii la furnizori, un lucru normal după această perioadă grea prin care am trecut cu toții, dar sunt în curs de soluționare, nefiind nicio clipă vorba de insolvență și cu atât mai puțin de faliment”, spunea Tiberiu Curt prin intermediul site-ului oficial al clubului Farul.

Răzvan STÎNGĂ 02 Jun. 2020, 16:04 Liga 2
Pe aceeași temă