Flavius Stoican, zen după ce Petrolul a pierdut la Ploiești cu SCM Gloria: „Ne-a costat o greșeală. Asta este. Îl numesc accident.” Ce spune despre demisie: „De asta nu s-a reușit aici mare lucru”

Marius ANGHEL 25 Nov. 2019, 21:21 Campionat

Petrolul a pierdut, luni seară, meciul de pe teren propriu cu SCM Gloria Buzău, scor 0-1, în fața unei echipe care s-a apărat tot jocul și a marcat la singurul ei șut pe poartă. Prahovenii și-au întrerupt seria de cinci jocuri consecutive cu victorii pe „Ilie Oană” și au ratat șansa de a urca pe locul 2, direct promovabil, cel puțin pentru o zi.

După o primă repriză bună, dominată în totalitate, însă în care Younes sau Arnăutu au ratat din postura de singur cu portarul, iar ocazii mari au mai avut și Gavrilă sau Cioinac, la pauză s-a intrat la egalitate. În partea secundă, elevii lui Stoican au practicat un joc modest și au încasat gol la singurul șut pe poartă al oaspeților. După o degajare a portarului și o prelungire a lui Alexandru, Valentin Munteanu l-a învins pe Raul Avram în minutul 49.

Finalul a fost penibil. Cu jucătorii Petrolului storși de energie și incapabili să finalizeze, cu cei ai Gloriei care cădeau pe jos la orice contact și se cereau cărați afară cu targa și cu puținii spectatori prezenți la stadion huiduind jucătorii și cerându-i demisia lui Flavius Stoican.

Flavius Stoican: „Nu tragem linie după un meci de acasă pierdut, după alte șapte-opt jocuri în care am reușit rezultate foarte bune”

Flavius Stoican a spus că Petrolul nu merita să piardă acest joc și că înfrângerea o ia ca pe un accident. „Am ratat și să ajungem pe locul 2, cât și în timpul meciului ocazii. Păcat, ăsta este fotbalul. Am greșit că nu am reușit să ne desprindem… (oftează). Ne-a costat o greșeală. Asta este. Capul sus, pentru că vine după foarte multe meciuri bune. Și astăzi cred că am fost echipa care am arătat un fotbal bun, cel puțin în prima repriză. Păcat că ratăm, asta e problema, și moralul jucătorilor scade, dar, la fel de adevărat e că nu tragem linie după un meci de acasă pierdut, după alte șapte-opt jocuri în care am reușit rezultate foarte bune. Iar după primul accident, că pot să-l numesc accident astăzi, că a fost un joc pe care nu meritam să îl pierdem cu siguranță. Dar… ratăm mult, ne creem situații, ocazii. Păcat. Parcă e un făcut ca atunci când să fim pe locul 2, la fel și la Turris, am avut șanse, acum la fel. Asta e, mergem înainte. Mai avem două etape și după aceea tragem linie la iarnă”, a spus Flavius Stoican la microfonul DigiSport.

„De asta, în perioada asta, nu s-a reușit aici mare lucru, pentru că oamenii nu au răbdare”

Întrebat dacă are de gând să demisioneze după ce publicul i-a scandal în minutele de final să plece, Stoican a răspuns că nu are de gând așa ceva, precizând că i se pare total nedrept modul în care este tratat el și jucătorii. Stoican a uitat însă că astfel de prestații a mai avut Petrolul în acest sezon. Antrenorul echipei ploieștene a părut însă nesigur că va mai continua după ce se vor încheia meciurile din 2019.

„Cu siguranță am auzit lucrurile astea, dar e normal că nu e o situație comodă pentru mine. Dar, sincer, chiar nu mi se pare drept. Faptul că ajungi să câștigi atâtea meciuri și la prima problemă pe care o ai, contra unei echipe care s-a apărat, a mai tras de timp, na, scopul scuză mijloacele până la urmă, bravo lor, și-au atins scorul, dar noi încercăm să jucăm fotbal și după atâta timp cât începi să huidui jucătorii și… De asta, în perioada asta, nu s-a reușit aici mare lucru, pentru că oamenii nu au răbdare. Pe de o parte îi înțeleg, pe de alta, atunci când sunt alături de echipă, cu siguranță vor avea momente de bucurie. Fotbalul nu e matematică, nu știm ce se întâmplă peste 5 minute, 3 minute, 2 minute. În schimb, eu sunt mulțumit de jucători, chiar și cu momentele mai dificile. Sunt dezamăgit că nu am reușit să marcăm goluri, atâta tot. Dar, în rest, că aleargă, muncesc, își creează ocazii. Ă‚sta e fotbalul. E un sentiment care nu îmi place și cu siguranță o să fiu foarte atent la ce e de făcut în continuare, pentru că mai sunt astea două etape și vreau ca atunci când tragem linie să fim cu șanse foarte mari la promovare. După aceea vom vedea.

Nu o să las echipa în mijlocul campionatului. Mai sunt două etape. Cu siguranță continui. Adevărul e că oamenii sunt dezamăgiți. Asta nu înseamnă că trebuie să luăm decizii așa la pe loc, la supărare, atât ei, cât și noi, doar de dragul de a le lua. Nu. Am în spate o echipă pe care o conduc și merg cu ea până la capăt sau până la perioada de întrerupere, pentru că așa mi se pare normal”, a mai spus Flavius Stoican.

Cu 30 de puncte acumulate la finalul turului, Petrolul se clasează acum pe locul 4, însă ar putea fi depășită de Turris, în cazul în care câștigă mâine la Mioveni. UTA e lider, cu 35 de puncte și un meci restant, iar CS Mioveni și Rapid au câte 31 de puncte, ambele având, de asemenea, câte un meci în minus.

În ultimele două meciuri programate în 2019, ambele din retur, Petrolul joacă acasă cu Metaloglobus și în deplasare cu UTA.

Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures) /Petrolul Ploiești

Marius ANGHEL 25 Nov. 2019, 21:21 Campionat
Pe aceeași temă