Joaca de-a excluderea! Pandurii s-a adresat către TAS și a suspendat, cel puțin temporar, decizia FRF. Marin Condescu: ”Federația nu trebuia să ne retragă licența. Ne va plăti toate cheltuielile”

Mircea OGLINDOIU 09 Oct. 2020, 22:33 Liga 2
Joaca de-a excluderea! Pandurii s-a adresat către TAS și a suspendat, cel puțin temporar, decizia FRF. Marin Condescu: ”Federația nu trebuia să ne retragă licența. Ne va plăti toate cheltuielile”

Dacă joi lua o decizie prin care Pandurii rămânea fără certificare și era exclusă din Liga 2, implicit îi anula meciul pe care trebuia să-l joace duminică, pe teren propriu, cu Farul Constanța, FRF a postat vineri un comunicat prin care reprimește practic clubul din Târgu Jiu în campionat.

Cel puțin până la o decizie definitivă a Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS). Imediat după decizia Comisiei de Recurs a FRF, oltenii s-au adresat către TAS, care le-a admis cererea și a obligat, efectiv, FRF să reprimească echipa-fanion a Gorjului în competiție până la soluționarea cazului.

”Tribunalul Arbitral al Sportului (TAS) a admis astăzi cererea formulată de CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu. Clubul gorjean s-a adresat la TAS cu privire la suspendarea deciziei Comisiei de Recurs pronunțate ieri 08.10.2020.Prin urmare, până la soluționarea litigiului de către TAS, clubul gorjean va continua să participe în cadrul Campionatului Național Liga 2, ediția 2020/2021”, anunță FRF.

Marin Condescu: ”La TAS nu e ca în România. Acum pierdem timp, cheltuim niște bani pe la TAS, dar îi vom recupera, fiindcă FRF va pierde procesul”

Principalul creditor al clubului Pandurii, Marin Condescu, e convins că trupa gorjeană va avea câștig de cauză la TAS.

”E o decizie firească a TAS. În doar 7 ore de la cererea noastră am primit și răspunsul. La TAS nu e ca în România, unde, de exemplu, procesul nostru cu acționarii stă de un an și jumătate, pe la Înalta Curte de Justiție și Casație. Cât de curând vom primi și decizia definitivă de la Lausanne, care sunt convins că ne va fi favorabilă. Federația nu trebuia să ne retragă licența, fiindcă noi am făcut dovada plății către fostul antrenor Adrian Bogoi, care își retrăsese, din 24 septembrie, și plângerea formulată inițal la FRF. Acum pierdem timp, cheltuim niște bani pe la TAS, dar îi vom recupera, fiindcă FRF va pierde procesul și trebuie să ne plătească apoi toate cheltuielile de judecată”, a declarat, pentru Liga2.ro, Marin Condescu.

N-au fost anunțați când vor juca cu Farul

Cel mai probabil, meciul cu Farul va fi reprogramat, însă nu miercurea viitoare, deoarece constănțenii vor juca restanța cu Unirea Slobozia în 14 octombrie. Meciul fusese amânat din cauza cazurilor de COVID-19 apărute în lotul echipei Farul, înaintea partidei din etapa a 5-a.

”Deocamdată, federația nu ne-a înștiințat dacă meciul cu Farul se va mai juca sau nu duminică”, a mai spus Condescu.

Sâmbăta viitoare, în etapa a 8-a, Pandurii are meci la CSM Reșița.

Joi, FRF anunța că: ”Admite cererea de revizuire; Desființează Decizia Comisiei de Recurs nr. 32 din 24.08.2020; Respinge recursul formulat de CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu împotriva Hotărârii nr. 17 din 17.08.2020, pronunțată de Comisia de Disciplină și Etică a FRF, în contradictoriu cu FRF; Definitivă și executorie pe plan intern, Hotărârea poate fi atacată la TAS, în termen de 10 de zile de la comunicare; Pronunțată astăzi, 08.10.2020, în ședință nepublică, la sediul FRF din București, str. Vasile Șerbănică, nr. 12, sector 2.”

Probleme echipei Pandurii au reapărut după ce fostul antrenor, din perioada 2017-2019, Adrian Bogoi, s-a adresat FRF, pe motiv că oltenii i-au falsificat semnătura pe actul prin care el era de acord cu reeșalonarea restanțelor financiare, în valoare de aproximativ 80.000 de lei. În baza acelui document, Pandurii obținea, la Recurs, certificarea pentru Liga 2. Ulterior, Bogoi și-a retras plângerea și a primit toți banii restanți.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-veste-bomba-in-liga-2-clubul-pandurii-targu-jiu-a-fost-exclus-din-campionat-19151580

https://liga2.prosport.ro/multimedia/joia-neagra-datoriile-catre-fostul-antrenor-adrian-bogoi-exclud-pandurii-din-campionat-suntem-socati-am-efectuat-plata-dar-ni-s-a-spus-ca-e-tardiv-vom-contesta-la-tas-a-fost-pr-19151599

https://liga2.prosport.ro/seria-1/doua-meciuri-din-etapa-a-7-a-a-ligii-2-amanate-din-cauza-problemelor-cu-covid-19-care-e-situatia-echipelor-asu-poli-si-aerostar-19151572

Mircea OGLINDOIU 09 Oct. 2020, 22:33 Liga 2
Pe aceeași temă