Hamza Younes își negociază revenirea în fotbalul românesc. Atacantul tunisian e ”în tatonări” cu un club din Liga 2

Andrei PASCU 23 Feb. 2021, 19:37 Liga 2

La jumătate de an după despărțirea de Petrolul, atacantul Hamza Younes (34 de ani) este la un pas să se întoarcă în fotbalul românesc. Tunisianul se află în tatonări cu o echipă din Liga 2, însă nu este vorba de fostul club, Petrolul, ci de altul, Concordia Chiajna.

Hamza Younes și Concordia Chiajna negociază o a doua colaborare 

Cristian Bălașa, directorul sportiv al ilfovenilor, a declarat pentru Liga2.ro că în câteva zile va fi făcut un anunț în această privință, dacă părțile vor ajunge sau nu la un consens și vor semna un contract.

”Suntem în tatonări! În maximum două zile o să anunțăm oficial dacă ne înțelegem cu el”, au fost cuvintele conducătorului, pentru Liga2.ro.

Dacă Younes va ajunge la Concordia Chiajna, va fi a doua experiență acolo. Tunisianul căsătorit cu o româncă, o ploieșteancă, a mai semnat cu ilfovenii în urmă cu cinci ani, în perioada februarie 2016 – iulie 2016, dar nu a jucat niciun meci pentru Concordia, care atunci activa în Liga 1.

Hamza Younes, experiență nefericită în Grecia 

În acest moment, Hamza Younes este liber de contract. După plecarea din august anul trecut de la Petrolul, el a semnat cu echipa din primă ligă elenă AE Larisa, unde nu a fost la cel mai înalt nivel.

A avut evoluții modeste, la fel ca în anii trecuți. A reușit să marcheze un singur gol în șapte meciuri în care a fost trimis pe teren. În total, în campionatul Greciei, atacantul a prins 214 minute.

Hamza Younes a plecat de la Petrolul după un sezon trecut sub așteptări 

Hamza Younes mai avea un an de contract cu echipa ploieșteană, dar conducerea nu l-a mai dorit în lot și i-a propus rezilierea amiabilă la începutul campionatului actual.

În plus, Younes avea unul dintre cele mai mari salarii din Liga 2, contract cum nici mulți jucători din Liga 1 nu au. Decizia luată de ploieșteni a avut la bază prestația slabă din sezonul trecut, când în 17 meciuri a marcat doar de două ori, iar reușitele au venit exclusiv în Cupa României, cu echipe din Liga 3.

Younes a avut însă mai mult succes la Petrolul în altă perioadă. A impresionat la prima sa experiență în tricoul galben-albastru, în perioada 2012/2014, când s-a câștigat Cupa României și s-a participat inclusiv în cupele europene.

Pe lângă trofeul cu ”lupii galbeni”, atacantul african mai are alte trei în palmares, Cupa Tunisiei cu Club Sportif Sfaxien (2009) și campionatul Bulgariei și Supercupa Bulgariei cu Ludogoreț (2015).

Foto: Mediafax Foto și Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-metaloglobus-incepe-de-la-ora-1900-bucurestenii-n-au-pierdut-pana-acum-pe-ilie-oana-iar-ploiestenii-au-nevoie-disperata-de-victorie-19170951

https://liga2.prosport.ro/seria-1/unul-dintre-cei-mai-buni-jucatori-under-ai-petrolului-atacat-pe-strada-de-10-12-insi-a-ajuns-la-spital-dupa-bataia-primita-era-grup-organizat-sa-nu-fi-19170933

https://liga2.prosport.ro/special/oferta-valorica-a-ligii-2-din-ultimul-deceniu-uta-a-dat-cei-mai-multi-jucatori-spre-liga-1-prin-transfer-urmata-de-chindia-mioveni-si-petrolul-19170908

 

 

Andrei PASCU 23 Feb. 2021, 19:37 Liga 2
Pe aceeași temă