Dan Alexa, sancționat de FRF după incidentele de la finalul meciului cu UTA, când antrenorul s-a bătut cu suporterii arădeni. ”Bătrâna Doamnă” n-a scăpat nici ea

Marius ANGHEL 07 Aug. 2020, 20:16 Liga 2

Dan Alexa, Rapid și UTA au fost sancționați de către Comisia de Disciplină și Etică a FRF după meciul din data de 26 iulie 2020, din etapa a 4-a a play-off-ului Ligii 2, câștigat de giuleșteni cu 2-1. Atunci, arădenii au ratat șansa de a promova matematic, iar suporterii au vrut să îi aplice o corecție lui Alexa, care la după fluierul final a incitat spiritele. Incidentele au avut loc în parcarea stadionului Motorul.

UTA, sancționată cu 10.000 de lei pentru încălcarea protocolului

La acel meci, delegatul de joc a fost Daniel Sabou, președintele AJF Sălaj, care a trecut în raportul său tot ce a văzut că s-a petrecut privind organizarea și reacțiile antrenorului Rapidului, Dan Alexa. Comisia de Disciplină și Etică a judecat cazul în ședința din 5 august și a dictat sancțiuni.

UTA a primit o penalitate sportivă de 10.000 de lei, fiindcă observatorul Sabou s-a legat de prezența în tribune a unor persoane pe care le-a asimilat suporterilor, dar și a câtorva minori, lucru nepermis de protocolul emis de MTS și Ministerul Sănătății. Totodată, pe final de meci, pe gazon au ajuns câteva obiecte contondente, aruncate dinspre curtea vecină de unde fanii „Bătrânei Doamne” și-au încurajat favoriții.

”În baza art. 82/1 raportat la art. 83/2/d și art. 83/7 din RD, AFC UTA Arad se sancționează cu penalitate sportivă de 10.000 lei”, a sunat sancțiunea pentru UTA.

Suporterii arădeni au privit meciul dintre UTA și Rapid de pe un gard vecin cu stadionul Motorul. Foto: Ciprian Petcuț / Sport Pictures

Dan Alexa, amendat cu 4540 de lei și suspendat un meci după incidentele de la finalul meciului cu UTA

Și Dan Alexa s-a ales cu o suspendare de un meci și o penalitate de 4540 de lei pentru gesturile sale și ceea ce a urmat în parcarea stadionului după fluierul final al meciului.

Antrenorul Rapidului a început să înjure și să facă semne către suporterii echipei UTA, la finalul jocului, după ce dintre fani s-a aruncat cu obiecte contondente. Ulterior, în parcarea stadionului, suporterii arădeni au dat buzna la autocarul echipei bucureștene și au sărit la bătaie cu antrenorul Dan Alexa. S-au îmbărțit câteva îmbrânceli și chiar pumni, iar imaginile pot fi urmărite în video-ul de mai jos.

”În baza art. 51 din RD se suspendă 1(un) joc și i se aplică o penalitate sportivă de 4540 lei”, a fost sancțiunea pentru Dan Alexa.

Dan Alexa și Antonio Sefer au incitat spiritele după fluierul final al meciului în care dacă UTA obținea un punct ar fi promovat matematic în Liga 1. Foto: FC Rapid 1923

Și Rapid a luat o amendă de 570 de lei pentru cartonașele galbene încasate de jucători în timpul partidei. ”În baza art. 78/a din RD Fotbal Club Rapid 1923 SAi se aplică penallitate sportivă de 570 lei”, a fost verdictul comisiei FRF.

Ulterior, în ultima etapă a play-off-ului, UTA a obținut promovarea în Liga 1 de pe primul loc, iar Rapid, care a remizat acasă cu Turris Oltul cu un gol marcat în minutul 90+7, a încheiat pe ultima poziție, 6, și și-a ratat obiectivul. Dan Alexa nu știe în acest moment dacă va continua sau nu ca antrenor la Rapid.

INCIDENTELE dintre suporterii arădeni și Dan Alexa:

https://liga2.prosport.ro/seria-1/incidente-la-arad-dupa-meciul-uta-rapid-dan-alexa-s-a-batut-cu-cativa-fani-ai-echipei-pe-care-giulestenii-au-invins-o-doar-nu-era-sa-stau-sa-iau-bataie-exclusiv-19141045

https://liga2.prosport.ro/seria-1/finantatorul-rapidului-le-arata-obrazul-suporterilor-echipei-uta-ce-au-facut-ei-e-impotriva-legii-dan-alexa-s-a-descurcat-bine-video-cu-incidentele-19141177

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ce-nu-s-a-vazut-la-tv-galeria-aradeana-dura-cu-absolut-toata-lumea-dupa-meciul-pierdut-cu-rapid-atat-cat-era-cocotata-pe-gadul-vecin-stadionului-cat-si-in-parcare-ce-m-a-deranjat-e-ca-i-19141120

https://www.prosport.ro/fotbal-intern/a-aparut-clipul-cu-bataia-dinter-dan-alexa-si-fanii-lui-uta-arad-scenele-sunt-halucinante-video-19066979

https://liga2.prosport.ro/seria-1/uta-rapid-meciul-care-ii-poate-promova-pe-aradeni-si-pe-bucuresteni-i-ar-putea-lasa-in-liga-2-partida-din-etapa-a-4-a-a-play-off-ului-se-joaca-duminica-de-la-1700-laszlo-balint-si-a-con-19140897

Marius ANGHEL 07 Aug. 2020, 20:16 Liga 2
Pe aceeași temă