FOTO | Tiberiu Bălan a condus primul antrenament la Pandurii, chiar pe noul stadion. Gorjenii se pregătesc de inaugurarea arenei de la Târgu Jiu

Marius ANGHEL 23 Oct. 2019, 13:15 Campionat

Viitorul antrenor al echipei Pandurii Târgu Jiu, Tiberiu Bălan (38 de ani), a condus, marți seară, primul antrenament al formației gorjene și, totodată, primul antrenament susținut pe noul stadion din Târgu Jiu. Viitorul, deoarece încă nu a semnat contractul, însă e în negocieri avansate cu șefii clubului. Pandurii joacă vineri, de la ora 18:00, pe teren propriu cu Universitatea Cluj, în etapa a 14-a a Ligii 2, meci care va consemna inaugurarea noii arene din orașul lui Constantin Brâncuși.

Ajuns la Târgu Jiu marți, după ce luni Pandurii s-a despărțit de Adrian Bogoi (46 de ani), antrenorul care a condus echipa în ultimii doi ani, după înfrângerea din weekendul trecut cu ultima clasată din Liga 2, 2-3 la Buftea cu Sportul Snagov, Tiberiu Bălan a și condus pe seară primul antrenament.

„Începe o nouă etapă pentru noi, cu Tibi Bălan. Va fi un nou început pentru Pandurii, chiar dacă noul antrenor va avea o misiune dificilă. Trebuie să ne salvăm de la retrogradare, iar, până în iarnă, până când trebuie să mizăm pe același lot, sper să aducem ceva puncte”, a spus, în exclusivitate pentru Liga2.ro, Marin Condescu, principalul creditor al clubului Pandurii.

Tiberiu Bălan va fi la a treia experiență ca antrenor, după ce până acum le-a mai condus pe FC Voluntari 2 și Axiopolis Sport Cernavodă, ambele din Liga 3. În cariera de jucător, Bălan a evoluat pentru „U” Cluj, Rapid, Gaz Metan, Rapid II, Sportul Studențesc, Poli Timișoara, Unirea Urziceni, FCSB, FC Voluntari și Farul, acesta având și șapte meciuri pentru naționala României.

Debutul oficial al lui Tibi Bălan pe banca echipei Pandurii se va produce vineri seară, începând cu ora 18:00, când are loc meciul cu „U” Cluj, din etapa a 14-a a Ligii 2. Acest meci va fi cel care va inaugura oficial și noul stadion Municipal din Târgu Jiu.

În acest moment, Pandurii se află pe antepenultimul loc în Liga 2, pe 18, cu 7 puncte acumulate în 13 meciuri. Tot pe loc retrogradabil, pe 17, se află și „U” Cluj, care are 13 puncte stânse în 12 meciuri.

Ședință foto pe noul stadion

Tot ieri, jucătorii echipei Pandurii Târgu Jiu au participat și la ședința foto organizată de club pe noul stadion. Au fost realizate fotografii individuale cu jucătorii, care vor fi prezentate pe tabela electronică a stadionului la meciurile de acasă.

De asemenea, jucătorii au efectuat prima fotografie de grup din acest sezon.

Foto: Pandurii Târgu Jiu

Marius ANGHEL 23 Oct. 2019, 13:15 Campionat
Pe aceeași temă