Marius Măldărășanu, după succesul cu Unirea Slobozia: ”Sincer, chiar am avut emoții la jocul ăsta. Rămân nouă «finale»! Ne vedem de drumul nostru.” Cum comentează acuzațiile lui Erik Lincar

Ovidiu BOICA 20 Mar. 2022, 16:35 Liga 2

Antrenorul echipei FC Hermannstadt, Marius Măldărășanu, a recunoscut că a avut emoții pentru întâlnirea cu Unirea Slobozia, prima din play-off-ul Ligii 2, dar s-a declarat mulțumit cum s-au comportat jucătorii săi. Crede că această victorie contra ialomițenilor, ultimii clasați în grupa de promovare, ar trebui să-i asigure echipei sale un moral bun pentru ceea ce urmează, alte nouă ”finale”.

Marius Măldărășanu, după victoria cu Unirea Slobozia: ”Sunt trei puncte importante pe început de play-off”

FC Hermannstadt s-a impus cu 2-0 în meciul cu Unirea Slobozia, desfășurat la Mediaș, în prima etapă a play-off-ului Ligii 2, rezultat cu care a urcat pe locul 2, devansând cu un punct ”U” Cluj, care ieri a remizat pe terenul liderului Petrolul, scor 0-0. Petrișor Petrescu (20′) și Daniel Paraschiv (54′) au marcat golurile echipei sibiene.

”Un meci greu! Am avut ceva emoții, le-am spus băieților înainte, pentru că meciurile astea… Poate că Slobozia nu spune prea mult, pentru că obiectivul lor este o liniște, am spus asta la conferința de dinaintea jocului, însă veneau după cicni jocuri fără gol primit. O echipă foarte bună, completă, îl felicit pe Adi Mihalcea pentru obiectivul pe care l-a realizat până acum. Sincer, chiar am avut emoții la meciul ăsta. Un început de play-off bun, legăm și-a doua victorie. Îmi doresc să avem continuitate în rezultatele pozitive. Mă bucur că am fost și în anumite momente de joc bun al adversarului am fost pragmatici, pentru că aici am suferit de multe ori. Sunt trei puncte importante pe început de play-off.

Rămân nouă «finale», vom vedea ce se va întâmpla mai departe. Nu vreau să mă gândesc la locul în clasament, la momentul ăsta. Cum am mai spus, sunt trei puncte foarte importante. Ar trebui să ne dea moral. Urmează două săptămâni de pauză, să ne pregătim, pentru că vom avea trei meciuri într-o săptămână și nu va fi așa ușor de gestionat toată această situație. Este încărcătură, este presiune, normal că ne dorim promovarea. Sunt nouă jocuri cu o presiune… Fiecare cu istoricul lui, sunt sigur de asta, fiecare meci va avea istoricul lui. Dar, avem un lot bun, băieți extraordinari. Astăzi sunt mulțumit și de cei care au intrat, pentru că au intrat și au arătat atitudine bună. Mai mult de-atât, nu ne rămâne decât să ne pregătim în continuare și să ne vedem de drumul nostru”, a declarat Măldărășanu.

  • FC Hermannstadt în meciul cu Unirea Slobozia: Muțiu – Pantea, Bejan, Antoche, Opruț – Biceanu, Mino Sota (Alhassan 59′), P. Petrescu (cpt.)(Buhăcianu 77′) – I. Năstăsie (Balaure 59′), C. Popescu (Al. Oroian 88′), D. Paraschiv (Hora 59′). Rezerve neutilizate: I. Pop – Tomșa, Issah, I. Stoica.

Măldărășanu, despre acuzațiile lui Lincar: ”Încerc să las arbitrajul deoparte, dar când aud astfel de lucruri…”

Marius Măldărășanu n-a dorit să comenteze prea mult afirmațiile lui Erik Lincar, antrenorul Universității Cluj, făcute după remiza albă obținută de echipa sa pe ”Ilie Oană” cu Petrolul (0-0), cu o zi mai devreme.

Antrenorul ”alb-roșilor” s-a rezumat să spună că și echipa sa ar fi trebuit să primească o lovitură de la 11 metri, la 0-1, cu ”U” Cluj, acum două săptămâni, care ar fi putut schimba soarta acelui joc, câștigat până la urmă de echipa ”șepcilor roșii” cu 2-0.

Măldărășanu consideră că FC Hermannstadt n-a fost favorizată de arbitraje, dimpotrivă, și crede că afirmațiile lui Lincar fac parte dintr-o anumită strategie în lupta pentru promovare.

”Nu vreau să intru într-o polemică, știți foarte bine că am fost foarte decent în declarații după meciul nostru contra Clujului, am recunoscut superioritatea lor, au câștigat pe merit, datorită agresivității. Ca și situații, de-aia am spus totuși că a fost un joc echilibrat, datorită situațiilor. Însă, este o fază care pe noi ne-a dezavantajat, conta foarte mult dacă se acorda acel penalti care, până la urmă, s-a văzut din stratosferă. Câteodată poți lua puncte și când joci prost. Până la urmă, o echipă mare câștigă și când joacă prost. Nu știi ce se întâmpla în momentul în care se întorcea scorul, noi aveam două puncte peste ei. Nu vreau să comentez prea mult… Hai s-o luăm pe aia dreaptă, nu știu dacă am avut o fază în care să fim ajutați din punct de vedere al unei decizii de arbitraj. Că este un ofsaid, un penalti… Din contră, am avut trei penaltiuri consecutive acordate împotriva noastră cu trei nou-promovate și două foarte ușor acordate, la Dej și la Brașov, adică… Încerc să las arbitrajul deoparte, dar când aud astfel de lucruri… Păi, noi chiar am fost foarte dezavantajați. Însă, normal că sunt și chestii așa, în spatele unor vorbe, cu care probabil vor să  destabilizeze, fiecare cu strategia lui, noi ne vedem de treaba noastră, de drumul nostru, cm am spus mai devreme”, a afirmat Măldărășanu.

”Arbitrajul? (n.a. râde ironic) A fost cu gazdele, așa cum e la noi. Eu voiam imparțialitate, 50/50, dar dacă așa a considerat arbitrul… Multe decizii luate în favoarea Petrolului, și în prima repriză, și în a doua repriză. Mai ales când a avut Petrolul cel mai periculos corner, în minutul 70 și ceva, a fost aut de poartă și s-a dat corner. Toată lumea știe că Petrolul e periculoasă la cornere. Ce facem? Ținem mingea! Anul trecut a fost la fel, aut de poartă, și Chiajna a pierdut dintr-un corner care nu a fost. Hai, și arbitrul să nu își facă lecțiile așa de bine, da? Nu ne facem lecțiile așa de bine, să știm pe ce forțăm… Pentru o echipă! OK, mai sunt întrebări? Sper ca toate echipele să își apere corect șansele. Se aud multe zvonuri! Clujul nu va face cu nimeni alianță. Va juca pe teren și va încerca să promoveze pe teren și nu în alte birouri”, a spus Erik Lincar la finalul jocului de la Ploiești, la microfonul DigiSport.

FC Hermannstadt, pe locul 2 în play-off-ul Ligii 2, în urcare o poziție

FC Hermannstadt are acum 44 de puncte și e la șase lungimi în spatele liderului Petrolul, însă a devansat cu un punct ”U” Cluj, revenind, astfel, pe locul 2, unde s-a situat în multe etape în sezonul regular. Sibienii vor juca, peste două săptămâni, tot la Mediaș, cu Concordia Chiajna, în etapa a 2-a a play-off-ului.

Mâine, de la ora 18:00, în încheierea primei etape a play-off-ului Ligii 2, se întâlnesc Concordia Chiajna (36 puncte) și Steaua (37 puncte).

Declarațiile făcute de Marius Măldărășanu la finalul meciului FC Hermannstadt – Unirea Slobozia 2-0:

Foto: Valentin Macrea (Sport Pictures)

https://liga2.prosport.ro/seria-1/inapoi-pe-locul-2-fc-hermannstadt-a-inceput-perfect-play-off-ul-ligii-2-cu-o-victorie-cu-unirea-slobozia-19224034

https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-mihalcea-spune-mersi-ca-slobozia-a-pierdut-doar-cu-doua-goluri-meciul-cu-fc-hermannstadt-nu-am-avut-o-atitudine-demna-de-nivelul-competitiei-poate-am-si-dormit-un-pic-19224060

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-hermannstadt-unirea-slobozia-se-joaca-de-la-ora-1130-la-medias-sibienii-pot-trece-peste-u-cluj-in-clasamentul-play-off-ului-ligii-2-19223976

Ovidiu BOICA 20 Mar. 2022, 16:35 Liga 2
Pe aceeași temă