Meciuri unul și unul în etapa a 23-a a Ligii 2! UTA – Ripensia, Petrolul – Farul, ASU Poli – Rapid sau Argeș – Mioveni, printre atracțiile din weekend. Programul și televizările

Marius ANGHEL 25 Feb. 2020, 18:32 Campionat
Meciuri unul și unul în etapa a 23-a a Ligii 2!** UTA - Ripensia, Petrolul - Farul, ASU Poli - Rapid sau Argeș - Mioveni, printre atracțiile din weekend. Programul și televizările

Programarea meciurilor din Liga 2 se face cu o săptămână înainte de disputarea lor și nici așa datele unora dintre jocuri nu sunt sigure. Televiziunile deținătoare de drepturi de transmisie dictează acest amatorism, iar FRF se supune, la fel și echipele, pentru mărunțișul dat de Digi, Telekom și Look și mirajul de a se vedea pe micile ecrane. Runda a 23-a a sezonului are loc la finalul acestei săptămâni pe durata a doar două zile, sâmbătă și duminică, după ce etapa a 22-a a ținut de vineri până marți.

Inițial, meciul Petrolul – Farul fusese programat pentru vineri, de la ora 17:30, iar Campionii FC Argeș – CS Mioveni trebuia să se joace sâmbătă, de la ora 13:00, în timp ce ASU Poli – Rapid să aibă loc duminică de la ora 11:30. Ulterior, după ce cluburile și-au anunțat suporterii când vor juca, televiziunile și FRF au schimbat programul. Astfel, vineri nu mai e niciun meci, Petrolul – Farul se joacă sâmbătă, derby-ul Argeșului a fost mutat duminică, iar partida de la Timișoara a fost reprogramată cu o jumătate de oră mai devreme. În schimb, solicitatea liderului UTA de a juca duminică meciul cu Ripensia a fost ignorată, prima clasată din Liga 2 urmând a evolua sâmbătă, de la ora clasică, 11:00.

Toate aceste patru jocuri despre care am scris mai sus (UTA – Ripensia, Petrolul – Farul, ASU Poli – Rapid și Campionii FC Argeș – CS Mioveni) sunt opțiunile televiziunilor pentru televizări în etapa a 23-a. Cu o excepție, restul meciurilor se vor desfășura sâmbătă, de la ora 11:00. În schimb, SCM Gloria Buzău – „U” Cluj e programat duminică, de la ora 17:00, cu toate că nu va fi transmis la TV.

În această etapă vom consemna a doua neprezentare a echipei Sportul Snagov în acest sezon, acum la meciul cu Metaloglobus, astfel că FRF va dicta excluderea din campionat, iar Liga 2 va continua cu două echipe în minus.

Desfășurarea LIVE-TEXT a meciurilor din campionatul Ligii 2 o poți urmări doar pe Liga2.ro, singurul site național care promovează fotbalul din ligile inferioare.

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

Program etapa 23:

sâmbătă, 29 februarie, ora 11:00
Dunărea Călărași – FK Csikszereda    
UTA Arad – Ripensia Timișoara
DigiSport 1, LookSport, TelekomSport 1  
Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Pandurii Târgu Jiu    
Turris Oltul Turnu Măgurele – Concordia Chiajna    
Metaloglobus București – Sportul Snagov
/ nu se dispută
CSM Reșița stă.    

sâmbătă, 29 februarie, ora 13:00
Petrolul Ploiești – Farul Constanța DigiSport 1, LookSport, TelekomSport 1    

duminică, 1 martie, ora 11:00
ASU Politehnica Timișoara – RapidDigiSport 1, LookSport, TelekomSport 1   

duminică, 1 martie, ora 13:30
Campionii FC Argeș – CS MioveniDigiSport 1, LookSport, TelekomSport 1   

duminică, 1 martie, ora 17:00
SCM Gloria Buzău – Universitatea Cluj

Etapa 24, neprogramată:

7 martie
Farul Constanța – Turris Oltul Turnu Măgurele
Concordia Chiajna – ASU Politehnica Timișoara
Rapid – CSM Reșița
Pandurii Târgu Jiu – Campionii FC Argeș
CS Mioveni – SCM Gloria Buzău
Universitatea Cluj – Metaloglobus București
Ripensia Timișoara – Dunărea Călărași
FK Csikszereda – Petrolul Ploiești
Sportul Snagov – UTA Arad
Viitorul Pandurii Târgu Jiu
stă.

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

Articol scris de Marius ANGHEL

Marius ANGHEL 25 Feb. 2020, 18:32 Campionat
Pe aceeași temă