EXCLUSIV | Lui Erik Lincar nu i-ar conveni anularea restului sezonului de Liga 2, chiar dacă echipa sa e pe podium. „Îmi doresc să jucăm. Noi suntem motivați cu prime etapă de etapă”

EXCLUSIV | Lui Erik Lincar nu i-ar conveni anularea restului sezonului de Liga 2, chiar dacă echipa sa e pe podium.**

Erik Lincar (41 de ani), antrenorul echipei Turris Oltul Turnu Măgurele, a vorbit pentru Liga2.ro despre momentele dificile prin care trece fotbalul românesc, din cauza coronavirusului. Tehnicianul ocupantei locului 3 din Liga 2 a declarat că speră ca situația să se remedieze cât mai repede, dar este sceptic cu referire la data la care campionatul se va relua. Marți, Răzvan Burleanu, președintele FRF, a anunțat că fotbalul nu va reîncepe atâta timp cât în România este declarată stare de urgență.

Lincar a anunțat că zilele următoare va avea loc o ședință la club în care se va decide când ar putea să revină jucătorii la antrenamente. „În primă fază am luat hotărârea să ne reunim marți, după aceea joi. Acum, sincer, e o incertitudine și e dificil să dai o dată certă pentru reunirea oricărei echipe de la Liga 1 și Liga 2.

Așteptăm să vedem și ce decide Federația Română de Fotbal. Trebuie să ia o decizie cu privire la reluarea campionatului, dacă mai e cazul să reînceapă. La o dată mai târzie de 31 martie, cred eu (n.r. – discuția a avut loc înainte de noul anunț al lui Burleanu).

Săptămâna asta se va da o nouă dată. Situația evoluează de la o zi la alta. La Liga 2 sunt etape multe încă de jucat (n.r. – încă 14 etape) și nu știu cum se va proceda. E o situație dificilă, s-ar putea juca și in iunie. Cine știe? Dar nu cred că e problemă pentru Liga 2.” , a spus Lincar pentru Liga2.ro.

Erik Lincar: „Nu îmi convine neapărat o situație de genul anulării campionatului, chiar dacă ne avantajează locul în clasament”

Antrenorul consideră că o eventuală suspendare a campionatului și luarea în calcul a clasamentului din acest moment i-ar dezavantaja echipa.

„Noi suntem echipa cu meciuri mai puține decât UTA, Mioveni, Rapid, Metaloglobus, Petrolul (n.r. – Turris are un meci mai puțin disputat decât contracandidatele la promovare, 22 față de 23). Nu îmi convine neapărat o situație de genul anulării campionatului în acest moment, chiar dacă ne avantajează locul în clasament. Îmi doresc să jucăm, pentru că noi suntem motivați cu prime etapă de etapă. Dacă se va întâmpla asta, nu știu ce vom face, pentru că suntem echipa cu cele mai puține meciuri jucate până la această întrerupere (n.r. – Turris nu este singura echipă cu 22 de meciuri, ci și Viitorul Pandurii, ASU Poli, CSM Reșița și Concordia Chiajna), a mai declarat Erik Lincar.

Turris, două victorii și un egal în 2020 

Turris Oltul este echipa cu cele mai puține meciuri jucate din primele nouă clasate, are 22 de partide disputate, asta deoarece în etapa a 21-a a stat, fiindcă ar fi trebuit să o întâlnească pe Daco-Getica, echipă retrasă din competiție după 13 etape. Trupa teleormăneană este la egalitate de puncte cu CS Mioveni, locul 2, poziție care asigură prezența în Liga 1, astfel că lupta pentru promovarea în Liga 1 este deschisă. Următoarele patru clasate sunt la un punct sau două în spate.

În 2020, Turris Oltul a înregistrat două victorii (1-0 cu Farul și 2-1 cu Concordia Chiajna) și un rezultat de egalitate (0-0 cu Rapid).

Articol scris de Răzvan STÎNGĂ‚
Foto: Răzvan PĂ‚SĂ‚RICĂ‚ (Sport Pictures)

Pe aceeași temă