Călin Cojocaru face curățenie la Pandurii: „Nu accept așa ceva.” Doi jucători au fost excluși din lot, iar un al treilea s-a ales cu contractul reziliat

Noul antrenor al echipei Pandurii Târgu Jiu, Călin Cojocaru, a luat deja primele măsuri după eșecul drastic înregistrat etapa trecută, în Regie, cu Rapid, scor 0-4.

Motivele nu au legatură cu prestația din teren, ci sunt de indisciplină. Astfel, tinerii Bogdan Vișan și Adrian Nichifor au fost excluși temporar din lot, iar lui Ioan David deja i s-a reziliat contractul.

„Nichifor este suspendat pentru acest meci pe motive disciplinare. Vișan, la fel. Eu nu accept indisciplina la echipă, indiferent de nume. Cei doi jucători au greșit și nu vor juca în meciul de sâmbătă (n.r. – cu Concordia Chiajna). Se pregătesc separat de echipă. Lui David i se reziliază contractul. Cu Vișan vom vedea pe parcurs ce decizii vom lua”, a declarat antrenorul Călin Cojocaru, la conferința de presă premergătoare jocului cu Concordia Chiajna, programat sâmbătă, de la ora 11:00, pe stadionul Municipal din Târgu Jiu.

Acuză lipsa de pregătire a jucătorilor

Cojocaru a mai spus că elevii săi trebuie să muncească dublu pentru a ieși din subsolul clasamentului și a sugerat că antrenorii dinaintea sa (n.r. – Adrian Bogoi și Tiberiu Bălan) au lăsat echipa nepregătită fizic. „Nu știu ce a fost și nu e frumos să vorbesc eu de trecut, dar e clar că au fost lacune și în pregătirea lor. Nu cred că și calitatea lor e de locul și punctele respective. Dar schimbarea trebuie să vină de la ei, în primul rând, să creăm o altă atmosferă și să ne gândim la puncte. Degeaba o să vină banii peste o zi, o săptămână sau o lună, căci punctele nu mai vin înapoi. Pentru unii dintre ei, care sunt tineri, este o șansă foarte mare, nu au de ce să se plângă. Nu îmi plac jucătorii care se plâng. Când ai intrat pe teren nu ai nicio scuză, lumea nu știe de lipsurile tale. Atacul și apărarea fac parte din echipă. Ataci în 11, te aperi în 11”, a precizat Cojocaru.

N-au respectat programul

Directorul sportiv Camilian Floroiu a încercat să facă și el lumină în cazul celor trei jucători exclusi. „După acel episod de la București, David m-a sunat și mi-a spus că și-ar dori să rezilieze amiabil contractul cu Pandurii”, a precizat oficialul clubului.

În schimb, Vișan și Nichifor nu au prins lotul cu Rapid, fiind lăsați să se pregătească la Târgu Jiu. Cei doi nu au respectat programul de antrenament și au plecat acasă. Dacă Nichifor a mers până la Craiova, Vișan s-a întors de la Constanța, luni seara, și a ratat și antrenamentul din ziua respectivă.

Tribuna II și Peluza II, închise

Pentru meciul cu Concordia Chiajna, clubul Pandurii a pus în vânzare biletele la Tribuna VIP (25 de lei) și Tribuna I (15 lei). Peluza I va fi deschisă pentru membrii galeriei. Copiii, dar și tinerii cu vârsta de până la 18 ani, vor avea acces gratuit la meci, pe baza unui act de identitate. Tribuna 2 și cealaltă peluză vor fi închise.

„S-au pus deja în vânzare biletele pentru meciul cu Chiajna, iar pentru acest joc se vând bilete la club și la casa de bilete. Așteptăm cât mai mulți spectatori la meci ca să încurajeze echipa și să auzim din nou ‘Hei, Hei, Pandurii”, cum s-a auzit la meciul cu U Cluj. Deocamdată s-au pus în vânzare bilete doar pentru Tribuna I și Tribuna VIP. Nu avea rost să deschidem un întreg stadion, pentru că sunt 12.000 de locuri. Credem că Tribuna I și tribuna VIP acoperă cererea de bilete pentru acest meci”, a precizat directorul sportiv al clubului, Camilian Floroiu.

Cu doar 7 puncte acumulate în 17 meciuri, Pandurii este lanterna roșie a Ligii 2. Cifrele sunt îngrijorătoare. Gorjenii au cel mai slab atac și cea mai slabă apărare, având doar 9 goluri marcate și 41 primite.

Concordia Chiajna ocupă locul 14 în clasament, cu 20 de puncte, fiind la egalitate cu formația din Miercurea Ciuc, prima deasupra liniei.

În ultima etapă a turului, dar nu și a anului, Pandurii Târgu Jiu întâlnește Concordia Chiajna, sâmbătă, de la ora 11:00, pe stadionul Municipal. Va fi al doilea ei meci pe noua arenă, după ce de inagurare, cu „U” Cluj.

Articol scrsi de Mircea OGLINDOIU
Foto: Alexandru DOBRE / Mediafax Foto

Pe aceeași temă