Moraru, arătat cu degetul la „U” Cluj: „În vară a fost o politică anti Universitatea Cluj și anti fotbal.” Bugetul colosal pentru Liga 2 avut la dispoziție

„Șepcile roșii” așteptau un sezon în care să promoveze, dar fanii s-au trezit cu echipa aproape de locurile retrogradabile la finalul turului. Asta în ciuda unui buget mai mult decât suficient pentru Liga 2. Se pare că Universitatea Cluj s-a bazat pe aproape 3 milioane de euro, iar o parte însemnată din acești bani s-au plătit în vară pe comisioane și prime pentru jucătorii portughezi, iar unii dintre ei au fost apoi și despăgubiți pentru a semna rezilierea contractelor.

Daniel Stanciu: „M-a surprins politica dusă în vară, pentru că a fost o politică anti Universitatea Cluj și anti fotbal”

Cu această strategie de transferuri, „U” Cluj a ajuns pe locul 11, la doar două puncte peste ultima poziție retrogradabilă, iar Adrian Falub are probleme mari de efectiv.

Cel răspunzător pentru strategia din vară, Octavian Moraru, a părăsit echipa.

„Atunci când ești mai aproape de retrogradare decât de promovare sunt anumite salarii și anumite investiții care nu se justifică, iar noi trebuie să dăm niște explicații în fața celor care fac eforturi să susțină această echipă. Oamenii ăștia nu mai sunt, într-un fel s-au «spălat pe mâini»”, a spus Daniel Stanciu, actualul director general de la „U” Cluj acuzând dur strategia clubului de la începutul sezonului: „M-a surprins politica dusă în vară, pentru că a fost o politică anti Universitatea Cluj și anti fotbal. Pe o parte dădeai și pe o parte luai. Ți-ai propus să promovezi în Liga 1, în condițiile în care n-ai știut să construiești o echipă. O echipă e ABC-ul fotbalului. Un lot de 22 de jucători, dublură pe posturi. Noi n-avem. Abia reușim să punem 18 jucători pe foaie”.

Cosmin Irimieș: „Toate transferurile au fost propuse de cei care se ocupau de partea sportivă”

UPDATE: Rămas în continuare membru în Comitetul Director, fostul vicepreședinte Cosmin Irimieș, spune că bugetul nu a fost cel pe care Liga2.ro l-a aflat pe surse și că transferurile din vară n-au fost în atribuțiile sale.

„Am fost sunat de Daniel Stanciu și mi-a spus că nu s-a referit la mine, ci la Octavian Moraru. Bugetul a fost de 1,5 milioane de euro. Toate transferurile au fost propuse de cei care se ocupau de partea sportivă și validate de Comitetul Director. Parte sportivă făcea propuneri, președintele și vicepreședintele avizau, din punct de vedere al finanțelor mai ales și apoi Comitetul Director valida. În plus, nu s-au luat și nu s-au dat comisioane și nici prime. Sigur că s-au făcut și greșeli, dar de 3 luni de zile se aude tot de „greaua moștenire”. Important este ca noul suflu de resurse umane să genereze soluții și o strategie corectă, coerentă și unitară”, a declarat Cosmin Irimieș, reprezentatul UBB în Comitetul Director.

Cu 23 de puncte acumulate în acest tur, „U” Cluj se clasează pe locul 11, la egalitate cu alte trei echipe. FC Csikszereda, ultima formație aflată pe locurile retrogradabile, are 21 de puncte, iar Rapid, situată pe locul 3, de baraj pentru promovare, e la opt puncte în față.

În ultimele două meciuri pe care le mai are de disputat în 2019, ambele din retur, „U” Cluj le întâlnește pe CSM Reșița (sâmbătă, ora 15:00, pe Cluj Arena) și Viitorul Pandurii (7 decembrie, ora 11:00, la Târgu Jiu).

CITEȘTE și: „U” Cluj, mai aproape de retrogradare decât de promovare la finalul turului. Adrian Falub, după egalul cu ASU Poli: „În momentul actual, doar atât putem”

Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN
Foto: FC Universitatea Cluj

Pe aceeași temă