FC Brașov nu a avut milă de Astra! Echipa lui Călin Moldovan a marcat la foc automat în ultimul joc din play-out. ”Nu ne urcăm acum pe pereți că am bătut Astra”

Adi MARICA 07 May. 2022, 16:07 Liga 2

FC Brașov a încheiat play-out-ul Ligii a 2-a o victorie la scor, 6-1 (5-0) cu Astra, sâmbătă, pe stadionul Tineretului, reușind, totodată, primul succes pe teren propriu în acest an.

Pentru formația antrenată de Călin Moldovan nu s-a încheiat sezonul, deoarece urmează dubla manșă a barajului de menținere în eșalonul secund contra Politehnicii Timișoara.

FC Brașov a executat Astra pe Tineretului. A fost 5-0 din minutul 33

Cu o echipă falimentară din toate punctele de vedere, Astra a fost o victimă sigură pe la Brașov, iar la pauză scorul era deja 5-0 după o triplă a bulgarului Angelov și golurile lui Vasile Constantin si Alexandru Negrean. Golul meciului i-a aparținut lui Negrean, șut de la marginea careului, direct sub transversala porții apărate de Ștefan Andrei.

La pauză, Moldovan a facut trei schimbări, iar Mihalcea a ieșit la rampă cu o serie de driblinguri, însă fără efect pe tabelă. De relaxarea brașovenilor au profitat oaspeții care au reușit să inscrie prin Iulian Ilie în minutul 63. Până la final, El Azzouzi, Tesija și Lambrinoc au ratat ocazii la poarta trupei giurgiuvene, ultimul țintind bara cu un șut din 10 metri.

Cei de la Astra au avut și ei sansa unui nou gol, prin Dumitrașcu, însă mingea a trecut peste transversală.

Scorul final a fost stabilit de Robert Gherghe cu o lovitură de cap, după un corner executat de Mihalcea.

Călin Moldovan: ”Nu ne urcăm acum pe pereți că am bătut Astra! Mă bucur că am tratat serios meciul”

Acum, fiindcă s-a clasat pe locul 5 în Grupa B a play-out-ului Ligii 2, echipa antrenată de Călin Moldovan așteaptă meciurile de baraj de menținere în eșalonul secund cu Politehnica Timișoara, clasata pe locul 5 în Grupa A a play-out-ului.

”Era important să câștigăm meciul și mă bucur că l-am tratat serios. Eram obligați să câștigăm pentru că nu câștigasem niciun meci pe teren propriu în acest sezon de primăvară. Le-am spus băieților că trebuie să tratăm foarte serios meciul și mă bucur că au înțeles mesajul. Le mulțumesc și îi felicit pentru modul în care au jucat în prima repriză. În partea secundă a intervenit o relaxare, am făcut trei schimbări la pauză, am schimbat și sistemul de joc. Jocul nu a mai avut consistența din prima repriză, dar, chiar și așa, am avut câteva ocazii de a marca.

Am un regret pentru că am primit gol la una din puținele ocazii ale adversarului. Îi felicit pe cei de la Astra că au respectat competiția și s-au prezentat la jocuri. Nu ne urcăm acum pe pereți că am bătut Astra. Așa cum am spus atunci când am pierdut meciuri pe Tineretului, dar echipa juca, și acum trebuie să luăm părțile bune, chiar dacă trebuie să ținem cont și de adversarul întâlnit”, a spus Moldovan la finalul meciului de la Brașov.

Alexandru Toderașcu, debut la 16 ani! ”Sunt fericit!”

În minutul 66 al meciului de pe Tineretului, Călin Modovan l-a trimis pe teren pe Alexandru Toderașcu, un jucător de 16 ani, care, astfel, a debutat atât la echipa de seniori a FC Brașov, cât și în Liga 2.

Toderascu a început fotbalul la 5 ani cu antrenoarea Lucia Ghioc si se anunță un fotbalist promițător.

”Toderașcu este un copil de viitor, este un produs al nostru, un copil talentat, căruia îi place fotbalul. Eu sunt convins că va mai prinde minute și va fi un jucător pe care FC Brașov se va putea baza în viitor. Totul depinde de el, să muncească și să-și vadă de treabă în continuare”, a spus Moldovan.

”Mă bucur că am debutat la 16 ani, a fost un debut frumos. Sunt fericit! Este o împlinire a muncii mele de aproape 12 ani, de când am început fotbalul. Antrenorul m-a anunțat înainte de meci să mă pregătesc că voi debuta. Eu sper să ajung să joc titular și să am cât mai multe reușite”, a spus Todereșcu după debutul său la FC Brașov și în Liga 2.

  • FC Brașov în victoria cu 6-1 cu Astra: Laur. Popescu – Gherghe, Fustar (Vl. Mihalcea 46), M. Burlacu – Drăgoi, Piper (Toderașcu 66), Vas. Constantin (Tesija 46), Dumbravă (cpt.) – Lambrinoc, Angelov (El Azzouzi 46), Negrean (Leonte 66). Rezerve neutilizate: Mutu – Lascu, Bg. Roșu, H. Popa.

Pentru FC Brașov urmează barajul de menținere în Liga 2 cu Poli Timișoara

FC Brașov a încheiat play-out-ul Ligii 2 pe locul 5 în Grupa B, cu 26 de puncte. Astra a terminat pe locul 7, ultimul, cu -1 punct.

Pentru FC Brașov urmează o dublă de baraj pentru menținerea în Liga 2 cu Poli Timișoara, echipă ce azi a pierdut cu 1-3 la Iași.

Meciul tur al barajului este programat în data de 14 mai, iar returul are loc în data de 21 mai. Ordinea jocurilor, cine va fi prima dată gazdă, va fi stabilită de FRF prin tragere la sorți.

Pentru Astra s-a încheiat sezonul, unul dezastruos. Pentru fosta campioană a României, meciul de la Brașov ar putea fi ultimul oficial din istoria sa, pentru că este greu de crezut că problemele financiare și situația insolvenței vor fi rezolvate.

Declarațiile lui Călin Moldovan la finalul meciului FC Brașov – Astra 6-1:

https://www.youtube.com/watch?v=J-gVqUKyFuA

Foto: FC Brașov și Monitorul Expres

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ultima-etapa-din-play-out-ul-ligii-2-in-grupa-a-se-mai-pot-produce-modificari-in-clasament-cinci-meciuri-incep-de-la-ora-1100-19230194

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-comunal-selimbar-n-a-reusit-sa-urce-pe-locul-secund-in-grupa-a-dupa-remiza-cu-metaloglobus-dar-ramane-singura-echipa-neinvinsa-in-play-out-ul-ligii-2-19230272

https://liga2.prosport.ro/seria-1/haos-total-la-astra-jucatorii-se-antreneaza-singuri-inaintea-ultimul-meci-oficial-din-acest-sezon-dupa-ce-a-plecat-si-antrenorul-cu-portarii-cel-care-condusese-echipa-in-ultimele-trei-meciuri-19230058

Adi MARICA 07 May. 2022, 16:07 Liga 2
Pe aceeași temă