Erik Lincar a explicat tactica victorioasă cu Steaua: ”Atunci am hotărât să cedăm deliberat terenul.” Ce a făcut diferența, înțepăturile pentru Blejdea și Hofman, jucătorii care au contribuit la gol, și când crede că ”U” Cluj e sigură de play-off

Marius ANGHEL 23 Nov. 2021, 21:09 Liga 2

”U” Cluj a ieșit victorioasă din meciul cu Steaua din Ghencea, unde nicio altă adversară n-a reușit să câștige în acest sezon de Liga 2. Cu 1-0 s-a impus formația antrenată de Erik Lincar, printr-un gol marcat de tânărul Albert Hofmann, în minutul 72.

Haită a tras în transversală, Beța a reluat peste poartă, iar Gorcea a salvat la șutul lui Șt. Pacionel

În prima repriză, Haită (6) a nimerit transversala cu un șut din 16 metri ușor lateral stânga, Pîrvulescu (6) l-a pus și el la încercare pe Bălbărău, în timp ce Ribeiro (9) a șutat peste, din drop, de la 19 metri, dintr-o poziție bună de gol. Steaua a avut o singură ocazie de gol în această repriză, prin Beța (28), care a reluat cu capul din 5 metri peste buturi.

În partea a doua, Steaua a reușit prin Buhăescu (54, 57) să trimită de două ori mingea pe și înspre poartă, însă deloc periculos pentru Gorcea. Ambii antrenori au încercat să se surprindă cu schimbări de jucători, iar unul dintre nou-intrați, Blejdea, a centrat decisiv în fața porții, de unde Albert Hofman (72) a reluat cu capul și a înscris.

În ultimul minut al prelungirilor, Ștefan Pacionel a prins un șut bun de la 30 de metri central, mingea a luat pământul în fața lui Gorcea, dar portarul Universității a reușit să pareze în lateral și să mențină avantajul minim al Universității, pentru un succes la limită la București, în ziua în care clubul clujean a aniversat 102 ani de la înființare.

Erik Lincar, după victoria cu Steaua: ”Calitatea unu contra unu a făcut diferența”

După fluierul final, Erik Lincar a comentat desfășurarea meciului, a spus cum a gândit tactic repriza a doua, când echipa sa a început să fie dominată, și a comentat intrarea în joc a lui Blejdea, jucătorul care a centrat decisiv la golul marcat de Hofman.

”Au mulți jucători cu experiență, știam că o să avem un meci foarte dificil. Am jucat foarte bine în prima repriză, din punctul meu de vedere, chiar am avut ritm, am avut câteva situații de a marca. Ei au fost periculoși doar printr-un corner, din cât îmi aduc aminte. Dar, din păcate, în repriza a doua chiar am cedat inițiativa, nu am mai reușit să ținem de minge, să pasăm, să fim la fel de relaxați, să zic eu așa, ca și în prima repriză. Atunci am hotărât să cedăm deliberat terenul, să ne apărăm și să încercăm să jucăm un pic pe contre. Normal că a fost de bun augur și intrarea lui Blejdea, care, până la momentul golului, nu pot să zic că a avut o evoluție prea bună. Dar, până la urmă, calitatea unu contra unu a făcut diferența”, a spus, la flash-interviu, antrenorul Universității Cluj.

Antrenorul Universității se teme de meciul cu Astra și a refuzat să comenteze eșecul acesteia cu 0-5 cu FC Hermannstadt

Acesta a trecut imediat cu discursul său către meciul următor al echipei sale, cu Astra. A început prin a spune că se așteaptă la un joc extrem de complicat în fața penultimei clasate, formație care tocmai a pierdut cu 0-5 cu FC Hermannstadt și venea după eșecuri la scorul de 1-2 cu Petrolul și Concordia, a întrerupt reporterul atunci când a fost întrebat dacă se teme într-adevăr de echipa care vine după un 0-5, refuzând însă să comenteze acest rezultat, dând senzația că are îndoieli în privința corectitudinii acelui joc.

”În rest, ne bucurăm foarte mult de victorie, dar, din păcate, la fotbal, săptămâna următoare, tot marți, avem meci extrem de complicat cu Astra, o echipă cu care vom avea cu siguranță un joc pe viață și pe moarte, și de aceea trebuie să fim cu picioarele pe pământ și să fim foarte determinați și la acest joc, ca să obținem toate cele trei puncte foarte-foarte importante.

În același timp, nu știu dacă știe toată lumea, astăzi clubul împlinește 102 ani și le mulțumesc băieților că au făcut un cadou superb tuturor suporterilor acestei echipe minunate din Ardeal”, a comentat Erik Lincar.

Lincar nu l-a menajat pe Hofman: ”În ultimele două jocuri dinaintea acestuia nu a avut evoluții chiar așa de bune. Înțeleg tinerea și lipsa de constanță”

La fel ca în cazul lui Blejdea, Lincar a fost tăios și în privința lui Albert Hofman, marcatorul unicului gol al meciului din Ghencea.

”Jucând atacant lateral, pentru că nu-i spun mijlocaș, e normal să înscrie. Are apariții foarte bune, din acest motiv a prins și echipa națională, unde chiar a dat un gol foarte frumos, dar în ceea ce privește activitatea lui la club, în ultimele două jocuri dinaintea acestuia nu a avut evoluții chiar așa de bune, dar, până la urmă, să spunem așa, că înțeleg tinerețea și lipsa de constanță. Potențial are foarte mare, are calitate foarte bună și, dacă va fi serios, cu siguranță va fi unul dintre jucătorii care va putea face diferența la Liga 1.

Avem și alți copiii. Chiar azi am stat și m-am gândit dacă să-l bag sau nu. Dimineață am luat această hotărâre și până la urmă a fost de bun augur”, a spus Lincar atunci când a fost întrebat de reportarul DigiSport despre tânărul atacant.

Albert Hofman (18 ani) a reușit în meciul cu Steaua al șaselea său gol în 12 partide jucate pentru ”U” Cluj în acest sezon de Liga 2, la debutul său în această competiție. Atacantul a devenit, astfel, golgheterul clujenilor, devansându-l pe Alexandru Boiciuc, cu care era la egalitate până acum.

  • ”U” Cluj în meciul cu Steaua: Gorcea – Alarcon, Gugu (cpt.), Dican, Mitrea – Balgiu, Ribeiro (Tescan 65′) – Hofman (M. Ciobanu 84′), Haită (Acolatse 79′), Nic. Pîrvulescu (Blejdea 46′) – Boiciuc (Rob. Răducanu 84′). Rezerve neutilizate: Micle – Gîț, Taub, Vomir.

Lincar, despre revenirea în Ghencea: ”Primul lucru pe care l-am remarcat a fost că noi aveam vestiarele pe partea opusă decât aici”

Despre revenirea în Ghencea, Erik Lincar nu a avut prea multe de spus. A remarcat doar că vestiarele gazdelor și ale oaspeților sunt poziționate în sensul invers față de cum era pe vechea arenă.

”Totul este diferit. Primul lucru pe care l-am remarcat a fost că noi aveam vestiarele pe partea opusă decât aici. În rest, totul este nou, nimic nu mai e. Ok, am amintiri, dar fiind acest stadion nou totul este diferit. În momentul de față mă bucur foarte mult de perioada asta la ”U” Cluj și sper să fie cât mai lungă”, a comentat fostul stelist, care înainte de joc spunea că nu se simte legat sufletește de Steaua, din cauza proceselor cu FCSB.

Victorie cu Astra și ”vom fi 100 la sută în play-off”

Cu 33 de puncte, ”U” Cluj revine pe locul 2 în clasamentul Ligii 2, la două puncte peste FC Hermannstadt și la șase sub liderul Petrolul. Ardelenii sunt ca și calificați în play-off, cu cinci etape rămase până la finalul sezonului regular.

În etapa a 15-a, ”U” Cluj va evolua în încheierea rundei, marți, 30 noiembrie, de la ora 17:30, acasă, cu Astra (locul 19, 2 puncte).

”Dacă vom reuși să câștigăm și jocul cu Astra, zic eu că vom fi și noi 100 la sută în play-off. Apoi urmează meciul cu Petrolul, ultimul din acest an, în care sperăm noi ca la momentul respectiv să fim cât de cât aproape de ei și să fie un derby al campionatului”, a mai spus Erik Lincar.

Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și George Filip (Mediafax Foto)

Marius ANGHEL 23 Nov. 2021, 21:09 Liga 2
Pe aceeași temă