INTERVIU | Atacantul crescut de Hagi, asul din mâneca lui Lobonț. Cum se vede lupta pentru promovare din interiorul Universității Cluj, ce schimbări a adus „Pisica” și de ce nu e permis un eșec: „Toate calculele se fac pentru anul ăsta”

INTERVIU | Atacantul crescut de Hagi, asul din mâneca lui Lobonț. Cum se vede lupta pentru promovare din interiorul Universității Cluj, ce schimbări a adus
  • Publicat:
  • Actualizat:

Universitatea Cluj împlinește 100 de ani de existență în 2019, astfel că promovarea în Liga 1 Betano e obligatorie. În prima partea a campionatului Ligii 2, lupta pentru primele două poziții a fost extrem de aprigă. Clujenii au avut multe evoluții oscilante în start de sezon, dar au reușit să se redreseze pe parcurs, iar venirea lui Bogdan Lobonț ar putea reprezenta asul din mânecă.

În acest sezon, Cristian Gavra (25 de ani) a fost principala gură a tun a echipei. Cu 12 goluri marcate în 21 de etape disputate deja în Liga 2, omul crescut în curtea lui Gheorghe Hagi a făcut diferența în momente importante, când echipa avea nevoie de un declic. Golgheterul la zi al campionatului, Adrian Voicu, a lăsat Daco-Getica pentru Turris-Oltul Turnu Măgurele, formația din Liga 3, condusă de Erik Lincar. Cu 14 goluri, Voicu era lider solitar în clasamentul golgheterilor, iar în urma sa au rămas Cristian Gavra, Nicolae Pîrvulescu (transferat în această iarnă de „U” Cluj de la Pandurii Târgu Jiu), Valentin Buhăcianu (Aerostar Bacău) și Vasile Buhăescu (FC Argeș), toți cu câte 12 reușite.

Cine va primi premiul de „Capocannoniere” în Liga 2? Rămâne de văzut. Cristian Gavra nu se gândește la titlul de golgheter, vrea doar să promoveze cu „U” Cluj în prima ligă. Un asemenea premiu personal ar reprezenta un bonus pentru el. Pentru a rămâne ancorați în prezent, Gavra a explicat pentru ProSport ce a schimbat Bogdan Lobonț la „U” Cluj, de ce are nevoie Liga 1 Betano de echipe de tradiție și ce s-ar întâmpla cu Viitorul dacă Hagi ar pleca să antreneze în străinătate.

ProSport: Ce schimbări a adus Bogdan Lobonț la echipă?
Cristian Gavra: Acum, în prima parte, am pus bazele unei pregătiri fizice foarte bune. Am efectuat câteva antrenamente de închegare a echipei. Așteptăm să mergem în Turcia și să lucrăm acolo mai mult din punct de vedere tactic. Să avem meciuri de pregătire, să primim fiecare minutele care sunt necesare pentru a putea începe campionatul foarte bine.

Pot spune cu siguranță că a adus o doză de entuziasm la echipă. Este foarte dornic de a face performanță aici, la Cluj. Atmosfera este foarte bună. Ne face plăcere să ne antrenăm, s-a format un grup puternic.


Bogdan Lobonț a preluat echipa clujeană în ultimul meci oficial din 2018, 3-1 cu Chindia. Foto:  „U” Cluj

Ai impresionat în prima parte a sezonului. Crezi că te poți încorona golgheterul campionatului în acest an?
Nu este un obiectiv pentru mine să ies golgheterul campionatului. Vreau să promovăm și să joc meci de meci, pentru că asta mi-a lipsit în ultimii ani. Și desigur îmi doresc să fiu sănătos și să-mi ajut echipa. Dacă ies și golgheter va fi un bonus pentru mine.

Ai fost contactat de vreo echipă din Liga 1 sau din străinătate în această iarnă?
Nu, n-am fost contactat de către nimeni.

Două puncte despart liderul, Sportul Snagov, de locul 5, Chindia Târgoviște. Te așteptai la o luptă atât de aprigă pentru promovare?
Sincer, nu mă așteptam. Dar, după lucrurile care s-au întâmplat în acestă iarnă, cred că va fi o luptă în trei: noi, Petrolul și Chindia Târgoviște. Cu Chindia am jucat de două ori și victoria cu 3-1 de acasă ne oferă un avantaj. Ne bucurăm că am scăpat așa repede de ei. Petrolul mi s-a părut o echipă solidă, dar și Academica Clinceni, mai ales pe teren propriu. Vom juca la ei acasă în retur și va fi un meci interesant.


Cristian Gavra a înscris 12 goluri în 21 de meciuri jucate pentru „U” Cluj în prima parte a sezonului. În toate cele 21 de jocuri a început ca titular, iar în nouă dintre ele a fost înlocuit. Foto: „U” Cluj

Cât de mult are nevoie Liga 1 de echipe precum U Cluj, Petrolul, UTA sau FC Argeș?
Noi și Petrolul sperăm să ajungem înapoi în Liga 1, pentru că s-au făcut investiții mari. Dar Liga 1 are nevoie și de restul echipelor pe care le-ai enumerat. Fiind din Arad, sper ca și UTA să revină în Liga 1. În anii ce urmează, sper să vedem aceste echipei înapoi în Liga 1.


Coregrafia făcută de suporterii Petrolului de la Peluza Latină în meciul cu ASU Politehnica Timișoara

Crezi că noul stadion din Arad va fi inaugurat în acest an? (n.r Cristian Gavra e născut la Arad)
Nu, nu cred. Lucrurile se mișcă foarte încet. De patru ani de zile se tot construiește la stadion și nu pot să-mi explic ce se întâmplă. Dar sperăm că vom avea stadion la Arad în următorii ani.

Ai petrecut destul de mult timp în Liga 1. Cât de mare este diferența dintre primul eșalon și Liga 2?
Sezonul ăsta de Liga 2 este foarte puternic. Sunt multe echipe care și-au adus jucători din Liga 1. E foarte echilibrat. Sunt și destule echipe de tradiție, care au suporterii în spate. E greu să joci contra unei echipe de tradiție. Liga 2 din acest an chiar mi se pare foarte echilibrată. E un campionat bun, nu mai e o diferență atât de mare între Liga 1 și Liga 2.

Eu cred că și meciul de baraj va fi mult mai echilibrat în acest an. S-a văzut și în Cupa României că au fost niște meciuri disputate între echipele din Liga 2 și Liga 1.

Anul trecut, într-un interviu acordat pentru ProSport, l-am întrebat pe George Florescu ce ar schimba la „U” Cluj, dacă ar fi pentru o zi președintele clubului. Tu ce ai schimba?
Eu sunt de foarte puțin timp aici, de șase luni de zile. Acum nu aș schimba nimic la club. Sunt nou aici, mă acomodez cu orașul, cu fanii, cu tot. Deocamdată, nu pot să-mi dau cu părerea. Sunt mulțumit de ceea ce mi se oferă, de ceea ce am găsit aici. Sincer, sper să rămân aici cât mai mulți ani.

Știi destul de bine cât de mult a muncit Gheorghe Hagi în cadrul Academiei. Crezi că acest proiect ar avea de suferit dacă Hagi ar decide să plece în străinătate și să antreneze altă echipă?
Nu cred asta. El a spus, de când a început munca la echipă, că ideile lui vor rămâne și după ce va pleca. Orice antrenor va veni acolo, va merge pe aceleași principii pe care el a construit academia, acum zece ani de zile. Nu cred că se va schimba nimic.


Hagi, ridicat pe brațe de jucători după ce Viitorul a câștigat titlul de campioană. Foto: Alexandru DOBRE / Mediafax foto

Hagi e idol în toată România, nu doar la Constanța sau Ovidiu, acolo unde joacă echipa sa, Viitorul. Foto: Alexandru RAITA / Mediafax foto

Ai sesizat vreo diferența majoră intre Viitorul și restul echipelor? În ceea ce privește structura, organizarea clubului, metode de antrenament etc…
Din punct de vedere sportiv, este o diferență. Acolo se lucrează pe alte principii. Jocul lor este unul foarte frumos și plăcut ochiului. E o echipă foarte tehnică și talentată. Oscilațiile vin din cauza vârstei, deoarece sunt foarte mulți tineri. S-au reușit performanțe importante în ultimii zece ani. Este o diferență între Viitorul și celelalte cluburi, cel puțin din punct de vedere sportiv.


Gavra s-a despărțit definitiv de Viitorul în vara lui 2018, club unde a evoluat cel mai mult în sezonul 2013/2014, în 32 de meciuri. În perioada în care aparținea de echipa lui Hagi a fost împrumutat pentru un an și jumătate la Gaz Metan Mediaș, alături de care a promovat în Liga 1. Foto: Alexandra PANDREA / Mediafax foto

Crezi că ar fi o lovitură grea pentru „U” Cluj dacă echipa ar rata promovarea în acest an?
Da, ar fi o lovitură foarte grea. Din ce am înțeles, proiectul nu este în pericol, chiar dacă se ratează promovarea anul acesta. Dar toate calculele se fac pentru acest an.


„U” Cluj în meciul de la Timișoara cu Ripensia. Foto: Sebastian TĂ‚TARU / Mediafax foto

O ultimă întrebare: câte goluri îți propui să marchezi după reluarea campionatului?
Nu mi-am propus un număr. Îmi doresc să joc meci de meci, să-mi ajut echipa să promoveze și restul va fi un bonus.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași
Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă
Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Livia, fosta soţie a lui Cătălin Bordea, rupe tăcerea după divorţ. A recunoscut tot: „Plătim pentru orice”
Livia, fosta soţie a lui Cătălin Bordea, rupe tăcerea după divorţ. A recunoscut tot: „Plătim pentru orice”
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
Cea mai profitabilă investiţie: cine cumpără acţiuni de 5.000 de lei câştigă cel puţin 500 de lei pe an
Cea mai profitabilă investiţie: cine cumpără acţiuni de 5.000 de lei câştigă cel puţin 500 de lei pe an
Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin
Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin
Ea este văduva lui Costel Corduneanu! Cu 20 de ani mai tânără, Graţiela Corduneanu are trei copii cu fostul luptător
Ea este văduva lui Costel Corduneanu! Cu 20 de ani mai tânără, Graţiela Corduneanu are trei copii cu fostul luptător
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
Regula obligatorie în orice BLOC din România. Asociația nu are dreptul să refuze asta unui proprietar
Regula obligatorie în orice BLOC din România. Asociația nu are dreptul să refuze asta unui proprietar
Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana
Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Hațegan, gafă șocantă pentru Federația Română de Fotbal: reacție promptă după o decizie aberantă
Hațegan, gafă șocantă pentru Federația Română de Fotbal: reacție promptă după o decizie aberantă
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin cont
În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin…
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă