Poli Iași dă lovitura pe ”Dan Păltinișanu” în prelungiri și câștigă jocul cu Poli Timișoara. Sekou Camara, decisiv pentru moldoveni

Marius ANGHEL 26 Aug. 2021, 21:57 Liga 2

Derby-ul celor două echipe Politehnica din Liga 2, desfășurat pe stadionul ”Dan Păltinișanu”, în debutul etapei a 5-a a Ligii 2, a fost adjudecat pe ieșeni. Moldovenii au dat lovitura la Timișoara în al doilea minut de prelungiri, prin Sekou Camara, într-un joc plictisitor, modest, în care doar galeria bănățenilor a trecut notă de trecere.

Prima repriză nu a adus nicio ocazie importantă la vreuna dintre porți, însă, în ciuda acestui lucru, galeria timișorenilor și-a încurajat încontinuu echipa favorită.

În debutul părții secunde, Mera, urcat în atac, a reluat cu capul puțin peste poartă din 5 metri, însă arbitrul a dat fault în atac pentru nimic. De altfel, pe tot parcursul jocului, centralul Cristian Codrea aproape că fluiera fault în atac din momentul în care se centra dintr-o lovitură liberă în careu, la contactul dintre jucători, pentru ca nu cumva să aibă emoții și să fie nevoit să dicteze vreun penalty.

Galeria timișoreană, singura care a animat atmosfera pe ”Dan Păltinișanu”

Atmosfera s-a încins în jurul minutul 60, însă nu pe teren, ci în sectorul în care a luat loc galeria timișoreană. S-au aprins fumigene, au fost aruncate inclusiv pe teren și s-au dat și două petarde.

Pe gazon, Camara a avut un șut bun din careu după ce i-a furat mingea lui Oanea (63), însă insuficient pentru a marca. Lazăr (79) a avut și el o lovitură de cap din 7 metri central, cu mingea trimisă puțin pe lângă bara din stânga.

Axente s-a împiedicat singur în careu, Camara a marcat când toți se mulțumeau cu un punct

”Gura” de atac a alb-violeților, Axente, omul în care Dorin Toma și suporterii își puneau speranțe că poate da lovitura în minutele de final, s-a împiedicat singur când a primit mingea, în careu, dintr-o poziție în care, la experiența pe care o are, trebuia să dea două goluri, nu unul.

Prelungirile aveau să aducă însă momentul care a oprit pentru câteva secunde galeria să mai cânte. La o lovitură liberă bătută din dreapta de Francisc Cristea, Sekou Camara i-a luat fața lui Scutaru și a trimis cu capul din 6 metri central în bara din stânga, iar din aceasta mingea a deviat în plasă. 1-0 și Poli Iași câștigă al doilea meci consecutiv în acest sezon, nemeritat însă la cum a decurs jocul.

Poli Iași se apropie de Poli Timișoara în clasament

Alb-violeții au rămas cu 7 puncte acumulate în cinci etape și sunt pe locul 8 momentan, în cădere o poziție din cauza golaverajului. Poli Timișoara va juca după întreruperea campionatului la Metaloglobus București, în jurul datei de 11 septembrie.

Poli Iași a urcat momentan pe 10, cu 6 puncte. Moldovenii vor primi în etapa următoare vizita celor de la FC Buzău.

Foto: Leczki Jozsi / Mediafax Foto

CLASAMENTUL Ligii 2 și al golgheterilor

COMENTARIUL LIVE:

POLITEHNICA TIMIȘOARA – POLITEHNICA IAȘI 0-1

Sekou Camara 90+2′

Poli Timișoara: Păduraru – Sofran, Scutaru, Mera (cpt.), Oanea – Ignea, R. Lazăr – D. Andrei, D. Benzar (Axente 79′), Bîrnoi (Zaluschi 69′) – Oct. Ursu (Hațegan 60′)
Rezerve neutilizate: Devenish – Pamfile, Moțiu, Bocșan, S. Costea, Minteuan
Antrenor: Dorin Toma

Poli Iași: Laur. Popescu – Onea, Cană, Fl. Plămadă, Tib. Serediuc – Al. Stan (Iurașcu 70′), Ov. Mihalache (cpt.), Chatziterzoglu (Andr. Istrate 60′), Pelivan (Torres 70′) – F. Cristea (Târșa 90+4′), S. Camara
Rezerve neutilizate: T. Axinte – Corobuță, Aftanache, Asăvoaei, Al. Zaharia
Antrenor: Costel Enache

Stadion: ”Dan Păltinișanu” (Timișoara – Timiș); Arbitru: Cristian Codrea (Baia Mare); Asistenți: Răzvan Ionuț Soponar (Baia Mare) și Ramona Doriana Udrea (Târgu Jiu); Rezervă: Ioan Boldea (Ciuguzel – Alba); Observatori: Fevronia Ion (Craiova) și Viorel Lolea (Reşiţa).

Min 90+5 Final de partidă la Timișoara. Andrei Istrate, jucătorul oaspeților, incită suporterii, care reacționează cu huiduieli. Și pe teren au loc incidente, îmbrânceli și totul se termină după intervenția stewarzilor
Min 90+4 Iese Francisc Cristea și intră Marian Târșa
Min 90+2 0-1 Cristea bate o lovitură liberă aproape de pe linia de tușă din dreapta, Sekou Camara se înalță perfect în 6 metri central, în fața lui Scutaru, trimite mingea în bara a doua și de acolo aceasta intră în plasă. Ieșenii dau lovitura pe final
Min 90 + Meciul e prelungit cu trei minute
Min 86 ||| Rareș Lazăr vede și el cartonașul galben după ce intră prin alunecare asupra lui Camara
Min 85 ||| Francisc Cristea primește cartonașul galben după ce îl plachează în marginea terenului pe Doru Andrei, fără nicio intenție de a juca mingea
Min 80 Axente primește mingea și pătrunde în careu pe stânga, însă își face prost pașii și pică fără să tragă la poartă. Arbitrul merge la el și îl atenționează, considerând că a încercat să păcălească și să obțină un penalty, însă Axente îi spune ceea ce s-a întâmplat, că s-a împiedicat singur încercând să-și regleze pașii pentru a trage
Min 79 Iese Daniel Benzar și intră Mircea Axente, la gazde
Min 79 Centrare dintr-o lovitură liberă din dreapta, Lazăr reia cu capul din 7 metri central, puțin pe lângă bara din stânga
Min 70 La ieșeni, ies Alexandru Stan și Ionuț Pelivan și intră Iulian Iurașcu și Brayan Torres
Min 69 Intră Adrian Zaluschi și iese Cosmin Bîrnoi, la Poli Timișoara
Min 63 Camara îi fură mingea lui Oanea, pătrunde în careu pe dreapta și trage pe poartă, însă pe direcția lui Păduraru, care prinde fără probleme
Min 60 La Poli Iași, iese Okan Chatziterzoglu și intră Andrei Istrate. La Poli Timișoara, iese Octavian Ursu și intră Roberto Hațegan
Min 59 Bîrnoi trage pe poartă din marginea careului, Popescu reține
Min 59 Galeria timișoreană aruncă cu fumigene spre teren. Una dintre ele trece razant pe lângă arbitrul asistent Ramona Doriana Udrea. Jocul se desfășoară chiar în acea parte de teren, aproape în colțul dreapta al terenului. Arbitrul central nu oprește jocul.
Min 58 Stan trage din afara careului, modest, fără probleme pentru Păduraru
♦Min 53 ”Televiziunea ucide pasiunea” este mesajul afișat de galeria Politehnicii Timișoara. Fanii aprind fumigene, care produc un fum gros alb și violet.
Min 49 Centrare de pe linia de 16 metri a lui Ursu, în fața porții, Mera, aflat în atac, se demarcă excelent și reia cu capul din 5 metri central peste poartă. Onea se izbește de Mera și evident că pică în careu, iar arbitrul dă fault în atac pentru nimic. Hilar
Min 46 S-a reluat meciul
În pauză, Politehnica Timișoara prezintă publicului echipa feminină de fotbal a clubului
Min 45+2 Pauză la Timișoara. Poli Timișoara și Poli Iași sunt la egalitate, scor 0-0, după o primă repriză modestă
Min 45 Andrei centrează din lovitura liberă din dreapta, slab, mingea e respinsă eronat, în sus, Popescu iese și boxează slab, în dreapta, la Ursu, care șutează în blocaj
Min 44 ||| Tiberiu Serediuc primește cartonașul galben după o intrare urâtă, din față, asupra lui Andrei, în fața propriului careu
Așa arată tabela de scor a stadionului ”Dan Păltinișanu”. A fost aprinsă la acest joc, cu toate că are porțiuni care nu mai funcționează, însă se evită astfel o amendă din partea FRF.


Min 23 Ursu reia din voleu mult peste poartă, din 9 metri lateral stânga, după ce mingea ajunsese acolo în urma unui corner bătut din dreapta și deviază pe spate
Min 17 Centrare în careu dintr-o lovitură liberă din dreapta, Chatziterzoglu deviază cu capul din circa 8 metri central, peste poartă, însă arbitrul fluieră fault în atac pentru nimic!


Aproximativ 1500 de spectatori asistă la acest meci. Fondul sonor este asigurat de galeria echipei timișorene
Min 11 Camara pătrunde în careu pe stânga, centrează în fața porții, iar Păduraru respinge din fața unui Cristea
Min 1 A început partida de la Timișoara, de pe stadionul ”Dan Păltinișanu”


Cele două echipe Politehnica din Liga 2, Timișora, respectiv Iași, se întâlnesc astăzi, de la ora 20:00, pe stadionul ”Dan Păltinișanu”, în debutul etapei a 5-a a Ligii 2. Prima a evoluat sezonul trecut în play-off-ul Ligii 2, iar a doua a retrogradat din Liga 1.

Dorin Toma și Poli Timișoara așteaptă prima victorie acasă din acest sezon

Poli Timișoara a început sezonul mai bine, cu două victorii și o remiză în primele patru etape. Cu cele șapte puncte acumulate, trupa bănățeană ocupă locul 7, cu golaveraj 6-5.

”Ne aşteaptă un joc foarte dificil, poate cel mai greu pe care-l avem până în acest moment. E un adversar care vine din Liga 1, un adversar care a păstrat mulţi jucători din sezonul trecut, nu mai puţin de opt jucători, plus încă doi-trei jucători pe care i-a transferat din Liga 1. Unul dintre ei, cel mai emblematic, fiind Camara de la FC Botoşani. Suntem pregătiţi pentru acest joc, suntem două echipe în creştere de formă, atât Iaşiul, cât şi noi, şi dorim să facem un joc cât mai bun şi să continuăm pe această pantă ascendentă”, a declarat antrenorul Dorin Toma în conferința de presă de dinainte jocului cu ieșenii.

Bănățenii așteaptă acum prima victorie pe teren propriu în acest sezon. Ne dorim foarte mult acest lucru. A fost primul joc în deplasare în care nu am primit nici gol. Încercăm să reglăm anumite lucruri, să creștem de la joc la joc. Ne dorim victoria pentru suporterii noștri, pe care îi așteptăm în număr cât mai mare. Fotbalul e pentru spectatori”, a mai spus Toma.

În precedentele patru meciuri din acest sezon, Poli Timișoara a înregistrat următoarele rezultate: 0-3 la ”U” Cluj, 3-1 la Dunărea Călărași, 1-1 acasă cu FC Buzău și 2-0 la Unirea Constanța.

Costel Enache e încrezător că Poli Iași poate lua puncte și la Timișoara

De partea cealaltă, Poli Iași a început sezonul cu trei înfrângeri consecutive și chiar în runda trecută a obținut primele puncte, după un neașteptat 2-0 acasă cu ”U” Cluj, echipă care nu pierduse niciun punct până atunci.

Antrenorul Costel Enache s-a declarat optimist înaintea partidei cu Poli Timișoara și mizează pe faptul că echipa sa crește de la meci la meci atât ca joc, cât și în omogenitate.

”Mergem cu încredere la Timișoara, pentru că vedem că de la meci la meci echipa arată tot mai omogenă. E o consecință a muncii pe care o fac jucătorii, sunt serioși în antrenament, îi văd concentrați și motivați. Astea sunt argumente care îmi dau încredere pentru jocul de joi. Nu va fi ușor, vorbim de o echipă cu mare experiență, cu jucători care au evoluat în Liga 1, este o echipă care gestionează bine situațiile critice de joc, dar și noi suntem la un nivel mai bun, aproape de ceea ce ne dorim și sperăm într-un joc și un rezultat bun”, a declarat Costel Enache în conferința de presă susținută înaintea partidei cu Poli Timișoara.

Poli Iași e pe poziția a 12-a, cu 3 puncte, după ce în precedentele jocuri a înregistrat următoarele rezultate: 0-2 la Petrolul, 0-1 acasă cu Concordia Chiajna, 1-2 la Mediaș cu FC Hermannstadt și 2-0 acasă cu ”U” Cluj.

Cristian Codrea arbitrează Poli Timișoara – Poli Iași

Poli Timișoara și Poli Iași, noile structuri, sunt acum la primul meci direct.

Meciul de astăzi de pe ”Dan Păltinișanu” va fi arbitrat de centralul Cristian Codrea (Baia Mare) și asistenții Răzvan Ionuț Soponar (Baia Mare) și Ramona Doriana Udrea (Târgu Jiu); Arbitru de rezervă este Ioan Boldea (Ciuguzel – Alba), iar observatori au fost delegați Fevronia Ion (Craiova) și Viorel Lolea (Reşiţa).

CLASAMENTUL Ligii 2 și al golgheterilor

https://liga2.prosport.ro/seria-1/timisorenii-sunt-pregatiti-de-duelul-poli-contra-poli-dorin-toma-vrea-sa-bucure-fanii-cu-primul-succes-acasa-fotbalul-e-pentru-spectatori-hategan-n-a-putut-dormi-in-ultimele-patru-19197557

https://liga2.prosport.ro/seria-1/iesenii-au-prins-gustul-victoriei-si-tintesc-al-doilea-succes-consecutiv-pe-bega-costel-enache-mergem-sa-castigam-la-timisoara-19197603

https://liga2.prosport.ro/seria-1/etapa-a-5-a-a-ligii-2-incepe-tot-de-joi-acum-cu-meciul-in-care-se-intalnesc-cele-doua-politehnica-din-campionat-programul-jocurilor-si-cele-sase-optiuni-ale-televiziunilor-19197326

 

Marius ANGHEL 26 Aug. 2021, 21:57 Liga 2
Pe aceeași temă