La Mioveni, de 1 aprilie, a fost păcălit fotbalul! CS Mioveni şi ”FC U” Craiova au remizat, după o luptă surdo-mută

Cosmin STAICU 01 Apr. 2021, 21:33 Liga 2

Play-off-ul Ligii 2 a debutat cu duelul „3 vs 1”, echipe separate de două puncte, şi care s-au mai confruntat recent, Mioveni impunându-se la Craiova, după o remontada pe final.

Ambele formaţii îşi confirmaseră intrarea în play-off cu victorii clare, în ultima etapă a sezonului regular, aşa că moralul era la cote ridicate la startul părţii decisive a campionatului.

Surprinzător, Alex Pelici l-a păstrat pe bancă pe Işfan, cel care tranşase jocul din Bănie, în timp ce oaspeţii, care au aliniat trei străini în primul 11, n-au contat pe portarul titular, Popa, accidentat în jocul cu Farul.

Mioveniul, o echipă cu numai două succese acasă, întâlnea un adversar care nu pierduse decât un singur joc pe teren străin, astfel încât varianta x2 părea plauzibilă pentru duelul de pe stadionul Orăşenesc.

Gugu, iertat de eliminare, Compagno, ratare uluitoare

Duelul a început precaut, fără riscuri de-o parte şi de alta, în general construcţia a fost ignorată şi s-a trecut la lansări pe atacanţi, dar chiar şi astfel am smuls două evenimente în primul sfert de oră. Mai întâi, fostul jucător al Mioveniului, Costinel Gugu (9), trebuia eliminat când l-a faultat, din postură de ultim apărător, pe Blănaru, dar arbitrul Florin Andrei a considerat că trebuie să-l avertizeze pe atacant.

Imediat, la poarta cealaltă, italianul Compagno (12) a ratat uluitor, înălţând mingea din faţa porţii goale, în urma unui corner. Şi, cam atât, fiindcă până la pauză am asistat la un fel de insultă adusă fotbalului, o păcăleală a acestui sport, că tot era 1 aprilie.

Craiova a avut mai multe situații de gol, însă a ratat incredibil

Nici după pauză n-aveam să vedem mai mult fotbal, miza punându-şi amprenta decisiv pe desfăşurarea jocului. Am văzut luptă, fără menajamente, dar lipsa de calitate a prejudiciat spectacolul. Gazdele au avut nişte tentative de finalizare a acţiunilor, mai mult întâmplătoare, dar ocazie clară au avut tot jucătorii lui Trică.

Compagno (64), cel mai periculos om al oaspeţilor, a reluat cu capul, portarul Iustin Popescu a bâlbâit mingea, dar acelaşi lucru a făcut şi Claudiu Bălan, singur în 6 metri.

Cea mai mare şansă de gol a argeşenilor a venit cu zece minute înainte de final, când Blănaru (82), servit de Işfan, a fost blocat de cuplul Gugu-Enache, în careul mic.

În prelungiri, ”FC U” Craiova putea da lovitura, dar Stoenac (90+2) a fost superficial la şansa care i se ivise la scurt timp după ce a fost trimis în teren.

Pe de altă parte, o astfel de dispută nu prea merita un alt rezultat decât 0-0. Se continuă astfel tradiţia din play-off-ul sezonului trecut, în care nicio echipă gazdă nu a reuşit să câştige.

CS MIOVENI – U CRAIOVA 1948 SA 0-0

CS Mioveni: Ius. Popescu – Burnea (Șerbănică 71′), Al. Iacob, Gherghe (cpt.), Mar – Rădescu (Oancea 82′), D. Toma (M. Șerban 71′), Sz. Vereș, Coșereanu (Ișfan 65′) – Blănaru (Massaro 82′), Bg. Rusu
Rezerve neutilizate: Ducan – Seb. Ivan, Tib. Coman, I. Tănase
Antrenor: Alexandru Pelici

”FC U” Craiova: M. Enache – Gîț, Gugu, Paramatti, Huyghebaert – Dr. Albu (cpt.), C. Cristea – R. Negru (Raicea 18′), Cl. Bălan (Stoenac 89′), Rob. Răducanu (Ad. Voicu 71′) – Compagno
Rezerve neutilizate: Mogoșanu – Diakite, Luboya, Vl. Pop, Andr. Ciolacu, Miuțescu
Antrenor: Eugen Trică
Eliminat: Eugen Trică (după fluierul final a văzut cartonaș roșu direct)

Stadion: Orășenesc (Mioveni – Argeș); Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureş); Asistenți: Imre-Laszlo Bucși (Sfântu Gheorghe) și Florin Păunescu (Râmnicu Vâlcea); Rezervă: Marius Chițu (Târgovişte); Observatori: Dan Jiga (Bistriţa) și Lucian Cîrjă (Constanţa).

”FC U” Craiova acumulează 36 de puncte și se menține pe locul 1 în play-off-ul Ligii 2, iar CS Mioveni are 34 de puncte și urcă pe locul 2, devansând la golaveraj Dunărea Călărași.

În etapa a 2-a, CS Mioveni joacă tot acasă, în 10 aprilie, de la ora 11:30, cu FK Csikszereda, iar U Craiova 1948 SA întâlnește în aceeași zi, dar de la ora 14:00, pe ASU Poli, pe ”Ion Oblemenco”.

Foto: George Flușter (Mediafax Foto) și Cătălin Ciupureanu (Sport Pictures)

https://liga2.prosport.ro/seria-1/incepe-play-off-ul-ligii-2-cs-mioveni-u-craiova-1948-sa-se-joaca-de-la-ora-1930-oltenii-vor-razbunare-dupa-ce-echipa-lui-pelici-le-a-produs-durere-pe-ion-oblemenco-19176980

Cosmin STAICU 01 Apr. 2021, 21:33 Liga 2
Pe aceeași temă