EXCLUSIV | Claudiu Niculescu și-a reziliat contractul cu CS Mioveni. Înfrângerea cu ”U” Cluj a fost picătura care a umplut paharul

Marius ANGHEL 28 Oct. 2020, 12:33 Liga 2
EXCLUSIV | Claudiu Niculescu și-a reziliat contractul cu CS Mioveni. Înfrângerea cu ”U” Cluj a fost picătura care a umplut paharul

CS Mioveni s-a despărțit de antrenor principal Claudiu Niculescu (44 de ani). Înfrângerea suferită luni seară de echipa argeșeană pe teren propriu, scor 0-1 cu Universitatea Cluj, a pus capăt celui de-al doilea mandat al fostului atacant pe banca tehnică a trupei galben verde. Niculescu a mai antrenat CS Mioveni și în perioada iulie 2014 – octombrie 2015.

Claudiu Niculescu și conducerea clubului din Mioveni au ajuns, marți seară, potrivit surselor Liga2.ro, la un acord privind rezilierea amiabilă a contractului. Cauzele au ținut de rezultatele înregistrate de echipa argeșeană în ultima perioadă: ratarea promovării în sezonul trecut și startul modest în noua ediție de campionat.

Alături de Niculescu, de CS Mioveni se desparte și antrenorul secund Cornel Dobre.

Până la numirea unui nou antrenor, de pregătirea echipei CS Mioveni se ocupă al doilea antrenor secund, Mihai Olteanu, cât și antrenorul de portari, Mihai Ilie.

CS Mioveni: ”Relaţiile contractuale dintre antrenorii Claudiu Niculescu şi Cornel Dobre şi Clubul Sportiv Mioveni s-au încheiat”

UPDATE 13:30: CS Mioveni a confirmat despărțirea de Claudiu Niculescu printr-un comunicat semnat de ”Conducerea CS Mioveni”.

”În cursul serii de ieri, relaţiile contractuale dintre antrenorii Claudiu Niculescu şi Cornel Dobre şi Clubul Sportiv Mioveni s-au încheiat cu acordul ambelor părţi, pe cale amiabilă.

Conducerea clubului le mulţumeşte celor doi antrenori pentru activitatea depusă şi le urează succes în continuare.

De pregătirea echipei se vor ocupa, până la numirea unui nou staff tehnic, secundul Mihai Olteanu şi antrenorul cu portarii, Iulian Ilie”

Claudiu Niculescu s-a despărțit de CS Mioveni după eșecul cu ”U” Cluj

Claudiu Niculescu a preluat CS Mioveni în luna martie 2020, a condus-o un singur meci, 0-0 cu SCM Gloria Buzău, iar apoi competiția a fost întreruptă din cauza pandemiei. Ulterior a evoluat în play-off, unde echipa a înregistrat un egal (0-0 cu Rapid), două victorii (3-2 cu Argeș și 1-0 cu Turris Oltul) și două înfrângeri (0-2 cu UTA și 1-2 cu Petrolul). Argeșenii au jucat barajul de promovare cu Chindia, pe care l-au pierdut însă, după 0-2 în tur și 1-1 în retur.

În acest nou sezon de Liga 2, după ce echipa a avut o scurtă perioadă de pregătire în vară, de doar două săptămâni, și a suferit o mulțime de schimbări în cadrul lotului, rezultatele au întârziat să apară. În opt meciuri disputate în nouă etape a înregistrat patru egaluri (toate de 0-0 cu ASU Poli, SCM Gloria Buzău, Unirea Slobozia și Turris Oltul), două înfrângeri (0-1 cu Metaloglobus, cât și cu ”U” Cluj) și două victorii (2-1 cu Pandurii și 1-0 cu Concordia Chiajna). În plus, a pierdut și jocul din turul 4 al Cupei României, 0-1 la Concordia Chiajna, părăsind competiția de la primul meci.

În total, CS Mioveni cu Claudiu Niculescu antrenor a disputat 16 meciuri și a înregistrat 4 victorii, 6 egaluri și 6 înfrângeri.

Conducerea a fost nemulțumită în primul rând de ratarea promovării și a rezultatelor înregistrate în acest sezon pe teren propriu. CS Mioveni e fără victorie acasă în patru meciuri, cu doar două puncte acumulate și nici măcar cu un gol marcat.

În acest moment, CS Mioveni se situează pe locul 11 în Liga 2, cu 10 puncte acumulate în 8 meciuri și cu golaveraj 3-3.

Următorul meci îl are programat joi, de la ora 18:30, în deplasare cu Rapid, care e restanță din runda a 8-a, iar apoi joacă la 1 noiembrie, de la ora 11:30, în deplasare la Farul, în etapa a 10-a.

CS Mioveni, a șaptea echipă din acest sezon de Liga 2 care își schimbă antrenorul

CS Mioveni devine, astfel, a șaptea echipă care își schimbă antrenorul în acest început de nou sezon de Liga 2.

”U” Cluj (out Adrian Falub – in Costel Enache), Aerostar Bacău (out Cristian Lupuț – in Daniel Munteanu), Fotbal Comuna Recea (out Ciprian Danciu, in Nicolae Constantin), U Craiova 1948 SA (out Nicolo Napoli, in interimarul Dan Vasilică), CSM Reșița (out Alexandru Pelici – in interimarul Călin Cheregi) și Rapid (out Adrian Iencsi – in interimarul Mihai Iosif) sunt celelalte echipe care au făcut schimbări pe banca tehnică în acest sezon.

Pe lângă acestea, și Concordia Chiajna este pe punctul de a-l schimba pe Florin Bratu.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/claudiu-niculescu-frustrat-dupa-ce-cs-mioveni-n-a-inscris-acasa-nici-cu-u-cluj-si-a-inregistrat-inca-o-infrangere-noi-am-fost-cu-ocaziile-ei-la-primul-sut-mai-sanatos-pe-19154594

Marius ANGHEL 28 Oct. 2020, 12:33 Liga 2
Pe aceeași temă