Meciul Rapid – CS Mioveni s-a jucat cu spectatori în tribună, chiar sub privirile federalului Gabriel Bodescu. Jandarmii au intervenit. Giuleștenii riscă o amendă usturătoare

Marius ANGHEL 25 Apr. 2021, 16:31 Liga 2

Meciul dintre Rapid și CS Mioveni, disputat sâmbătă, de la ora 15:00, la baza federației de la Mogoșoaia, s-a desfășurat cu spectatori în tribună, deși acest lucru este interzis în această perioadă de pandemie.

Nu este însă singura echipă care fentează regulamentul, iar observatorul delegat la joc închide ochii și pe masa Comisiei de Disciplină și Etică a FRF nu ajunge niciun raport de încălcare a regulilor. De această dată însă, giuleștenii ar putea avea probleme.

Rapid – CS Mioveni s-a jucat cu spectatori, în ciuda restricțiilor din pandemie

La jocul dintre Rapid și CS Mioveni, din etapa a 5-a a play-off-ului Ligii 2, golul reușit de Cătălin Hlistei pentru giuleșteni, în minutul 43, a atras o reacție în lanț din tribună. Reușita mijlocașului a fost sărbătorită zgomotos din singura tribună a stadionului din Mogoșoaia, iar una dintre camerele care filmau jocul a fost întreptată către locul cu pricina și a surprins imagini pe care oficialii Rapidului n-ar fi vrut să apară în direct.

Zeci de suporteri, în mijlocul lor fiind chiar patronul Victor Angelescu și consilierul Daniel Niculae, dar și alți oficiali ai clubului, erau în picioare, aplaudau și strigau către jucătorii din teren. Distanțarea socială nu exista, însă e drept că persoanele aflate aproape umăr lângă umăr purtau mască de protecție.

Jandarmii i-au luat la întrebări pe suporteri, Gabi Bodescu l-a pus pe observator să facă poze și să filmeze

Sport.ro a scris că o parte dintre oamenii prezenți la meci au fost trecuți ca îngrijitori ai gazonului pe listele de acces.

  • Stadionul CNAF Mogoşoaia nu aparține însă Rapidului, ci Federației Române de Fotbal, care l-a închiriat giuleștenilor pentru acest joc, astfel că acele persoane nu aveau cum să fie îngrijitorii gazonului, angajați ai clubului vișiniu. Până acum, Rapid și-a disputat mare parte din meciuri pe alt stadion al unei baze a federației, cel din Buftea.

Sursa citată informează că jandarmii prezenți la fața locului i-au luat la întrebări pe spectatori, una dintre ele fiind cu ce se fertilizează gazonul. Suporterii n-au știut să răspundă. La pauză, sesizat de organele de ordine, observatorul George Constantinescu (Slatina) a făcut verificări pe raportul dat înaintea jocului de Rapid privind acei spectatori din tribună.

Din informațiile Liga2.ro, la meci a fost prezent și Gabriel Bodescu, secretarul general-adjunct al FRF, care s-a scandalizat, la rândul său, de numărul mare pe persoane prezente în tribună. Acesta ar fi verificat personal lista dată de Rapid cu persoanele acceptate în interiorul stadionului și l-a pus pe observator să facă poze și să filmeze spectatorii.

Obligația observatorului de joc este să remarce astfel de nereguli, însă, de cele mai multe ori, aceștia nu-și respectă atribuțiile.


Imagini cu suporterii prezenți în tribună la meciul Rapid – CS Mioveni. Video: www.sport.ro 

În ceea ce-i privește pe cei de la Rapid, sport.ro mai scrie că, nemulțumiți că imaginile de la meci cu spectatorii au fost făcute publice, oficialii giuleșteni au decis să nu mai trimită pe nimeni la declarații după joc, în fața mass-media, așa cum o făcea până acum.

Rapid riscă o sancțiune usturătoare. ”FC U” Craiova și Petrolul au fost și ele bune de plată în trecut

Rapid riscă o amendă care poate fi chiar de 100.000 de lei pentru încălcarea regulamentului. Dacă observatorul va scrie în raport ceea ce s-a întâmplat la meci, iar Rapid nu va putea demonstra la Comisia de Disciplină și Etică a FRF că acele persoane erau într-adevăr cu funcțiile pe care le aveau trecute în foile cu acreditări, atunci clubul va fi bun de plată.

”FC U” Craiova a fost amendată de FRF 30 de mii și 40 de mii de lei pentru că a introdus la un meci pe ”Ilie Oană” o persoană neacreditată, ba chiar a indus în eroare reprezentanții federației cu privire la funcția și atribuția persoanei respective căreia i s-a permis accesul în cadrul arenei. Din cauza oltenilor, și Petrolul a fost amendată atunci cu 30.000 de lei, iar clubul ploieștean a depus contestație.

  • Cele mai drastice sancțiuni din Protocolul medical aduc amenzi de 100.000 de lei (Nerespectarea numărului maxim de persoane admise în fiecare dintre cele 3 zone ale arenei sportive cu ocazia desfășurării unui joc oficial), 70.000 de lei (Nerespectarea obligației de izolare și de testare a persoanelor care prezintă simptome COVID 19), 60.000 de lei (Nerespectarea obligației de informare a DSP și a FRF/LPF despre apariția unui caz suspect de COVID 19) sau 50.000 de lei (Permiterea accesului în incinta stadionului a persoanelor care în urma efectuării triajului epidemiologic sunt depistate cu o temperatura de peste 37,3 C / Nerespectarea de către responsabilul cu igiena a sarcinilor prevăzute în Protocol / Lipsa în stadion a unui spațiu desemnat pentru izolare, ventilat și cu acces unic, care să poată permite izolarea a cel puțin o persoană, care prezintă simptome de COVID 19, până la venirea personalului medical de urgență).
  • Cea mai mică sancțiuni pentru nerespectarea protocolului medical aduce o amendă de 5.000 de lei.
  • ”FC U” Craiova a fost sancțională cu 40.000 de lei pentru că a încălcat ultimul aliniat din protocol: ”Inducerea în eroare a reprezentanților forului organizator cu privire la funcțiile sau atribuțiile persoanelor cărora li se permite accesul în zonele 1 sau 2 din cadrul arenei sportive, astfel cum sunt acestea definite în Protocol”. Oltenii l-au încălcat și pe cel care aduce o amendă de 30.000 de lei (Permiterea accesului în zona vestiarelor a unor persoane care nu se afla pe lista stabilită de clubul organizator sau care nu dețin documente de acces (ID-uri/legitimatii eliberate de clubul organizator), însă se aplică doar cel în care amenda este mai mare. Nu sunt cumulate cele două amenzi.

Recea, Viitorul Pandurii, ”FC U” Craiova, alte echipe care au încălcat regulamentul

La multe dintre meciurile echipei Fotbal Comuna Recea transmise în direct la TV s-au putut vedea de multe ori un număr mare de spectatori în tribună, peste limita admisă de protocolul medical în perioadă de pandemie, în care suporterii n-au voie pe stadion.

Stadionul din Târgu Jiu este un alt loc unde se încalcă regulamentul aproape la orice meci în care organizator este clubul Viitorul Pandurii. Și aici, observatorii delegați au închis ochii atunci când li s-a pus în mână listele cu persoane acreditate să ia loc în tribună. Un exemplu a fost la jocul gorjenilor cu SCM Gloria Buzău, când pe lista cu reprezentanți mass-media s-au regăsit 20 de persoane, deși la masa presei au luat loc doar șase jurnaliști. Restul, ”prieteni” ai oficialilor clubului Viitorul Pandurii au luat loc în tribună, iar observatorul a trecut cu vederea falsul.

Un alt caz s-a întâmplat de curând la meciul dintre ”FC U” Craiova și ASU Poli, când imaginile TV au remarcat mulți spectatori în tribună pe ”Ion Oblemenco”. Pe internet au apărut, ulterior, imagini și cu un copil prezent la oficială, care i-a făcut o farsă antrenorului Dan Alexa, suspendat la acel meci și aflat în tribună.

Foto: Sport.ro

https://liga2.prosport.ro/seria-1/rapid-cs-mioveni-meci-important-in-lupta-pentru-locul-2-direct-promovabil-in-liga-1-jocul-de-la-mogosoaia-incepe-la-ora-1500-19181211

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-5-in-play-out-de-la-ora-1100-se-joaca-la-targu-jiu-cluj-si-slatina-in-play-off-asu-poli-o-intalneste-pe-fk-csikszereda-de-la-ora-1230-19181127

https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/video-dan-alexa-ironizat-de-un-copil-la-craiova-domnul-reghecampf-faceti-si-cu-mine-o-poza-antrenorul-echipei-asu-poli-s-a-conformat-imediat-la-farsa-care-pune-fc-u-19178714

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-si-fc-u-craiova-amendate-drastic-de-frf-pentru-incalcarea-protocolului-medical-oltenii-au-doua-abateri-si-platesc-sanctiunea-mai-mare-19172792

Marius ANGHEL 25 Apr. 2021, 16:31 Liga 2
Pe aceeași temă