EXCLUSIV | Farul Constanța ar putea avea echipă și în Liga 2, susține Ciprian Marica: ”Există discuții. Mai sunt mici detalii de decis.” Demersuri făcute ”la UEFA și FIFA” privind palmaresul și telefoanele primite pentru vânzarea locului

Marius ANGHEL 24 Jun. 2021, 18:46 Liga 2

Farul Constanța, noua echipă rezultată în urma ”unirii” dintre Viitorul Constanța (Liga 1) și Farul (Liga 2), va juca în Liga 1 și va fi antrenată de Gheorghe Hagi, însă ar putea avea, totuși, o reprezentantă și în campionatul Ligii 2, în ediția 2021/2022, care va începe la 31 iulie.

Pe locul din Liga 2 al Farului, la care acționar principal era Ciprian Marica, ar putea fi înscrisă echipa secundă a noului Farul. Viitorul avea ”satelitul” reînființat vara trecută în Liga 3, în Seria a 3-a, unde a terminat sezonul recent încheiat pe locul 5, la egalitate inclusiv cu ocupanta locului 3, SC Popești Leordeni.

Acționarii noului Farul așteptă acum să vadă pe ce buget se vor baza și să decidă și dacă pot să țină o echipă a doua a clubului în Liga 2, cel puțin asta susține Marica.

Noul Farul ia în calcul să aibă echipa a doua în Liga 2, pe locul vechiului Farul

Ciprian Marica, unul dintre cei trei acționari ai noului Farul Constanța, alături de Gheorghe Hagi și Zoltan Iașko, dezvăluie pentru Liga2.ro că în plan există și înscrierea echipei a doua în campionatul Ligii 2, pe locul câștigat sportiv de vechiul Farul.

”În urma fuziunii, totul se păstrează, adică inclusiv înțeleg că poate rămâne și locul de Liga a 2-a. Poate jucăm cu echipa a doua a Farului acolo. Echipa a doua este în Liga a 3-a în acest moment. Vedem în ce formă se poate face.

Există discuții. Încă nu s-a hotărât. În funcție de bugetul pe care îl vom face, și dacă ne vom permite.

Unii cred că în urma acestei fuziuni rămâne locul liber, că ne retragem automat sau ceva de genul ăsta. Exclus. Dacă noi nu vom avea un buget strict, special pentru Liga a 2-a, atunci vom face ca echipa under 19 să joace acolo. Ne uitam că avem cheltuieli cu deplasarea la elită cam aceleași care sunt și cu o echipă de Liga a 2-a, ca și transport, cu meciuri în toată țara. Să vedem dacă trebuie să participăm obligatoriu la elită sau să mergem cu ei în partea cealaltă. Mai sunt mici detalii de decis”, spune fostul atacant al naționalei pentru Liga2.ro.

Zoltan Iașko (acționar), George Scupra (primar Ovidiu), Gheorghe Popescu (președinte Farul), Mihai Lupu (președinte Consiliu Județean Constanța), Gheorghe Hagi (acționar majoritar), Vergil Chițac (primar Constanța), Ciprian Marica (acționar, deținător brand FC Farul) și Tiberiu Curt (vicepreședinte Farul), cele opt personalități prezente la conferința de presă în care a fost anunțată ”fuziunea” dintre Farul și Viitorul Constanța, organizată la hotelul Iaki din stațiunea Mamaia, luni 21 iunie 2021. Foto: Sorin Danielciuc / Sport Pictures

Marica spune că a fost contactat de mai multe cluburi, vizavi de locul Farului în Liga 2

În conferința de presă de prezentare a noului Farul, Marica spunea, referindu-se la locul din Liga 2: Cu siguranță că nu vom pierde cel puțin gratis acel loc.”

În mod normal, un loc într-un campionat nu mai poate fi vândut, așa cum s-a petrecut în trecut. Regulamentul actual este clar în acest sens: dacă o echipă nu se mai înscrie în noul sezon, atunci pe locul rămas vacant urcă prima formație aflată sub linia retrogradării, nu o alta poate și mai potentă financiar sau care are o bază sportivă mai bună. În cazul de față, este vorba de Fotbal Comuna Recea, viitoarea CS Dacia Maramureș. Dacă aceasta nu ar vrea să continue în Liga 2, atunci invitată de către FRF va fi următoare echipă care a retrogradat.

  • Au retrogradat din Liga 2 și primesc o șansă de revenire în cazul în care există vreun abandon sau desființare, sau mai multe, echipele, în următoare ordine: Fotbal Comuna Recea, CSM Reșița, CSM Slatina, Pandurii Târgu Jiu și Aerostar Bacău.

”M-au mai sunat cluburi, că, domnule… Care mai de care are un interes. Deocamdată nu am luat o decizie în acest sens (n.r. – referindu-se la situația în care Farul va avea o echipă secundă în Liga 2), a spus, acum, Ciprian Marica.

Vânzarea locului este interzisă, dar se poate face

Din informațiile Liga2.ro, Ciprian Marica a avut discuții de cedare a locului Farului din Liga 2 către noua echipă din Baia Mare, viitoarea CS Dacia Maramureș, fosta Fotbal Comuna Recea, în schimbul unei sume de bani care să acopere datoriile actuale ale clubului, dar și să mai rămână încă pe atât în buzunarul fostului internațional.

Cum se poate face acest lucru, având în vedere că regulamentul interzice vânzarea locului?

Marica, ca acționar majoritar al echipei din Liga 2, poate decide retragerea sau înscrierea Farului în noul sezon. Dacă înscrie echipa, atunci aceasta, chiar și dacă nu are activitate, va fi programată în campionat și exclusă abia după două neprezentări. Atunci va fi prea târziu pentru ca altcineva să îi ia locul. Dacă se va retrage de acum, atunci Liga 2 va avea un loc vacant, iar reprezentanta Maramureșului va fi reprimită în competiție. Practic, ”vânzarea locului” duce la neînscrierea în campionat a Farului, iar Maramureșul va fi sigur că există cel puțin un loc vacant în eșalonul secund, deci va fi reprimit în campionat.

Demersuri pentru ca UEFA și FIFA să recunoască palmaresul Viitorului la noul Farul

Întrebat cum s-a realizat practic această fuziune, așa cum au numit-o toți cei prezenți la conferința de presă, între Viitorul și Farul, pentru ca în Liga 1 să joace Farul Constanța, Ciprian Marica a spus că nu știe detalii, pentru că de acest lucru s-au ocupat avocați.

Fostul internațional român a fost întrebat și dacă nu cumva această fuziune este de fapt o brănduire a clubului Viitorul cu marca FC Farul, pe care o deține din 2018, când a achiziționat-o în urma unei licitații și pe care a folosit-o în ultimele două sezoane pe echipa SSC Farul, înfiinfață de suporteri în Liga a 4-a. Marica a spus și de această dată că nu știe, că aceste lucruri îl depășesc și că avocații sunt cei care se ocupă.

Marica a spus, în schimb, că se fac demersuri internaționale ca noul Farul să aibă în palmares și trofeele câștigate de Viitorul, un campionat (în 2017), o Cupa României (în 2019) și o Supercupa României (în 2019).

”Nu mă pot pronunța cum se face această fuziune. Nu sunt avocat, nu m-am ocupat cu asta. Cel mai bine ar putea să spună avocații cum se produce. Noi nu am vrut să nu pierdem absolut nimic, nici măcar locul de Liga a 2-a. Cum au făcut ei, din punct de vedere juridic, nu știu să-ți spun.

Singurul nostru amendament a fost că vrem să păstrăm inclusiv și palmaresul Viitorului. Hagi a ținut să nu se piardă identitatea fostei lui echipe. Știu că s-a făcut o hârtie la UEFA și la FIFA, sau urma, cel puțin, pentru tot ceea ce a însemnat trecutul Farului, să poată fi recunoscut”, a spus Ciprian Marica pentru Liga2.ro.

  • Despre ce palmares va avea noul Farul, dacă rămâne cu al Farului, care nu are câștigat niciun trofeu, sau cu cel al Viitorului, care are trei trofee, a fost întrebat la conferința de presă din 21 iunie și Gheorghe Hagi, iar acesta a evitat să dea un răspuns clar pe acest subiect.
Gheorghe Hagi și legende ale clubului Farul Constanța. Foto: Viitorul FC

Doar Cosmin Dur-Bozoancă, de la vechiul Farul, se află în lotul noului Farul. El aparținea, de fapt, de clubului lui Gică Hagi

Referitor la situația jucătorilor fostului Farul, din Liga 2, Marica spune că era greu ca cineva să continue la echipa din Liga 1.

”Pe partea tehnică, Hagi a evaluat și a luat ceea ce a considerat că e bun. Noi nici nu am prins play-off-ul la Liga 2, așa că era greu să găsești jucători în lotul Farului care să facă față la cel mai înalt nivel. Mai avem câțiva jucători sub contract, de care nu ne-am despărțit”, a spus Ciprian Marica.

În lotul cu care noul Farul Constanța se află în acest moment în cantonament la Poiana Brașov se află un singur jucător care a jucat pentru vechiul Farul, în Liga 2. E vorba despre portarul Cosmin Dur-Bozoancă (23 de ani), însă acesta aparținea de Viitorul și fusese împrumutat la echipa antrenată de Ianis Zicu, unde a jucat în 18 meciuri în sezonul trecut.

În schimb, în lot se află Vlad Mihalcea (22 de ani), un mijlocaș văzut ca mare speranță la un moment dat în fotbalul românesc. Acesta a evoluat în sezonul trecut al Ligii 2 la Aerostar Bacău, în 10 meciuri, doar 397 de minute, fără să înscrie, cu care a retrogradat. Jucătorul brașovean fost la FCSB, ACS Poli, Academica Clinceni, FC Voluntari sau ”U” Cluj a primit o șansă nesperată din partea lui Gheorghe Hagi.

”Nu mă așteptam să primesc o asemenea ofertă. Sincer, veneam și pe jos. Sunt foarte încântat. Este o experiență unică să îl ai pe Hagi antrenor. Cu toții avem enorm de învățat de la dânsul. Este un nou început pentru mine”, a spus Mihalcea, citat de Monitorul Expres.

Jucătorii vechiului Farul, încă rămași sub contract cu clubul, ar putea evolua la echipa secundă a noului Farul, dacă aceasta va fi înscrisă, într-adevăr, în Liga 2.

Noul motto al clubului Farul Constanța.

Foto: Viitorul FC și Sorin Danielciuc / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-si-farul-constanta-conferinta-despre-fuziune-video-19189813

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ce-se-intampla-cu-locul-farului-din-liga-2-dupa-fuziunea-cu-viitorul-si-promovarea-in-liga-1-ciprian-marica-nu-vom-pierde-cel-putin-gratis-acel-loc-hagi-spune-c-19189855

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ce-palmares-va-avea-noul-farul-constanta-gica-hagi-spune-cum-noul-club-la-care-va-fi-actionar-alaturi-de-ciprian-marica-devine-cel-mai-bun-din-romania-la-mai-multe-capitole-prima-19189869

https://liga2.prosport.ro/seria-1/echipele-care-au-drept-de-joc-in-noul-sezon-al-ligii-2-editia-2021-2022-cum-se-va-desfasura-campionatul-si-modul-in-care-se-promoveaza-si-retrogradeaza-19188314

Marius ANGHEL 24 Jun. 2021, 18:46 Liga 2
Pe aceeași temă