”U” Cluj câștigă, la Bistrița, fără mari probleme derby-ul Clujului cu Unirea Dej. Atacanții lui Lincar și-au făcut din nou treaba și au readus echipa pe locul 2

Marius ANGHEL 24 Oct. 2021, 14:22 Liga 2
”U” Cluj câștigă, la Bistrița, fără mari probleme derby-ul Clujului cu Unirea Dej. Atacanții lui Lincar și-au făcut din nou treaba și au readus echipa pe locul 2

Moralul bun obținut în vară după cele două victorii cu ”U” Cluj în meciuri amicale nu a contat pentru Unirea Dej în cadrul întâlnirii oficiale din campionat. Trupa lui Erik Lincar s-a impus fără probleme cu 3-1, la Bistrița, acolo unde s-a desfășurat jocul din cauza indisponibilității Cluj Arenei, și se menține pe locul 2 în clasamentul Ligii 2.

  • A fost al treilea derby județean în această etapă de Liga 2, după cel al Sibiului, dintre FC Hermannstadt și CS Comunal Șelimbăr (scor 3-2), și al Timișului, dintre Politehnica Timișoara și Ripensia (scor 1-3).

Tescan, cel mai activ jucător al Universității în atac. Gol și alte câteva ocazii ratat în fața lui Răilean

”U” Cluj, victorioasă în ultimele patru meciuri din campionat, ba chiar cinci în disputele de pe teren propriu, a început în forță derby-ul județean din Liga 2 cu Unirea Dej. Dragoș Tescan a deschis scorul încă din minutul 6, cu o lovitură de cap după un corner bătut de Haită. În același minut, dar înainte de faza golului, Răilean a scos de sub transversală o minge șutată de Haită din lovitură liberă.

Ofensiva Universității a continuat, iar Răilean a salvat de încă două ori în fața lui Tescan (11, 25), însă n-a mai avut ce face la finalizarea simplă a lui Alexandru Boiciuc (34), după ce în aceeași fază respinsese șuturile lui Tescan și Hofman.

”U” Cluj a cerut și un penalty prin același Tescan (42), cel mai activ om din atac, însă intervenția portarului Dejului a fost corectă.

Unirea a marcat și a dat emoții până la golul pe contraatac al lui Blejdea

În partea secundă, Unirea a dat o replică mult mai bună. Frăsineanu (56) a fost aproape de gol cu o reluare cu capul din careu, însă Gorcea a respins balonul care se îndrepta sub transversală. Boiciuc (57) a fost pe punctul de a-și da autogol, însă transversala s-a opus la reluarea sa defectuoasă cu capul din 6 metri, iar ofensiva Unirii a continuat. Gorcea s-a opus la o minge șutată din dreapta de Florin Blaj (68), dar a și avut noroc la reluarea cu capul, cu pământul, din 7 metri, a lui Rus, care s-a oprit în transversală și mai apoi Boiciuc a plonjat kamikaze în fața balonului șutat puternic din fața careului.

Din cornerul rezultat a ieșit un gol asemănător cu cel cu care ”U” Cluj a deschis scorul. Centrare dintr-un corner din dreapta și Mircea Manole (69) a deviat cu capul la colțul lung.

S-a tras și de timp, însă Gorcea a și reușit să prindă o minge trimisă cu capul, iar pe contraatac Andrei Blejdea (84) a înscris printre picioarele lui Răilean și a adus liniștea în tabăra oaspeților. Răducanu (85) își putea trece și el numele pe lista marcatorilor, însă atacantul Universității a finalizat modest din fața careului, doar cu portarul în față, direct în brațele acestuia.

”U” Cluj e pe locul 2 în Liga 2, Unirea Dej a picat pe locul 14

S-a terminat 3-1 pentru ”U” Cluj în derby-ul județean cu Unirea Dej, iar echipa lui Erik Lincar a revenit pe locul 2 în Liga 2, cu 27 de puncte, la trei lungimi în spatele Petrolului.

Unirea Dej, cu 12 puncte, pică pe locul 14 după această etapă.

În runda a 12-a, Unirea Dej joacă duminică, de la ora 13:00, acasă, cu Politehnica Timișoara. ”U” Cluj are meci în deplasare la Avrig, cu CS Comunal Șelimbăr, la 1 noiembrie, de la ora 15:30.

CLASAMENTUL Ligii 2 și al golgheterilor și rezultatele înregistrate în etapa a 11-a

COMENTARIUL LIVE:

UNIVERSITATEA CLUJ – UNIREA DEJ 3-1

Dragoș Tescan 6′, Alexandru Boiciuc 34′, Andrei Blejdea 84′ / Mircea Manole 69′

”U” Cluj: Gorcea – Alarcon (Gîț 88′), Gugu (cpt.), Dican, Mitrea – Balgiu, Acolatse (Vomir 88′) – Haită, Tescan (Blejdea 65′), Hofman (M. Ciobanu 88′) – Boiciuc (Rob. Răducanu 78′)
Rezerve neutilizate: Micle – Taub, Nic. Pîrvulescu, Vl. Moraru
Antrenor: Erik Lincar

Unirea Dej: Răilean – I. Rus, Burdeț, Kereki, Chira (Al. Papp 90′) –  Al. Militaru, Cătinean (cpt.), Ad. Pop (Cocian 46′) – Frăsineanu (Vl. Bogdan 86′), Al. Pop (Fl. Blaj 63′), Mir. Manole (P. Popescu 86′)
Rezerve neutilizate: R. Papp – Cl. Chindriș, Al. Blaj, D. Pop
Antrenor: Dragoș Militaru

Stadion: ”Jean Pădureanu” (Bistriţa – Bistrița-Năsăud); Arbitru: Cristian Codrea (Baia Mare); Asistenți: Alexandru Mihăilă (Râmnicu Vâlcea) și Roberto Ciuraru (Sfântu Gheorghe); Rezervă: Dan Florin Dreve (Cluj-Napoca); Observatori: Zaharia Ciev și Romeo Malac (ambii din Timişoara).

♦Min 90+3 Final de partidă la Bistrița, în derby-ul Clujului. Universitatea Cluj se impune cu 3-1 cu Unirea Dej, fără mari probleme
Min 90 Ultima schimbare la Dej. Iese Cristian Chira și intră Alexandru Papp
Min 89 ||| La prima sa acțiune, Marius Ciobanu îl faultează urât pe Cristian Chira, care are nevoie de îngrijiri medicale
Min 88 Triplă schimbare la ”U” Cluj. Ies Roberto Alarcon, Charles Acolatse și Albert Hofman și intră Alexandru Gîț, Tudor Vomir și Marius Ciobanu
Min 86 Dublă schimbare la Unirea Dej. Ies Andrei Făgărășanu și Mircea Manole și intră Vlad Bogdan și Patrick Popescu
Min 85 Răducanu primește în fața careului, în fața sa e doar portarul, însă trage modest, pe jos, iar Răilean prinde fără nicio problemă
Min 84 3-1 Andrei Blejdea scapă pe contraatac în stânga, trece de doi adversari, Kereki îl talonează în careu, însă insuficient, iar atacantul trimite din 5 metri lateral printre picioarele lui Răilean la colțul lung
Min 83 Centrare dintr-o lovitură liberă din dreapta, mingea e reluată cu capul pe poartă, însă fără emoții pentru Gorcea, care prinde
Min 78 Iese și celălalt marcator al Universității, Alexandru Boiciuc, și intră Robert Răducanu
Min 73 ||| Andrei Gorcea, portarul Universității, ia cartonașul galben pentru că întârzie degajarea
Min 69 2-1 O nouă centrare dintr-un corner din stânga, Mircea Manole se înalță bine la colțul scurt și deviază cu capul în plasa laterală la bara a doua
Min 68 Unirea continuă presingul. La o centrare dintr-un corner din dreapta, Rus reia cu capul din 7 metri, cu pământul, mingea lovește transversala și revine în joc, apoi se trage din fața careului, iar Boiciuc plonjează kamikaze și respinge cu capul în corner
Min 68 Florin Blaj primește pe culoar în dreapta și trage din 14 metri spre colțul lung, însă Gorcea e la post și respinge în lateral
Min 65 Schimbare și la ”U” Cluj. Iese Dragoș Tescan și intră Andrei Blejdea
Min 63 La Unirea, intră Florin Blaj și iese Alexandru Pop
Min 57 ||| Marius Cătinean primește cartonașul galben pentru un fault făcut asupra lui Balgiu
Min 57 Centrare din corner din stânga, Boiciuc respinge defectuos cu capul din 6 metri, la colțul scurt, mingea lovește încheietura barelor și revine în teren. Boiciuc a fost aproape de autogol
Min 56 Minge trimisă în față, în careu, Frăsineanu se demarcă bine în spatele fundașilor, reia cu capul din plonjon, iar Gorcea respinge peste poartă balonul care s-ar fi dus sub transversală
Min 46 S-a reluat meciul
Min 46 Unirea face o schimbare la pauză. Iese Adrian Pop și intră Angelo Cocian
Min 45+2 Pauză la Bistrița. ”U” Cluj conduce cu 2-0 în derby-ul Clujului cu Unirea Dej. Meciul pare deja jucat, la cum s-a desfășurat până acum și cum arată scorul
Min 42 Tescan urmărește mingea în careul Unirii, Răilean îi iese la întâmpinare și reține din față. Jucătorul Universității cade din fața portarului, vrea penalty, însă arbitrul lasă jocul să continue
Min 34 2-0 Tescan trage de la 25 de metri central, Răilean respinge în față, Hofman urmărește și reia din 8 metri în portar, balonul se duce ușor în stânga, unde apare singur Alexandru Boiciuc, care preia și înscrie. După ce a șutat în portar, Hofman și-a pus mâinile în cap din cauza ratării sale și s-a dus în dreapta, fără să vadă că Boiciuc era în spatele său și avea să înscrie
♦Min 25 Hofman ridică mingea peste fundași, Tescan se demarcă excelent printre doi adversari, scapă singur cu Răilean, reia cu capul din 5 metri lateral stânga, însă portarul parează în corner
Min 21 Mitrea pătrunde în centru și trage cu stângul, din 18 metri ușor lateral, modest, mult în dreapta
Min 11 Tescan trage pe poartă din afara careului, Răilean reține în stânga sa, lângă bară
Min 8 ||| Cristian Balgiu primește cartonașul galben după o itnrare urâtă, întârziată, asupra lui Adrian Pop
Min 6 1-0 Haită centrează din cornerul din dreapta, Dragoș Tescan deviază cu capul pe spate de la prima bară, din 5 metri lateral, în vinclul colțului lung, peste Răilean, surprins de execuție
♦Min 6 Haită bate bine o lovitură liberă din poziție centrală, Răilean scoate în corner de sub transversală
Min 1 A început partida de la Bistrița


Unicul meci al zilei în Liga 2, penultimul al etapei a 11-a are loc de la ora 12:30, la Bistrița, pe stadionul ”Jean Pădureanu”.

Acolo se dispută derby-ul Clujului din eșalonul secund, între Universitatea Cluj și Unirea Dej. ”Studenții” au optat să joace tot în Bistrița-Năsăud și acest meci de pe teren propriu, al treilea, după un altul desfășurat la Sânmartin (Bihor), fiindcă gazonul de pe Cluj Arena, schimbat după festivalul Untold, încă nu este complet bun de utilizat.

Este al treilea derby județean în această etapă de Liga 2, după cel al Sibiului, dintre FC Hermannstadt și CS Comunal Șelimbăr (scor 3-2), și al Timișului, dintre Politehnica Timișoara și Ripensia (scor 1-3).

”U” Cluj are punctaj maxim pe teren propriu

”U” Cluj are o serie de patru meciuri consecutive în care a câștigat și nu a primit gol (1-0 cu Viitorul Pandurii, 3-0 la Brăila, 2-0 cu Unirea Dej și 3-0 la Ripensia). În jocurile desfășurate pe teren propriu în acest sezon stă și mai bine. Are cinci victorii și doar un gol primit (3-0 cu Poli Timișoara, 1-0 cu Unirea Constanța, 2-1 cu Metaloglobus, 1-0 cu Viitorul Pandurii și 2-0 cu Unirea Slobozia).

În urma rezultatelor înregistrate până acum în etapa a 11-a, ”U” Cluj (24 puncte) a pierdut o poziție în clasament, picând de pe locul 2 pe 3, fiind devansată cu un punct de FC Hermannstadt. Cu un succes astăzi, trupa lui Erik Lincar va reveni pe locul 2 și se va menține la trei puncte în spatele liderului Petrolul (30 puncte).

Unirea Dej abia așteaptă meciul cu ”U” Cluj

Unirea Dej vine după o remiză pe teren propriu cu FC Hermannstadt (scor 1-1), o candidată la promovare, însă și după o serie de trei meciuri în care n-a mai câștigat.

Nou-promovata nu are un parcurs prea bun în deplasare în Liga 2. În cele patru meciuri disputate până acum a scos patru puncte (0-0 la Ripensia, 0-1 la FC Brașov, 2-0 la Astra și 0-1 la Concordia).

”Abia așteptăm să jucăm cu U Cluj. Clar, noi ne bucurăm de fiecare etapă. Sper ca toată lumea să fie sănătoasă până în weekendul următor, să-i recuperăm pe toți cei care au mici probleme. O să revină și jucătorul suspendat, care a fost pentru acest meci, Ionuț Rus, și sper să fim în efectiv complet, să facem un joc foarte bun pentru toată lumea care o să fie la meci”, spunea antrenorul Dragoș Militaru întâlnirea disputei cu ”U” Cluj.

Înaintea debutului acestei etape, Unirea Dej ocupa locul 11, cu 12 puncte. Între timp a ajuns pe locul 14.

3-0 pentru ”U” Cluj la meciuri oficiale, 2-0 pentru Unirea Dej în amicale

”U” Cluj și Unirea Dej au mai jucat în trecutul apropiat de trei ori în meciuri oficiale. În 2017, în turul sezonului de Liga 3, ”U” se impunea cu 4-0 la Dej. În retur, în 2018, avea să fie 2-0 pe Cluj Arena. În urmă cu un an, în 2020, cele două formații s-au întâlnit și în Cupa României, pe Cluj Arena, cu Unirea gazdă. Universitatea s-a impus însă cu 2-0.

Înainte de debutul actualului sezon, în vară, cele două formații au jucat două partide amicale, ambele desfășurate la Cluj-Napoca. În aceste teste, Unirea s-a impus de fiecare dată, cu 4-1, respectiv 2-0, rezultate care îi dau încredere și acum că poate obține un rezultat bun contra Universității.

Cristian Codrea arbitrează derby-ul Clujului, la Bistrița

Partida de astăzi dintre Universitatea Cluj și Unirea Dej, programată de la ora 12:30, pe stadionul ”Jean Pădureanu”, din Bistriţa, va fi arbitrat de centralul Cristian Codrea (Baia Mare) și de asistenții Alexandru Mihăilă (Râmnicu Vâlcea) și Roberto Ciuraru (Sfântu Gheorghe). Arbitru de rezervă este Dan Florin Dreve (Cluj-Napoca), iar observatori au fost delegați Zaharia Ciev și Romeo Malac (ambii din Timişoara).

CLASAMENTUL Ligii 2 și al golgheterilor și rezultatele înregistrate în etapa a 11-a

https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-refuzata-de-suporterul-pe-care-a-vrut-sa-l-puna-presedinte-radu-constantea-se-intoarce-la-sefia-clubului-ce-a-fost-mandatat-sa-faca-in-premiera-la-club-19206148

https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-si-a-mai-asigurat-un-portar-tanar-ardelenii-i-au-oferit-contractul-lui-dragos-jisa-as-vrea-sa-debutez-pe-cluj-arena-iar-stadionul-sa-fie-plin-19206126

https://liga2.prosport.ro/seria-1/derby-intre-echipele-timisorene-din-liga-2-poli-ripensia-se-joaca-de-la-ora-1500-ambele-echipe-sufera-in-acest-sezon-19206559

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-11-patru-meciuri-incep-de-la-ora-11-toate-echilibrate-fara-o-favorita-certa-19206508

 

 

Marius ANGHEL 24 Oct. 2021, 14:22 Liga 2
Pe aceeași temă