Mesajul lui Ovidiu Burcă pentru toți rapidiștii și așteptările președintelui pentru 2020: „Indiferent de cum se va termina acest campionat, Rapidul de azi e mai viu ca niciodată”

Marius ANGHEL 02 Jan. 2020, 13:05 Campionat

Anul 2019 a fost unul bun pentru noul Rapid. Clubul a promovat la pas în Liga 2, iar prima parte a sezonului petrecută în eșalonul secund a încheiat-o pe locul 3, poziție care duce la barajul pentru promovare. Echipa giuleșteană e la doar două puncte de CS Mioveni, a doua clasată care ar promova direct în Liga 1.

La trecerea dintre 2019 și 2020, președintele clubului Rapid, Ovidiu Burcă, a avut un mesaj pentru toți rapidiștii, nu doar suporteri, ci și jucători, antrenori și conducători.

Printre cele mai importante concluzii ale lui Burcă sunt următoarele:

„Avem în acest moment o echipă cu idealuri și aspirații comune, cu o filosofie de joc din ce în ce mai clară, dar și cu principii de viață comune. Toate acestea ne dau speranțe că a doua parte a campionatului va fi una mult mai stabilă și mai echilibrată. Echilibrul trebuie să fie motto-ul nostru, nu doar pentru acest an, ci pentru totdeauna.”

și

„Ceea ce nu vom mai tolera de-acum înainte va fi să risipim energie pentru rezolvarea unor „dispute” interne. Este nevoie de energie canalizată doar spre dezvoltarea clubului și pe câștigarea bătăliilor cu adversarii”

Iată mesajul președintelui Ovidiu Burcă:

„Dragi Rapidiști,

Vreau să vă urez multă sănătate, prosperitate, un An Nou plin de bucurii și cât mai multe dorințe împlinite. Și, bineînțeles, să ne bucurăm împreună de cât mai multe victorii ale Rapidului nostru drag.

Ne dorim cu toții o promovare la finalul acestui campionat, în primul rând pentru voi, pentru că o meritați din plin.

Atașamentul și devotamentul vostru ne obligă să facem TOT ce ne stă în putință pentru realizarea acestui vis. Nu va fi ușor,  dar când i-a fost ușor Rapidului?

Deși sfârșitul de an este, în mod obișnuit, un moment al bilanțurilor, pentru fotbal, momentul adevăratului bilanț este la jumătatea anului, în lunile mai-iunie, atunci când se termină campionatul și poți evalua cu adevărat dacă ți-ai îndeplinit sau nu obiectivele sportive.

În anul ce se încheie astăzi, am sărbătorit împreună o promovare, am fost fericiți de foarte multe ori, dar și mai puțin bucuroși când echipa a pierdut, însă „niciodată triști”. Niciodată triști, pentru că, indiferent de cum se va termina acest campionat, Rapidul de azi e mai viu ca niciodată.

Spun asta cu toată responsabilitatea și mă bazez pe tot ceea ce se întâmplă acum la Centrul de copii și juniori, unde toți cei implicați fac o muncă fantastică, de care suntem tare mândri. Suntem siguri că, în viitorul apropiat, mulți dintre acești copii vor face pasul către echipa mare. Cei care n-o vor face vor fi rapidiști pe viață și vor purta în suflet și în minte un set de valori care-i va ajuta să devină oameni adevărați, indiferent în ce domeniu vor activa.

Viața nu înseamnă doar fotbal, dar fotbalul îți modelează caracterul de învingător, iar misiunea noastră este aceea de a da un sens în viață acestor copii, să îi învățăm că în viață, ca și în sport, nu există eșec, există doar experiențe din care învățăm și care ne fac mai înțelepți și mai puternici.

La echipa mare am reușit, cu greu, să formăm o echipă în adevăratul sens al cuvântului. Am adus foarte mulți jucători în acest an, tineri, în special, pentru că ei reprezintă viitorul și pot fi modelați mai ușor după filosofia clubului.

A fost o a doua jumătate a anului destul de complicată, cu impactul Ligii a II-a, pentru unii cu greutatea tricoului alb-vișiniu, iar pentru alții cu o țară și o cultură nouă, însă pentru noi toți, o situație nouă, un context special. 

Avem în acest moment o echipă cu idealuri și aspirații comune, cu o filosofie de joc din ce în ce mai clară, dar și cu principii de viață comune. Toate acestea ne dau speranțe că a doua parte a campionatului va fi una mult mai stabilă și mai echilibrată. Echilibrul trebuie să fie motto-ul nostru, nu doar pentru acest an, ci pentru totdeauna.

Sunt încă multe probleme de rezolvat, pentru a deveni un club cu adevărat profesionist. Știm care ne sunt punctele slabe și nevoile, și vom încerca să le rezolvăm, pentru a ne putea dezvolta. Nu pretindem că suntem atotștiutori, dar vom fi perseverenți, combativi, rezistenți la stres, ambițioși și entuziaști să realizăm ceva cu adevărat important în viață.

Ceea ce nu vom mai tolera de-acum înainte va fi să risipim energie pentru rezolvarea unor „dispute” interne. Este nevoie de energie canalizată doar spre dezvoltarea clubului și pe câștigarea bătăliilor cu adversarii.

Toți cei implicați astăzi la Rapid trebuie să înțelegem importanța istorică a momentului și să reprezentăm clubul la cel mai înalt nivel, dacă susținem că iubim Rapidul, îl respectăm și îi vrem binele!

30 de ani de libertate ne-au făcut să rătăcim prin cotloanele istoriei și să ne pierdem identitatea și valorile. E momentul să reclădim, cu toții, un Rapid pe care urmașii noștri să-l iubească și cu care să se mândrească. Un Rapid adevărat!

Vreau să mulțumesc tuturor celor ce ne-ați fost aproape și ne-ați susținut financiar în tot acest timp, de când am început acest proiect, celor ce ni s-au alăturat pe parcurs și vouă, suporterilor, pentru că ne susțineți necondiționat. Vă mulțumim și vă promitem tuturor că nu vă vom dezamăgi!

Cu respect,
Ovidiu Burcă”

Marius ANGHEL 02 Jan. 2020, 13:05 Campionat
Pe aceeași temă