EXCLUSIV | Costel Enache și-a anunțat demisia de la Poli Iași: ”Simt că nu putem progresa.” Managerul Briaur nu acceptă decizia antrenorului

Narcis POHOAȚĂ 02 Oct. 2021, 13:49 Liga 2
EXCLUSIV | Costel Enache și-a anunțat demisia de la Poli Iași: ”Simt că nu putem progresa.” Managerul Briaur nu acceptă decizia antrenorului

Costel Enache a demisionat de la Politehnica Iași la finalul meciului Metaloglobus București, în care echipa sa a pierdut pe teren propriu la scorul 0-1, în etapa a 9-a a Ligii 2.

Al cincilea eșec înregistrat de fosta prim-divizionară în nouă etape în acest sezon de Liga 2 l-a adus pe Enache în situația de a nu mai rezista și a-și depune demisia.

Costel Enache și-a anunțat plecarea de la Poli Iași: ”Așa sunt eu, masochist. Dau mult fotbalului și vine foarte puțin înapoi”

La finalul jocului cu Metaloglobus, Enache a surprins cu anunțul său, mai ales că a transmis că decizia o luase deja și o comunicase conducerii încă de ieri.

”Încă de ieri am avut o discuție cu domnul președinte și cu domnul vicepreședinte, le-am spus de ieri că îmi asum în totalitate tot ce se întâmplă, că pentru mine acesta va fi ultimul meci. Eu sper să ia în considerare dorința mea și sper să găsim o soluție corectă. Lucrurile nu se desfășoară așa într-un fenomen normal, fotbalul e un proces și e nevoie de timp, de niște mecanisme în cadrul clubului.

Eu sunt totuși responsabil pentru tot ce se întâmplă. Îmi reproșez că nu am fost atent la modul cum se construiește un lot, dar nici nu am avut resurse, e adevărat. Am fost prea sentimental și mi-am schimbat un pic viziunea despre ce a trebuit să facem în foarte scurt timp.

Așa se întâmplă în viață, dai suflet și primești palme. Așa sunt eu, masochist. Dau mult fotbalului și vine foarte puțin înapoi. Eu îmi țin punctul de vedere, sper să ajungem la o înțelegere. Îmi asum faptul că am acceptat prea ușor jucători alintați, aș fi vrut să construim un lot de jucători care luptă și muncesc, care sunt devotați clubului și nu e-ului individual. Asta e greșeala mea”, a spus Enache la finalul jocului cu bucureștenii.

Poli Iași a pierdut meciul cu Metaloglobus cu scorul de 0-1, prin golul marcat de Claudiu Herea în minutul 79.

Florin Briaur nu acceptă demisia lui Enache

Pe de altă parte, managerul Florin Briaur spune că nu acceptă demisia lui Costel Enache. ”Costel Enache nu pleacă nicăieri. Am pornit împreună la un proiect și vrem să mergem împreună în continuare”, a declarat, pentru Liga2.ro, managerul Florin Briaur.

Cu siguranță, anunțul lui Enache este unul luat la cald, în urma înfrângerii suferite de Poli Iași cu Metaloglobus. Conducerea va încerca să-l convingă pe antrenor să revină asupra deciziei.

Jucătorii, surprinși de decizia lui Enache. ”E problema de viziune, de ce urmează”

Jucătorii Iașiului au fost surprinși de decizia antrenorului, mulți dintre aceștia aflând de la jurnaliști de faptul că antrenorul lor a decis să plece.

”Nu i-am anunțat pe băieți, sub nicio formă nu puteam să le spun. Urmează să-i anunț. A fost doar o discuție cu conducerea. Sunt doar lucruri de viziune, nu mi-a cerut nimeni să plec, sub nicio formă. Să stau, da. Asta ieri, azi nu. Poate nici nu au luat-o în serios. Eu sunt dispus să plec. Sunt responsabil pentru multe. Ca joc simt că e o creștere, dar nu am eficiență și rezolvarea finală a lucrurilor. Astăzi cred că am avut două-trei șuturi. Avem o colaborare bună cu clubul, dar e problema de viziune, de ce urmează. Organizarea la club e bună, avem comunicare, dar simt că progresul e prea lent, că ceva scapă din progresul echipei și asta chiar e responsabilitatea mea”, a mai spus Enache.

Mai multe înfrângeri decât victorii pentru Enache pe banca Politehnicii Iași

Rezultatele înregistrate de Poli Iași cu Costel Enache antrenor: 0-2 la Petrolul Ploiești, 0-1 cu Concordia Chiajna, 1-2 la FC Hermannstadt, 2-0 cu ”U” Cluj, 1-0 la Poli Timișoara, 1-0 la Hușana Huși (în Cupa României), 0-1 cu FC Buzău, 6-0 la Unirea Constanța, 1-3 la Minaur Baia Mare (în Cupa României), 3-2 la Dunărea Călărași și 0-1 cu Metaloglobus București.

În total, în 11 meciuri conduse în Liga 2 și Cupa României de pe banca echipei din Iași, Enache a înregistrat cinci victorii și șase înfrângeri.

Poli Iași ocupă locul 9 în clasamentul Ligii 2 după nouă etape, cu 12 puncte acumulate, fiind la cinci puncte sub FC Buzău, clasata pe poziția a 6-a, ultima care duce în play-off-ul de promovare.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-9-primele-meciuri-incep-la-ora-1100-patru-la-numar-steaua-joaca-acasa-de-la-ora-1130-19203706

Narcis POHOAȚĂ 02 Oct. 2021, 13:49 Liga 2
Pe aceeași temă