Ianis Zicu, debut cu stângul cu Unirea Constanța în Liga 2. Antrenorul consideră că jucătorii Concordiei Chiajna n-au fost ”cu nimic mai buni decât noi”

Marius ANGHEL 01 Aug. 2021, 10:51 Liga 2

Unirea Constanța, noua denumire a echipei Farul Constanța, a debutat cu stângul în noul sezon de Liga 2. A pierdut cu 0-2 meciul din deplasare de la Concordia Chiajna, contra unei formații care se anunță în acest campionat printre principalele favorite la promovare.

Adrian Voicu a deschis scorul pentru Concordia. Grecu a menținut diferența minimă pe tabelă

Dezavantajul despre care vorbea Ianis Zicu în privința echipei sale înaintea partidei de la Chiajna nu a putut fi compensat cu ambiție. Unirea a rezistat fără gol pe terenul sintetic 36 de minute, moment în care Adrian Voicu a reușit deschiderea scorului cu un șut la colțul lung, după o incursiune în partea stângă, lansat de Nini Popescu.

Până atunci, Cioinac (5) a bătut modest o lovitură liberă de la 18 metri, pentru Unirea, iar Chirițoiu (24) a avut un șut pe lângă poarta lui Silveanu din 12 metri central. În schimb, Concordia a avut situații prin Younes (13) și Biceanu (31), acesta din urmă având-o și pe cea mai mare, un șut plasat lângă bară, însă la care a intervenit portarul Grecu.

Diferența de pe tabelă putea fi și mai mare, însă Hamza Younes (42 și 45) nu l-a putut învinge pe Nicușor Grecu în două rânduri până la pauză, de fiecare dată din careu, cu un șut din 14 metri, iar apoi o lovitură de cap din doar 6 metri.

Gabriel Deac a mărit scorul, Robert Căruță e primul jucător eliminat în acest sezon

În partea secundă, Grecu (54) a profitat de o preluare greșită a lui Voicu și a intervenit la timp, însă n-a mai avut ce face în minutul 85. Atunci, după o pătrundere pe partea stângă a lui Balint și o pasă pe lângă portar, Gabriel Deac, abia intrat pe teren, avea să profite de neatenția fundașilor lui Zicu și să trimită în plasă pentru rezultatul final, 2-0.

Unirea avea să încheie meciul în inferioritate numerică, după ce nou-intratul în minutul 62 Robert Căruță avea să primească direct cartonașul roșu în minutul 87, la o fază în care l-a faultat pe Deac la 20 de metri, iar arbitrul a considerat că a fost în postura de ultim apărător. În prelungiri, Grecu a avut și noroc, Piper trimițând o minge din 16 metri în bară.

Căruță este primul jucător din acest sezon care a fost eliminat, în celelalte șase partide desfășurate în prima etapă niciun alt fotbalist neprimind cartonașul roșu.

Ianis Zicu: ”Am primit goluri după un aut al nostru și o minge pierdută la mijlocul terenului

După joc, Ianis Zicu a fost de părere că echipa din Chiajna nu a fost cu nimic mai bună decât Unirea Constanța și că golurile le-a marcat după greșeli ale jucătorilor săi.

”Un prim meci dificil, pentru că veneam după perioada asta scurtă de pregătire. Din păcate, am primit primul gol după un aut al nostru, pe care l-am executat greșit. A fost o respingere cu capul a lui Nicola și nu a apucat să mai ajungă la locul lui. Un gol primit în minutul 36 și cred că la pauză meritam să intrăm cu un rezultat de egalitate. Nu au fost cu nimic mai buni decât noi. Repriza a doua nu am reușit să revenim și să punem probleme foarte mari pe faza ofensivă. Nici nu am avut prea multe soluții pe bancă, din cei șapte jucători de câmp, doi nu erau apți să joace. A trebuit să fac schimbările destul de târziu. Am primit golul al doilea, la fel, pe o greșeală de interpretare a fazei, după o minge pierdută la mijlocul terenului”, a spus Zicu, citat de pagina de Facebook a Unirii Constanța.

Zicu mai vrea cel puțin cinci transferuri

În primul ”11” utilizat cu Concordia, Zicu a aliniat șase jucători (Leca, Carabela, Mihai, Cărăruș, Damașcan și Banyoi) pe care i-a avut în lot când echipa se numea Farul, în sezonul trecut. Alții trei, Grecu, Nicola și Cionac, sunt jucători cu experiență la acest nivel, în timp ce debutanții la Liga 2 au fost Andreas Chirițoiu și Dragoș Grigore, doi atacanți. Pe parcurs l-a introdus pe Ursu, Căruță, Mureșan și Jerdea, doar ultimul fiind la debut în acest campionat, după ce în sezonul trecut a prins 6 minute într-un meci de Liga 1 pentru Academica Clinceni, în rest evoluând probabil la echipa secundă a ilfovenilor, în Liga 3.

În declarațiile date după meci, Zicu a spus că-și mai dorește cel puțin cinci jucători.

Sunt jucători tineri, care se află pentru prima oară la acest nivel. Lucrurile se pot regla pe parcurs, dar trebuie să ne mișcăm un pic pe piața transferurilor și să aducem cel puțin cinci jucători pentru a completa lotul. Sezonul este lung, apar probleme și trebuie să ne mișcăm și la acest capitol”, a declarat antrenorul Unirii Constanța.

Motivul pentru care Cioinac și Liviu Mihai au fost înlocuiți

Acesta a explicat și de ce l-a schimbat pe Ionuț Cionac, unul dintre cei mai experimentați jucători pe care îi are, la pauză, cu Ionuț Ursu, alt fotbalist cu ștate vechi la Liga 2. În plus, după o oră de joc, a trebuit să îl înlocuiască și pe Liviu Mihai, punctul fix de la mijlocul terenului.

”La pauză, am fost nevoit să-l scot pe Cioinac, pentru că avea deja dureri mari în tălpi din cauza terenului sintetic. Risca să se accidenteze și să-l pierd pentru o perioadă mai lungă de timp, astfel că am preferat să-l am pentru meciul următor, decât să ajung într-o situație în care să nu mă pot baza pe el. Și pe Liviu Mihai am fost nevoit să-l scot, pentru că a călcat strâmb și s-ar putea să aibă o entorsă, dar sper să fie apt pentru următorul joc”, a explicat Ianis Zicu.

CONCORDIA CHIAJNA – UNIREA CONSTANȚA 2-0

Adrian Voicu 36′, Gabriel Deac 85′

Concordia Chiajna: Silveanu – Borța, Palmeș, Marc (cpt.), Cherecheș – Codrea (Piper 83′), Biceanu – N. Popescu, Dușmanu (Gab. Deac 83′), Ad. Voicu (Val. Lazăr 61′) – Younes (Val. Balint 69′)
Rezerve neutilizate: Aldescu – Bg. Manole, Ct. Alexe, Puiu, Llullaku
Antrenor: Claudiu Niculescu

Unirea Constanța: N. Grecu – Al. Nicola, M. Leca, Cioinac (I. Ursu 46′), Carabela – Dr. Grigore (D. Mureșan 58′), Liv. Mihai (Căruță 62′) – Cărăruș (cpt.), Damașcan, Chirițoiu (Jerdea 83′) – Banyoi
Rezerve neutilizate: Anca-Trip – Stavrositu, C. Zamfir, Băjan
Antrenor: Ianis Zicu

Stadion: Concordia (Chiajna – Ilfov); Arbitru: Vlad Baban (Iaşi); Asistenți: Iulian Cătălin Brînză și Mihăiță Adrian Noroc (ambii din Botoşani); Rezervă: Valentin Porumbel (Olteniţa); Observatori: Laurenţiu Vărgatu (Brăila) și Marian Lumânare (Bucureşti).

În etapa următoare, a doua a Ligii 2, Unirea Constanța joacă pe teren propriu, în data de 5 august, de la ora 17:30, cu FC Hermannstadt, iar Concordia Chiajna o întâlnește în deplasare pe Poli Iași, în data de 7 august, de la ora 11:00.

Foto: Concordia Chiajna

https://liga2.prosport.ro/seria-1/incepe-noul-sezon-de-liga-2-petrolul-poli-iasi-primul-derby-alte-cinci-partide-au-loc-de-la-ora-1100-19193601

Marius ANGHEL 01 Aug. 2021, 10:51 Liga 2
Pe aceeași temă