Cutremur pe scena ultras din România! Una dintre cele mai vechi facţiuni s-a desfiinţat după o bătaie ca-n filme, cu bâte şi lanţuri: "A fost o lipsă totală de băieţeală"

23 apr 2019 15623 afişări Liga 2
Cutremur pe scena ultras din România! Una dintre cele mai vechi facţiuni s-a desfiinţat după o bătaie ca-n filme, cu bâte şi lanţuri: "A fost o lipsă totală de băieţeală" 3 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/7947/18098427/1/1.jpg

Suporterii echipelor "U" Cluj şi Petrolul s-au ”ciocnit” în trafic, duminică, după meciul pe care echipa lui Bogdan Lobonţ l-a câştigat la Brăila, scor 8-0 cu Dacia Unirea, în etapa a 31-a a Ligii 2. Fani ai Petrolului au atacat o maşină în care se aflau susţinători ai "Şepcilor roşii", iar autorităţile au confiscat mai multe lanţuri şi bâte telescopice, pe care "Lupii galbeni" le-au avut în arsenalul lor, anunţă site-ul Reporter Buzoian.

Ziua s-a terminat cum nu se putea mai prost pentru fanii Universităţii Cluj, după ce steagul facţiunii Ultra Curva Groapa (UCG) a fost capturat de membri din Peluza Latină.

În consecinţă, Ultra Curva Groapa a emis un comunicat prin care anunţă că se va retrage de pe scena ultras din România. Aceasta este o lege nescrisă a ultraşilor.  În comunicatul emis, fanii Universităţii au făcut următoarele precizări:

"O vorbă înţeleaptă spune aşa: <<jocul greşeala aşteaptă>>, iar noi am greşit, dar nu am greşit într-un mod ultra plăcut. Ceea ce s-a întâmplat, a fost mai mult decât o lipsă totală de ultraserie, băieţeală, a fost şi o să rămână o lipsă de fair-play din partea acelor <<ultraşi>> care au făcut captura.

Numele nostru, rămâne în istorie în fenomenul Ultras din România, nu ne-am dorit să părăsim niciodată acest fenonem, sau cel puţin aşa, printr-o modelitate mişelească. Noi am pus la bătaie mâinile goale, asta am cerut şi o să cerem în continuare. O luptă dreaptă şi cinstită, un număr egal de persoane, dar mai mult, o luptă decentă pe puterea fiecăruia! Nu vrem să ne plângem de milă sau să ne victimizăm", se arată în comunicatul UCG.

Facţiunea Ultra Curva Groapa era una dintre cele mai vechi din România, fiind fondată în 1997.

Duminică, după jocul dintre Dacia Unirea Brăila şi "U" Cluj, o maşină în care se aflau patru suporteri ai clujenilor a fost oprită în trafic pe DN 10, în dreptul localităţii Ciuta. Conform sursei citate mai sus, mai multe autoturisme de Prahova au şicanat maşina clujenilor, iar în final s-a produs o bătaie generală. Cei 15 suporteri ai Petrolului au vandalizat maşina clujenilor, după care i-au pus la pământ pe fanii Universităţii, care erau depăşiţi numeric. Alţi şoferi din trafic au intervenit pentru a opri bătaia. Clujenii s-au ales cu maşina vandalizată, dar nu au depus plângere la poliţie, preferând să îşi vadă de drum.

Acţiunea de a fura steagul galeriei Chindiei le-a eşuat

Suporterii echipei Petrolul nu sunt la prima astfel de acţiune în acest sezon. Înaintea startului meciului dintre Chindia şi Petrolul, desfăşurat la Târgovişte, pe 10 martie, un ultras ploieştean din facţiunea United s-a infiltrat în galeria Chindiei, de unde a sustras steagul de gard al micuţei brigăzi Cavalerii Cetăţii.

Prahoveanul a fost placat, ca la rugby, de unul dintre angajaţii firmei de pază, după ce a sprintat câteva zeci de metri, nestingherit, prin faţa miilor de târgovişteni de la tribuna I. Cum prinderea "hoţului" s-a petrecut chiar în faţa sectorului galeriei Petrolului, pentru moment au fost şi clipe de panică, fiindcă fanii veniţi de la Ploieşti au năvălit pe gard şi au dat senzaţia că vor sări în teren pentru a-şi apăra prietenul.

Jandarmii au intrat în forţă şi l-au reţinut pe prahovean, care a primit interdicţie pe şase luni şi a fost sancţionat contravenţional. Steagul a fost recuperat, cu chiu, cu vai, cu ajutorul firmei de pază de la stadion.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.