CSM Slatina și-a prezentat noul antrenor. Dinu Todoran, chemat să salveze echipa de la retrogradare. Primele decizii luate de ”principal” la scurt timp după numire

Andrei PASCU 10 Dec. 2020, 11:14 Liga 2
CSM Slatina și-a prezentat noul antrenor. Dinu Todoran, chemat să salveze echipa de la retrogradare. Primele decizii luate de ”principal” la scurt timp după numire

CSM Slatina și-a numit un nou antrenor, la scurt timp după ultima etapă a anului în Liga 2. Oltenii au apelat la Dinu Todoran (42 de ani), care în ultimii doi ani a fost ”principalul” celor de la FC Voluntari 2. Todoran a trecut deja la treabă și a luat primele decizii în privința echipei aflate pe locul 15 din 21 în clasamentul Ligii 2, după 15 etape.

Dinu Todoran nu are încă Licența PRO, dar o va obține, după cum a anunțat CSM Slatina în momentul prezentării, în zilele următoare. Informația dată de olteni este neconcludentă, fiindcă la nivelul Ligii 2 nu ai nevoie de o astfel de licență în acest moment.

”Dinu Todoran (42 de ani) este noul antrenor principal al echipei noastre. Fostul fotbalist al echipelor Petrolul Ploieşti, Farul Constanţa, Unirea Urziceni sau Victoria Brăneşti, care a pregătit în ultimul timp echipa a doua a celor de la FC Voluntari, a semnat cu divizionara secundă slătineană. Dinu Todoran finalizeză în această lună şi cursurile Licenţei PRO. Bun venit, Dinu Todoran!”, se arată în comunicatul de prezentare al CSM Slatina.

Dinu Todoran: ”Am mare încredere că jucătorii pot face mai mult decât au reuşit până acum” 

Dinu Todoran a stabilit deja când va face cunoștință cu jucătorii. A programat reunirea în primele zile ale lunii ianuarie, pe 5, și pregătește și un cantonament.

Deși CSM Slatina nu este într-o situația foarte comodă în Liga 2, Dinu Todoran a declarat că a urmărit echipa și este mulțumit de ce a văzut.

Partida care l-a impresionat cel mai mult a fost penultima a anului, cu Turris Oltul, când CSM Slatina a câștigat pe teren propriu cu 2-1.

”Am urmărit echipa, mi-a plăcut în mod deosebit în meciul cu Turnu Măgurele, când a avut atitudinea potrivită. Am văzut baza sportivă, cunosc lotul, sunt condiţii pentru a face performanţă. Am mare încredere că jucătorii pot face mai mult decât au reuşit până acum. Avem schiţat programul pregătirii, reunirea va fi pe data de 5 ianuarie, urmând ca la scurt timp să susţinem un stagiu centralizat”, a declarat Dinu Todoran, la prezentarea oficială.

În ultimul meci din 2020, CSM Slatina a pierdut cu 2-3 la Concordia Chiajna, cu toate că a condus cu 2-0.

 

 

Dinu Todoran a activa ca antrenor, până acum, doar în cadrul FC Voluntari

Dinu Todoran este al doilea antrenor numit în Liga 2 în această săptămână. Ieri, Unirea Slobozia a bătut palma cu Adrian Mihalcea, antrenor pe care inclusiv CSM Slatina l-a dorit și cu care a purtat negocieri.

Dinu Todoran, fost mijlocaș la Petrolul, Astra, Farul, Unirea Urziceni, Victoria Brănești, FC Botoșani și FC Voluntari, activează ca antrenor din 2016, de când și-a încheiat cariera de jucător. A rămas la FC Voluntari, club unde a fost, pe rând, antrenor secund și principal la prima echipă și antrenor principal la echipa secundă, care evoluează în Liga 3.

CSM Slatina se luptă pentru menținerea în Liga 2

CSM Slatina a promovat în Liga 2 cu Mihai Ianovschi antrenor principal, care a fost demis după înfrângerea din etapa a 13-a cu ultima clasată Pandurii. În ultimele două jocuri din 2020, echipa olteană a fost condusă de antrenorul interimar Mircea Voicu.

CSM Slatina este acum pe locul 15 în Liga 2, cu 16 puncte obținute după disputarea a 14 partide în 15 etape. În ultimele cinci runde din campionat a adunat trei victorii (1-0 cu Metaloglobus, 3-0 la ”masa verde” cu Unirea Slobozia, 2-1 cu Turris Oltul) și două înfrângeri (1-2 cu Pandurii, 2-3 cu Concordia Chiajna).

Dinu Todoran are șase meciuri la dispoziție în partea a doua a sezonului, care începe la 20 februarie, să ridice CSM Slatina în clasament: CS Mioveni (acasă), ”U” Cluj (deplasare), Farul (acasă), CSM Reșița (deplasare), Ripensia (acasă) și FK Csikszereda (deplasare).

 

Andrei PASCU 10 Dec. 2020, 11:14 Liga 2
Pe aceeași temă