N-au fost nici nouă, nici șapte puncte! Obiectiv imediat ratat pentru Ionuț Badea la Pitești. UTA și Laszlo Balint, ridicați în slăvi: „Pare o echipă antrenată de Dan Petrescu”

Marius ANGHEL 10 Nov. 2019, 12:07 Campionat

Campionii FC Argeș a remizat, sâmbătă, scor 0-0, pe teren propriu cu UTA, în etapa a 12-a a Ligii 2, și și-a ratat obiectivul imediat impus de antrenor. Ionuț Badea spunea în urmă cu două săptămânii că ideal ar fi ca echipa sa să câștige nouă puncte din meciurile cu Metaloglobus, CSM Reșița și UTA, disputate din trei în trei zile, dar s-ar mulțumit și cu șapte. Altfel, Argeșul nu va putea să se apropie de podium și să se mențină aproape de pozițiile promovabile.

La București, Argeșul a terminat la egalitate (0-0), cu Reșița a avut mari emoții pentru a câștiga (3-2), iar sâmbătă a remizat acasă cu UTA (0-0), astfel că din cele trei meciuri din care Ionuț Badea voia măcar șapte puncte, echipa sa a obținut cinci.

Piteștenii au avut câteva situații bune de a marcat în poarta arădenilor, prin Andrei Blejdea, în două rânduri, și mai ales prin Nini Popescu, însă n-a făcut-o și a ajuns la cinci meciuri în acest sezon în care nu a înscris. În plus, Argeșul a ratat o bună situație de a se apropia de treapta a treia a podiumului, dar și de UTA, a doua clasată.

Ionuț Badea, laude pentru Laszlo Balint: „UTA este o echipă greu de bătut, cam așa este percepția, la fel cum sunt și echipele antrenate de Dan Petrescu”

După meci, Ionuț Badea a vorbit la superlativ, la fel cum o făcea și înaintea partidei, la adresa omologului său de pe banca arădeană și despre UTA. „A fost un meci destul de intens. UTA nu este o echipă oarecare. A fost un derby de tradiție și, mai mult decât atât, au fost două echipe bine organizate care n-au lăsat foarte multe spații una pentru cealaltă. Țin să-l felicit pe Gyuszi (n.r. – Laszlo Balint) pentru că este un antrenor care lucrează și aplicat, nu doar analitic. Suntem mulți care înțelegem fotbalul, dar suntem puțini care fac în așa fel încât echipele lor să și joace la ritm intens, mare și asta se face prin antrenament, dar și cu mult studiu. Îl felicit pentru asta, pentru că, se vede. UTA este o echipă greu de bătut, cam așa este percepția, la fel cum sunt și echipele antrenate de Dan Petrescu. E o echipă greu de bătut și cu calitate individuală mai ales la nivel de forță explozivă peste medie. Deci încă odată felicitări lui Gyuszi Balint”, a spus Badea la microfonul DigiSport.

„Avem posibilitatea să câștigăm după minutul 70”

Badea spera ca echipa sa să marcheze după minutul 70, iar despre rezultat a spus că este și nu este echitabil.

„Pentru noi era extrem de important dacă am fi reușit să marcăm, cel puțin în repriza a doua, când am avut acele situații destul de bune. Cu puțină atenție, oricare dintre cele două echipe ar fi putut marca, cealaltă nu ar mai fi avut puterea să revină. Până la urmă, rămânem un punct pe care putem spune că l-am câștigat sau putem să spunem, la fel de bine, și că am pierdut două puncte.
A fost o strategie bine gândită, mai ales în condițiile în care se joacă din trei în trei zile și era important să păstrăm acest bloc compact agresiv, foarte strâns, cu spații reduse. În mare parte, am reușit acest lucru în prima repriză, iar în repriza a doua, le-am și spus băieților, că în condițiile în care se joacă în acest ritm, din trei în trei zile, avem posibilitatea să câștigăm după minutul 70. Până atunci, nicio echipă nu va ceda, lucru care, de altfel, s-a și întâmplat. A fost un meci important al Ligii a 2-a, dar, în același timp, pot să spune despre campionat că este unul foarte echilibrat”
, a mai declarat antrenorul Argeșului.

Cu 22 de puncte acumulate în 15 meciuri în 16 etape, Campionii FC Argeș ocupă locul 7 în Liga 2. În intermediară joacă miercuri, de la ora 14:00, la Dunărea Călărași.

Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: Fotbal Club Argeș Pitești

Marius ANGHEL 10 Nov. 2019, 12:07 Campionat
Pe aceeași temă