Infirmerie plină pentru Rapid înaintea derby-ului cu „U” Cluj! Cei cinci absenți pe care Daniel Pancu nu se poate baza. Pentru trei dintre ei „anul pare încheiat”

Marius ANGHEL 07 Nov. 2019, 23:41 Campionat
Infirmerie plină pentru Rapid înaintea derby-ului cu

Rapid a ieșit ca din „război” după meciul de la Ghermănești, pierdut, duminica trecută, cu 2-3 în fața ultimei clasate Sportul Snagov. Trei dintre jucătorii care au fost titulari au părăsit terenul accidentați în prima repriză sau la pauză și nu vor mai reveni pe teren prea curând. În plus, antrenorul Daniel Pancu a trecut prin emoțiile demiterii, însă greii din galerie i-au ținut din nou partea, iar conducerea i-a acordat în continuare credit. În această etapă, giuleștenii au un meci și mai greu, duminică, pe teren propriu, de la ora 12:00, cu „U” Cluj.

Cinci absențe importante cel puțin pentru derby-ul cu „U” Cluj

Rapid a anunțat că, cel puțin pentru meciul cu „U” Cluj, Daniel Pancu nu se va putea baza pe „cinci absențe importante”. Pentru trei dintre acești jucători „anul pare încheiat”.

În timpul meciului cu Snagov, Cătălin Oanea a ieșit accidentat în minutul 26 și a fost înlocuit cu Giani Crețu, Alin Cârstocea a părăsit terenul în minutul 40, tot lovit, fiind schimbat cu Antonio Sefer, iar Facundo Piriz a fost și el schimbat la pauză cu Saifeddine Alami. Oanea și Cârstocea, dar și fundașul Bogdan Manole, accidentat la unul dintre antrenamentele susținute săptămâna trecută, au șanse mici să mai joace în acest an din cauza accidentărilor.

Uruguayanul Piriz e anunțat și el absent pentru următoarele trei meciuri, tot din cauza unei accidentări, în timp ce pe lista indisponibililor este din nou și Marian Drăghiceanu.

Iată anunțul Rapidului în privința indisponibililor din lot:

„ABSENȚE IMPORTANTE PENTRU DUMINICĂ‚ ☹️

Pentru meciul cu „U” Cluj, de duminică, Daniel Pancu nu se poate baza pe cinci jucători importanți, iar pentru trei dintre ei anul pare încheiat.

Cătălin Oanea, Bogdan Manole și Alin Cârstocea sunt cei mai ghinioniști, aceștia având șanse minime să mai prindă echipa în acest an, accidentările lor fiind cele mai serioase.

La Facundo Piriz, șansele sunt puțin mai mari, însă mai mult ca sigur va rata următoarele trei partide.

De asemenea, Marian Drăghiceanu abia a început alergările ușoare, astfel că va fi dificil să evolueze în meciurile din noiembrie.

Rapid mai are de jucat șapte meciuri în 2019, șase în luna noiembrie și o partidă în decembrie.

Program Rapid:
10 nov 🆚 „U” Cluj (A)
13 nov 🆚 CS Mioveni (D)
16 nov 🆚 Pandurii (A)
20 nov 🆚 UTA (A)
27 nov 🆚 Dunărea (D)
30 nov 🆚 Farul (D)
07 dec 🆚 Concordia (D).”

Înaintea desfășurării etapei a 16-a, Rapid ocupă locul 6, cu 21 de puncte acumulate în 13 meciuri, în timp ce „U” Cluj se află pe poziția a 12-a, cu 17 puncte acumulate în 14 partide.

Marius ANGHEL 07 Nov. 2019, 23:41 Campionat
Pe aceeași temă