EXCLUSIV | Ilie Stan a avut oferte din Liga 1, cât și de al fruntașele din Liga 2, dar a decis să rămână la Buzău: ”Nu am vrut să plec.” Situația contractuală a antrenorului și ce speră să realizeze din următorul sezon

Răzvan STÎNGĂ 11 Apr. 2020, 14:17 Liga 2
EXCLUSIV | Ilie Stan a avut oferte din Liga 1, cât și de al fruntașele din Liga 2, dar a decis să rămână la Buzău: ”Nu am vrut să plec.” Situația contractuală a antrenorului și ce speră să realizeze din următorul sezon

Ilie Stan (52 de ani) a fost un antrenor curtat în ultimele luni. Principalul echipei SCM Gloria Buzău a avut oferte de la mai multe cluburi, din Liga 1 și din Liga 2, dar a refuzat să plece. O spune chiar ”Iliesta”. În ciuda faptului că pasul era unul important, a decis să continue la Buzău, unde vrea să facă performanțe majore.

Ilie Stan nu s-a gândit vreun moment să plece de la Buzău  

Referitor la formațiile din Liga 2 interesate de el, Ilie Stan a declarat că acestea erau din fruntea clasamentului. Cele care își propun promovarea la finalul sezonului actual.

”Am avut oferte, dar nu am vrut să plec. Au fost contacte și din Liga 1, dar am avut și din Liga 2, de la echipele care se bat la promovare. Am refuzat. Sunt aici lângă oamenii pe care îi iubesc, lângă fani, lângă familie. Ofertele din Liga 1 au fost și în iarnă, dar acum nu mai contează. Important este să treacă starea aceasta și să începem treaba”, a precizat Ilie Stan pentru Liga2.ro.

Din Liga 2, echipele care au șanse la promovare sunt UTA, CS Mioveni, Turris Oltul, Campionii FC Argeș, Petrolul, Rapid și Metaloglobus. Dintre acestea, probleme cu banca tehnică au avut CS Mioveni și Rapid. Prima l-a numit pe Claudiu Niculescu în locul lui Marius Stoica, iar a doua l-a instalat pe Dan Alexa în locul lui Daniel Pancu. Mutările au avut loc cu puțin timp înainte ca sezonul să fie suspendat din cauza pandemiei de coronavirus.

Încă doi ani de contract cu SCM Gloria. În următorul sezon speră ca echipa să aibă drept de promovare

Contractul antrenorului continuă și în anul următor, când Ilie Stan și-a propus, alături de cei din conducere, ca echipa să obțină dreptul la promovare, iar acesta să fie obiectivul principal.

”Contractul meu este pe doi ani de zile, continuă și la anul. Eu nu numai că vreau să rămân aici, vreau să și promovez echipa în Liga 1. Este orașul meu și țin foarte mult la suporteri. E foarte greu acum, pentru că nu avem drept de promovare, dar la anul o să fie altceva. Oricum, fanii sunt lângă noi. Drept dovadă, la meciul cu ”U” Cluj am avut 6-7.000 de spectatori. Îmi pare rău că nu putem să mergem de acum în Liga 1, îi făceam fericiți și veneau și mai mulți la meciuri. Era alt aer. Până când nu s-a dat verdictul final că nu avem drept de promovare, am avut 5-6.000 de oameni la fiecare meci”, a mai precizat Ilie Stan pentru Liga2.ro.

Ilie Stan este antrenorul noii echipe a Buzăului din mai 2019, timp în care a condus echipa în 23 de partide. A înregistrat nouă victorii, șase egaluri și opt înfrângeri. Începutul sezonului 2019-2020 a fost unul extrem de bun pentru SCM Gloria Buzău, care s-a menținut pentru câteva etape pe primul loc în Liga 2. Randamentul a început să scadă odată cu vestea conform căreia nu are drept de promovare.

Acum, trupa pregătită de Ilie Stan se clasează pe locul 8, cu 33 de puncte. În cele trei etape disputate în acest an, înaintea întreruperii campionatului Ligii 2, SCM Gloria Buzău nu a pierdut. A înregistrat o victorie la ”masa verde” cu Sportul Snagov, scor 3-0, și două rezultate de egalitate cu ”U” Cluj și CS Mioveni, 2-2 respectiv 0-0.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-scm-gloria-buzau-ar-fi-cea-mai-dezavantajata-de-sistemul-play-off-play-out-dar-ilie-stan-nu-e-nemultumit-ma-opuneam-daca-aveam-drept-de-promovare-cum-descrie-antrenor-19129678

Răzvan STÎNGĂ 11 Apr. 2020, 14:17 Liga 2
Pe aceeași temă