Laszlo Balint, pus la colț de Auraș Brașoveanu, după ce antrenorul a izbucnit într-o conferință de presă. „Facerea de bine a făcut-o Concordia, nu UTA. El confundă lucrurile”

Marius ANGHEL 25 Nov. 2019, 16:04 Campionat

Programarea meciului restant din etapa a 11-a a Ligii 2 dintre UTA și Concordia Chiajna pentru marți, 26 noiembrie, de la ora 14:00, la fix două zile de la desfășurarea partidei arădenilor cu Farul Constanța (scor 0-0), disputată duminică, la Arad, de la ora 12:30, a incins spriritele în tabăra liderului campionatului. La finalul jocului cu constănțenii, antrenorul Laszlo Balint a avut o conferință de presă cum niciodată nu a susținut până acum în cariera sa, una în care s-a comportat total altfel față de cum își promovase până acum imaginea. Balint a vorbit răstit, cu nervi, chiar a dat cu pumnul în masă, impulsionat și de faptul că suporteri ai echipei urmăreau discursul său pe un televizor din afara sălii de conferință și, uneori, au și scandat numele clubului.

Auraș Brașoveanu: „Facerea de bine a făcut-o CS Concordia Chiajna, nu UTA”

Laszlo Balint a acuzat federația pentru regulamentele sale, cât și Concordia Chiajna, pentru că cele două părți s-au înțeles ca meciul restant să aibă loc în ziua de marți cu o condiție, ca jocul cu Farul să nu se dispute duminică, iar, apoi, ilfovenii n-au mai acceptat să mute data de desfășurate pentru ca arădenii să nu fie nevoiți să joace la o distanță de 48 de ore. În discursul său, Balint a adus și o vorbă românească: „Facerea de bine e f….e de mamă?”

Concordia Chiajna nu a rămas fără replică și spune prin președintele ei executiv, Auraș Brașoveanu, că, de fapt, ceea ce a transmis Laszlo Balint este invers. Facerea de bine a făcut-o Concordia, nu UTA, pentru că echipa ilfoveană i-a făcut un favor adversarului. Conform regulamentului, jocul restant trebuia să aibă loc înainte de 23 noiembrie, adică de finalul turului.

„Vizavi de „Facerea de bine”. Într-adevăr, domnul Balint are dreptate cu facerea de bine, dar facerea de bine a făcut-o CS Concordia Chiajna, nu UTA. El confundă lucrurile. Pentru că la inițiativa CS Concordia Chiajna acest joc a fost programat pe 26 noiembrie, pentru că el trebuia programat până în 23 noiembrie, conform regulamentului, dată la care se termină turul. Iar conform regulamentului, orice meci restant se programează până la sfârșitul turului sau a returului, depinde din ce parte a sezonului face parte jocul respectiv. Iar atunci, având în vedere programul lor foarte condensat, i-am spus: Domnule, hai să facem așa! Și am cerut diligență de la Comitetul Executiv să jucăm pe 26. De ce pe 26? Nu noi am ales ziua de marți. Domnul Balint cred că uită. Noi am spus că nu o să jucăm miercuri, pentru că avem meci în deplasare și nu pot să mă întorc 300 și ceva de kilometri sâmbătă seară, duminică să fac o refacere, iar luni să plec spre Arad. Și atunci am zic că ori jucăm marți, ori jucăm joi. Și ne-au spus că joi nu vor să joace sub nicio formă, pentru că au joc la Călărași, la data respectivă neștiind că vor fi programați de televiziuni duminică. Erau programați sâmbătă. Și au spus că sub nicio formă nu vor să joace joi, pentru că ar însemna să plece imediat la Călărași, care e sâmbătă. Și atunci au spus că sunt de acord să joace marți. A fost o negociere de comun acord, nicidecum un favor făcut de UTA Concordiei Chiajna”, a explicat, pentru Liga2.ro, Auraș Brașoveanu.

„Să nu uite domnul Balint că i-a spus unui confrate că el și-a amânat un joc ca să poată să fie prezent la cursurile licenței PRO”

Președintele executiv al Concordia Chiajna a spus și de ce nu i-a răspuns lui Laszlo Balint, după ce UTA a aflat că joacă duminică și voia să mute meciul de marți. „Este inuman ca în momentul în care televiziunea ne programează duminică, cu Farul, să-i sunăm pe cei de la Chiajna pentru a le reaminti de înțelegerea inițială, iar ei să nu ne mai răspundă la telefon. Iar apoi să ne spună cu zâmbetul pe buze că jucăm marți”, a spus Balint.

„Eu am fost plecat din țară și am găsit pe WhatsApp mesaj, dar nu am avut datele mobile activate. Am văzut abia când m-am întors. O fi discutat și cu altcineva, nu știu. Eu mă refer la mine. Iar vizavi de răspunsul la telefon, nu știu dacă pe o astfel de problemă porți discuția cu antrenorul. Discuțiile de acest gen se poartă la nivel de conducere. Mai mult decât atât, să nu uite domnul Balint că i-a spus unui confrate că el și-a amânat un joc ca să poată să fie prezent la cursurile licenței PRO (n.r. – făcând referire la faptul că UTA nu și-a amânat unul dintre meciuri doar pentru că a avut jucători la națională, ci și din altă cauză). Astfel de declarații se mai întorc și împotriva ta. Iar așa cum invocă regulamentul, am putut, am putut, că a fost regulamentar. Tot regulamentar e și acum. Deci Chiajna i-a întins o mână clubului UTA, pentru că, altfel, meciul trebuia programat până pe 23 noiembrie și vedeam atunci cum consensa programul, că nu mai știa cum să facă. Deci invers stă situația, nu cum o prezintă domnul Balint”, a spus Auraș Brașoveanu, care este și unul dintre cei doi reprezentanți ai cluburilor din Liga 2 în Comitetul Executiv.

„Cum adică, mă amenință că ai să joci și ai să faci. Păi nu e normal? Ce să înțeleg, că în alte meciuri nu ai jucat la nivel maxim?”

În discursul său, în care a spus că este inuman, crunt, ca jucătorii săi să fie puși să joace un nou meci la 48 de ore distanță, Balint a transmis și că fotbaliștii care vor intra pe teren marți vor da 200 la sută pentru a câștiga. Le spun de pe acum că vin aici și o să găsească o echipă super-motivată. O să jucăm și dacă trebuie să ne legăm genunchii și să alergăm cu ei în mână. Nu contează cine va juca, oricine va juca o să facă tot posibilul să câștigăm meciul respectiv. Așa cum putem noi, fără energie, cum ați văzut și astăzi. Băieții ăștia își leagă gleznele, își leagă genunchii, joacă fără sânge în obraz, dar joacă. (…) Le dau scris că o să fim mai puternici decât ei și că, în momentul în care o să intre pe teren, jucătorii noștri, și dacă le dă sângele pe nas, vor face tot posibilul să iasă de pe teren cu fruntea sus și în aplauzele oamenilor”, a spus Balint.

Din această declarație, Auraș Brașoveanu pune o întrebare retorică clubului UTA și antrenorului Laszlo Balint: „Ce să înțeleg, că în alte meciuri nu ai jucat la nivel maxim?”

„Iar amenințările, că o să dăm, că o să facem… Așa e normal. Nu e normal ca echipa să dea totul pe teren, să câștige? E o chestie pe care nu o înțeleg. Cum adică, mă amenință că ai să joci și ai să faci. Păi nu e normal? Ce să înțeleg, că în alte meciuri nu ai jucat la nivel maxim? Ce să înțeleg din declarația asta? Să intre la rupere, e problema lor. Există un arbitru care va judeca fazele de joc și va lua măsurile conform regulamentului. Asta e o amenințare care nu știu dacă își are rostul. Repet, că pot să înțeleg că vom juca, de fapt, jocul ăsta așa, că în altele ar fi jucat altfel, nu?”, spune Brașoveanu.

„Nu ne putem ascunde după deget, când am dezamăgit. În primul rând ne-am dezamăgit suporterii”

Despre actuala situație a echipei înainte desfășurării ultimului meci al turului, în care e la egalitate cu ultima clasată pe locurile retrogradabile, Auraș Brașoveanu spune că se așteaptă finalul jocurilor din acest an pentru a se trage concluziile. Cert este că evoluția echipei din acest tur a dezamăgit în primul rând suporterii.

„E clar să noi am dezamăgit toată această primă parte a sezonului. Vom trage concluziile de rigoare după ultimul joc, cel cu Rapid. Vom lua măsuri în urma unui referat al antrenorului și al tuturor celor implicați. Pentru că nu ne putem ascunde după deget, când am dezamăgit. În primul rând ne-am dezamăgit proprii suporteri. E clar că echipa a rămas datoare față de club”, a mai declarat Auraș Brașoveanu.

Concordia Chiajna mai are de disputat două meciuri până la finalul anului. Marți, de la ora 14:00, joacă la Arad restanța cu UTA, contând pentru etapa a 11-a, când vede și pe ce poziție va încheia turul, la retrogradare sau imediat deasupra. La finalul săptămânii următoare, în prima etapă a returului va sta, deoarece ar fi trebuit să o întâlnească pe Daco-Getica, echipă retrasă din campionat, iar pe 7 decembrie, de la ora 16:00, o întâlnește pe teren propriu pe Rapid, în etapa a 21-a.

Articol scris de Marius ANGHEL

Marius ANGHEL 25 Nov. 2019, 16:04 Campionat
Pe aceeași temă