Mărcile Petrolul au fost recâștigate de ACS Petrolul 52! Pe ce perioadă se întinde licența obținută prin licitație și cât va costa anual clubul aflat acum pe locul 1 în Liga 2

Marius ANGHEL 18 Nov. 2021, 17:45 Liga 2

ACS Petrolul 52, denumirea asociației actualului lider al Ligii 2 după 13 etape, a reintrat de astăzi, 18 noiembrie 2021, în drepturi pentru a putea folosi în mod oficial sigla și numele emblematicului FC Petrolul Ploiești.

Clubul prezidat de Costel Lazăr a participat la licitația organizată de Primăria Municipiului Ploiești, de atribuire a celor șase mărci Petrolul, și, ca unic ofertant, a avut câștig de cauză.

Noul contract de închiriere a licențelor celor șase sigle este valabil pentru doi ani, clubul ploieștean urmând a achita în fiecare an contravaloarea stabilită de evaluatori.

”Unică participantă la licitația organizată, astăzi, de către Primăria Municipiului Ploiești, ACS Petrolul 52, continuatoarea de drept a tradiției fotbalului petrolist, a dobândit dreptul de folosință pentru mărcile «Petrolul».
Urmează, acum, în termenul prevăzut de lege, semnarea contractelor de licență exclusivă pentru cele șase mărci.
Hai Petrolul!”, a sunat comunicatul ACS Petrolul 52.

ACS Petrolul 52 a recâștigat licența mărcilor Petrolul, acum pentru doi ani

Cele șase mărci Petrolul achiziționate sunt FC Petrolul Ploiești, Petrolul 95, Petrolul 52, FC Petrolul Ploiești, Fotbal Club Petrolul și Petrolul Ploiești, pe care actualul club din Liga 2 le-a avut cesionate din vara anului 2017 până la finalul lunii iunie 2021, când a expirat licența câștigată tot prin licitație de fostul partener finanțator al echipei, Veolia.

Clubul a sperat în această vară la o asociere cu primăria pentru a primit în mod gratuit mărcile, însă acest lucru nu s-a întâmplat, discuțiile de asociere nefiind încheiate nici în ziua de astăzi.

La prima licitație organizată nu s-a prezentat nimeni, iar a doua a avut loc la finalul lunii trecute, la 28 octombrie 2021. Fiindcă singurul club interesat de mărci și cel care s-a înscris la licitație a fost ACS Petrolul 52, evenimentul nu a mai avut loc și a fost anulat pentru astăzi, 18 noiembrie. Motivul? Nu s-a îndeplinit procedura legală cerută de Codul Administrativ. Era nevoie de cel puțin doi licitatori pentru ca licitația să fie valabilă.

Primăria a făcut din nou anunț public privința organizarea licitației, ACS Petrolul 52 s-a înscris din nou, însă, de această dată, Codul Administrativ a permis ca licitația să fie câștigată și dacă a fost un singur ofertant. Astfel, actualul lider al Ligii 2 a reintrat în posesia mărcilor după o perioadă de cinci luni.

Prețul de pornire al licitației a fost de 100.913 lei pe an, aceeași sumă fiind fixată și pentru garanție, iar taxa de participare a fost de 6.000 lei, în timp ce contravaloarea documentației de atribuire a costat 1.000 lei.

Petrolul speră să atragă sponsori odată cu recâștigarea identității

Prin obținerea mărcilor, ACS Petrolul 52 va fi considerată din nou continuatoarea emblematicului club multiplu campion.

După expirarea licenței, la finalul lunii iunie a acestui an, clubul din Ploiești a fost nevoit să facă anumite modificări privind identitatea sa. Astfel, în timpul perioadei de pregătire de vară, pe echipamentele de antrenament și cele de joc a fost acoperită sigla Petrolului, iar de pe site-ul oficial a fost scoasă emblema, iar denumirea clubului a fost modificată în ACS Petrolul 52.

Însă echipa, la îndemnul suporterilor, a jucat în meciul de prezentare a lotului, cât și în meciurile oficiale cu sigla pe tricou.

În vară, printre multiplele replici dintre primărie și conducerea clubului un subiect a fost și interdicția de a mai folosi ”scutul”, însă clubul de pe ”Ilie Oană” a continuat să îl utilizeze.

Acum, odată cu reintrarea în posesia licenței de utilizare legală a mărcilor Petrolul, conducătorii clubului speră în atragerea de sponsori alături de echipa, situația financiară nefiind una roză.

”Numai eu și Claudiu Tudor (n.r. – directorul sportiv al clubului) știm cum am ținut acest club, în rest nu a venit nimeni lângă noi! Nu am recurs la vânzări de jucători, am apelat la niște prieteni, care ne-au ajutat să ducem lucrurile la capăt și sper ca ei să rămână în continuare lângă noi. Așa cum am precizat într-un comunicat anterior, raportul cu fostul partener finanțator (n.r. – Veolia) se rezumă la a purta sigla și insemnele acestuia pe tricouri, în urma hotărârii Membrilor Fondatori, și la afișarea bannerelor. La fel se întâmplă și cu ceilalți parteneri pe care i-am avut, pentru că lor li se datorează tot ceea are clubul în momentul de față. Fostul partener finanțator ne-a acordat mare înțelegere în folosirea mașinilor și a mijloacelor fixe, atât! Altfel, am încheiat două contracte cu două firme care s-au oferit să vină lângă echipă cu o anumită sponsorizare, și suntem în discuție și cu alte societăți care și-au exprimat dorința să vină lângă echipă după rezolvarea situației mărcilor”, spunea, ieri, președintele Costel Lazăr, într-o conferință de presă susținută înaintea meciului cu Concordia Chiajna.

Nu în urmă cu mult timp, și primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, lansa un apel către societăți, să ajute financiar echipa.

”Eu îi rog public să o ajute, pentru că, și dacă erau pe ultimul loc, ceea ce nu-i cazul, și îi felicit pentru că sunt pe primul loc, este vorba despre un fenomen care privește Ploieștiul sau, mai exact, ploieștenii, și nu numai ploieștenii, prahovenii, și este în inima tuturor. Așa că, dacă doresc să se implice financiar și pot ajuta, să o facă”, transmitea Volosevici.

Petrolul ocupă locul 1 în clasamentul Ligii 2 după 13 etape, cu 36 de puncte, în runda a 14-a urmând să joace chiar astăzi, de la ora 20:30, pe ”Ilie Oană”, derby-ul cu Concordia Chiajna, clasata pe locul 3, cu 30 de puncte, la egalitate cu ocupanta locului 2, ”U” Cluj.

REPORTAJ despre câștigarea mărcilor Petrolul la licitație:

https://www.youtube.com/watch?v=9Up7h5ejVEI

Video: Liga lui Adiță

https://liga2.prosport.ro/seria-1/nae-constantin-da-o-importanta-uriasa-duelului-cu-concordia-chiajna-primul-nostru-examen-e-cea-mai-buna-echipa-din-toate-punctele-de-vedere-antrenorul-petrolul-a-facut-strategia-d-19210163

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-pe-locul-1-intr-un-clasament-select-domina-ierarhia-ultimilor-10-ani-din-liga-2-dupa-primele-13-etape-ale-sezonului-19209759

Marius ANGHEL 18 Nov. 2021, 17:45 Liga 2
Pe aceeași temă