EXCLUSIV | Cum a decurs întâlnirea suporterilor cu conducerea clubului ”U” Cluj. Patru cerințe ale fanilor. Fără Răduță în conducere și Goga propus președinte. Verdictul dat pentru antrenorul Enache

Vlad MĂCICĂȘAN 11 Apr. 2021, 15:56 Liga 2
EXCLUSIV | Cum a decurs întâlnirea suporterilor cu conducerea clubului ”U” Cluj. Patru cerințe ale fanilor. Fără Răduță în conducere și Goga propus președinte. Verdictul dat pentru antrenorul Enache

Liga2.ro a scris în exclusivitate despre faptul că reprezentanții galeriei echipei Universitatea Cluj l-au contestat pe Constantin Răduță, încă din prima zi în care acesta a fost numit drept președinte de către Consiliul Director al clubului.

Fanii vin cu completări pentru ca dorințele lor să fie bine înțelese, iar unul dintre cei aproximativ 20 de reprezentanți ai suporterilor prezenți la întâlnirea cu conducerea clubului a povestit pentru Liga2.ro care au fost subiectele discuției. Acesta spune că oficialii au încercat să evite întâlnirea cu fanii.

”Întâlnirea a avut loc la prânz, nu seara. Asta după ce dimineața s-a schimbat locația ședinței și s-a făcut tot posibilul ca să fim evitați. Am găsit locația ca în filmele de acțiune, cu urmăriri în trafic și «filaje»”, spune fanul lui ”U” Cluj, care a preferat să nu i se dezvăluie numele.

În continuare, vă prezentăm doleanțele suporterilor manifestate la întâlnirea cu conducerea, așa cum au fost ele relatate.

Răduță, respins din start:

”Suporterii au participat la ședință și și-au formulat nemulțumirile și dezacordul apropo de numirea lui Răduță. Nu au scandat.”

Pe cine vor suporterii președinte:

”Nu a fost propus Sabău. Numele lui Sabău a fost doar menționat, apropo de felul în care unii bărbați implicați în nerealizările lui U au caracter. Goga a fost propus.”

Constantea și nu Răduță, interimar:

”Ni s-a promis că se ține cont de ce dorim noi, inclusiv că se organizează schimbarea statutului astfel încât propunerile noastre să fie realizabile. Ni s-a promis inclusiv că interimatul va fi asigurat, în continuare, de Constantea, nu de Răduță, până când modificările vor fi aprobate.”

Enache dorit în continuare la echipă:

”Am transmis răspicat și clar, deopotrivă dezacordul cu numirea lui Răduță, Abrudan sau a oricărui alt nume fără vreo legătură cu fenomenul fotbalistic și dorința de continuitate a muncii începută de Enache și începerea imediată a punerii la punct a strategiei admnistrative și sportive pentru sezonul viitor.”

Peluza Șepcile Roșii: ”Am rămas profund dezamăgiți de modul în care s-a jucat ultima carte”

Peluza Șepcile Roșii a avut, la rândul ei, un comunicat în care își anunță public dezacordul față de numirea lui Constantin Răduță în funcția de președinte al clubului. Fanii Universității Cluj consideră că ”în fruntea clubului este nevoie de forțe proaspete și de un grup cu experiență în plan economic și sportiv”.

”Peluza Șepcile Roșii își exprimă dezacordul cu privire la numirea domnului Răduță Constantin în funcția de Președinte al clubului de fotbal FC Universitatea Cluj.
De asemenea, am rămas profund dezamăgiți de modul în care „s-a jucat ultima carte”, iar asta, din păcate confirmă că nici cei care au cârmuit echipa în ultimii 5 ani, dar nici cei care au fost numiți să o conducă în continuare, NU sunt vrednici să o facă nici de acum încolo!
Cu tot respectul pentru calitățile domnului profesor C. Răduță, calități academice dovedite, considerăm că în fruntea clubului este nevoie de forțe proaspete și de un grup cu experiență în plan economic și sportiv care să respecte cu strictețe valorile și tradiția seculară a Universității!
Peluza Șepcile Roșii cere unitate și cumpătare în același timp. Astfel că, ne vom întruni în zilele următoare pentru a ne sfătui și suntem deschiși la dialog cu toate organizațiile de suporteri și cu toți suporterii care respiră alături și pentru ”U”!
”U” înainte de toate!”, a transmis galeria Universității Cluj.

Peluza Șepcile Roșii îsi exprimă dezacordul cu privire la numirea domnului Răduță Constantin în funcția de…

Publicată de Sepcile rosii pe Sâmbătă, 10 aprilie 2021

Foto: Universitatea Cluj

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-fanii-nu-l-vor-suporterii-universitatii-cluj-i-au-cerut-noului-presedinte-sa-nu-accepte-functia-ce-plan-are-constantin-raduta-19178416

https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-are-un-nou-presedinte-inlocuitorul-lui-radu-constantea-vine-tot-pe-linie-politica-a-fost-sef-la-djst-cluj-manager-al-salii-sporturilor-sau-administrator-al-parcului-sportiv-19178326

Vlad MĂCICĂȘAN 11 Apr. 2021, 15:56 Liga 2
Pe aceeași temă