Nici jucătorii de la Pandurii nu doresc reluarea campionatului. ”Nu cred că sunt soluții pentru alte scenarii. Federația ar trebui să se gândească și la noi, fotbaliștii”. Șendroiu prevede o situație ”horror vizavi de economia” României din cauza acestui coronavirus

Mircea OGLINDOIU 15 Apr. 2020, 13:13 Liga 2
Nici jucătorii de la Pandurii nu doresc reluarea campionatului. ”Nu cred că sunt soluții pentru alte scenarii. Federația ar trebui să se gândească și la noi, fotbaliștii”. Șendroiu prevede o situație ”horror vizavi de economia” României din cauza acestui coronavirus

Aflată pe ultimul loc în Liga 2, la 16 puncte sub linia care asigură menținerea în eșalonul secund, Pandurii Târgu Jiu speră în continuare ca actualul sezon să fie „înghețat” din cauza pandemiei de coronavirus. Ideea e impărtășită nu doar de stafful tehnic și administrativ, ci și de jucători. Ar fi singura variantă în care echipa gorjeană ar reuși să se mențină în eșalonul secund.

Cel mai vehement dintre aceștia pare a fi Andrei Șendroiu. Într-un interviu acordat site-ului gorjeanul.ro, mijlocașul de 24 de ani consideră că nicio echipă n-ar trebui să mai retrogradeze în acest sezon.

”Chiar dacă e o decizie radicală, e, în același timp, una corectă, pentru că acest haos nu se va termina prea curând. Nu cred că sunt soluții pentru alte scenarii. Ar trebui ca federația să se gândească și la noi, fotbaliștii. Eu nu-mi doresc să se reia campionatul, fiindcă va fi foarte greu pentru noi, ca jucători. Automat, se vor juca două meciuri pe săptămână, iar toată pregătirea pe care am făcut-o în iarnă s-a pierdut în această pauză forțată. Eu sunt acum la țară, la aer curat, unde e mult mai bine să stai în această perioadă. Mă pregătesc aici, la 10 km de oraș, am materialele necesare pentru antrenamente, dimineața fac alergare și seara forță, zilnic, în afară de duminică. Una e să te antrenezi însă singur și altceva este meciul, unde ritmul de joc nu coincide cu antrenamentele individuale.

Dacă, totuși, se va relua campionatul, ne propunem să lăsăm o impresie cât mai bună. Sincer să fiu, la cum e situația din clasament, altceva nu cred că ne mai putem propune, sincer vorbind”, a declarat Șendroiu.

Prevede un scenariu horor pentru economia României

Jucătorul echipei gorjene nu pare speriat de pandemia care a paralizat întreaga lume și crede că totul este doar un scenariu financiar, menit să distrugă economia țărilor în curs de dezvoltare.

”Sunt de părere că s-a creat prea mult haos și panică pentru ceea ce reprezintă acest coronavirus. Ok, este o gripă mult mai puternică decât cea obișnuită, care afectează oamenii în vârstă, pe cei cu boli cronice și imunitate scăzută. Consider că totul este un joc politic pentru un dezastru economic la nivel european, dacă ne uităm că țările care au fost afectate cel mai grav sunt și cele mai puternice: Italia, Spania, Franța, Germania… Vizavi de situația din România, cred că oamenii ar trebui să se întoarcă cât de curând la serviciu, pentru că sunt familii care trăiesc, efectiv, din salariile lunare! Cu ce să-și cumpere mâncare, să plătească facturi, rate, dacă nu au acel venit?

Prevăd un scenariu horror vizavi de economia țării noastre, nu suntem capabili să gestionăm astfel de momente, și aici mă refer strict la guvernul țării noastre”, este de părere jucătorul originar din Târgu Jiu.

Măcinat de dese accidentări, Andrei Șendroiu a jucat în actualul sezon doar 557 minute, pe parcursul a zece jocuri.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/lanterna-rosie-pandurii-insista-cu-inghetarea-sezonului-de-liga-2-calin-cojocaru-riscam-sa-stricam-si-campionatul-urmator-gorjenii-au-scapat-de-19129591

https://liga2.prosport.ro/seria-1/lpf-a-anuntat-cand-s-ar-putea-relua-campionatul-ligii-1-si-noul-termen-pentru-obtinerea-licentei-obiectivul-principal-e-disputarea-tuturor-meciurilor-propunerea-va-fi-facuta-in-cex-19129854

Mircea OGLINDOIU 15 Apr. 2020, 13:13 Liga 2
Pe aceeași temă