Misiune dificilă pentru „U” Cluj să scape de poziția retrogradabilă: pe Cluj Arena ajunge noul lider al Ligii 2, singura echipă invincibilă în acest sezon. Falub: „Suntem obligați”

Marius ANGHEL 19 Oct. 2019, 14:50 Campionat
Misiune dificilă pentru

„U” Cluj se află într-o situație disperată chiar și după numirea ca manager sportiv a lui Adrian Falub. Înfrângerea suferită în etapa intermediară, 2-3 la Constanța cu Farul, a pus punct seriei de trei remize consecutive cu scorul de 1-1, iar echipa a picat din nou pe loc retrogradabil. Cu doar 12 puncte acumulate în total până acum, trupa clujeană se află pe poziția a 17-a, una inimaginabilă la începutul sezonului. Iar duminică urmează un meci infernal pe teren propriu, cu noul lider CS Mioveni, formație care e singura neînvinsă în acest campionat.

Adrian Falub: „Situația noastră este dramatică”

După antrenamentul de vineri, Adrian Falub a vorbit despre ultimele două jocuri, 1-1 la Ghermănești cu ultima clasată Sportul Snagov și 2-3 la Constanța cu Farul, și a spus că împotriva Mioveniului e obligatoriu să câștige, pentru că echipa sa este într-o situație dramatică.

„Venim după o săptămână nereușită, în care nu am obținut ceea ce ne-am propus, dar, pe de altă parte, am excelat la nivelul echipelor noastre de juniori, care au câștigat toate cele trei meciuri jucate împotriva CFR-ului, în Liga Elitelor. Este extraordinar și îi felicităm pe băieți! Referitor la ultimele noastre partide, ne-am prezentat foarte slab la Snagov, însă puteam să ne impunem dacă nu eram naivi. A urmat un joc bun la Constanța, dar în care am comis greșeli personale foarte mari.

Suntem obligați, așadar, să încheiem săptămâna cu o victorie, deoarece, așa cum am mai spus, situația noastră este dramatică. Va fi foarte greu, întrucât vom întâlni singura echipă neînvinsă din Liga 2. Lotul a fost format pentru promovare, dar, din păcate, astăzi traversăm un moment neplăcut, iar jucătorii au ocazia să demonstreze că nu s-au înșelat cei care i-au transferat la „U”, că sunt fotbaliști foarte buni. Toate acestea împotriva unei formații învincibile până acum”, a spus Falub, citat de fcuniversitateacluj.ro.

„Nu am văzut fotbaliști nepăsători, dezinteresați. Eu cred că putem mai mult de atât”

Antrenorul interimar a vorbit și despre atmosfera din vestiar. „Nu e un vestiar greu de gestionat, am jucători care se pregătesc exemplar. Nu am ce să le reproșez, ei dau totul, dar asta e tot ce pot în momentul de față. Nu am văzut fotbaliști nepăsători, dezinteresați. Eu cred că putem mai mult de atât, iar până la iarnă ei trebuie să demonstreze că merită să joace la U Cluj”, a mai spus Falub, care se gândește deja la perioada de transferuri din iarnă: „Aveam nevoie de fundași centrali, de mijlocași centrali și de atacanți. De când am venit la Universitatea, însă, nu am găsit atacanți și fundași. Nu vreau să luăm jucători care nu au mai evoluat de mult timp, să-i pregătim până la iarnă, iar apoi, dacă nu corespund, să le dăm drumul. Ă‚știa suntem, acesta este lotul format în vară.”

Adrian Falub a spus și care e situația lotului pentru jocul cu CS Mioveni. „Gavra a făcut o comoție la Constanța, dar sperăm să îl recuperăm și să joace duminică. Kay este suspendat. Crăciun s-a întors de la echipa națională a Republicii Moldova, dar l-am văzut puțin obosit, pentru că a jucat două meciuri în patru zile. Telcean s-a întors și el, după un singur meci la echipa națională Under 19. În rest, exceptându-l pe Gavra, nu avem alte probleme medicale”, a mai transmis Falub prin intermediul site-ului oficial al clubului Universitatea Cluj.

Înaintea meciului de duminică, „U” Cluj se află pe locul 17, retrogradabil, cu 12 puncte, dar și cu doar 11 meciuri desfășurate până acum, în timp ce CS Mioveni a urcat datorită golaverajului pe primul loc în Liga 1, cu 26 de puncte acumulate în 12 jocuri. Argeșenii erau pe 2 înaintea desfășurării primelor meciuri ale etapei a 13-a, iar înfrângerea celor de la Turris-Oltul la Călărași, cu 2-3, a dus la depășirea lor la golaveraj.

În sezonul trecut, la Mioveni, cele două echipe au remizat 1-1, iar în retur, pe Cluj Arena, CS Mioveni a câștigat cu 2-1 meciul cu „U” Cluj.

Marius ANGHEL 19 Oct. 2019, 14:50 Campionat
Pe aceeași temă