Cum motivează ”U” Cluj absența sa dintre cluburile care au primit licența pentru Liga 1. Ce spune Administrația de licențiere a FRF

Marius ANGHEL 03 Jun. 2021, 13:36 Liga 2
Cum motivează ”U” Cluj absența sa dintre cluburile care au primit licența pentru Liga 1. Ce spune Administrația de licențiere a FRF

Universitatea Cluj a explicat motivul pentru care nu se regăsește printre cluburile din Liga 2 care au solicitat și obținut licența pentru noul sezon de Liga 1. Gruparea ardeleană le transmite suporterilor că întotdeauna a avut ca obiectiv promovarea în prima ligă.

Federația Română de Fotbal a anunțat la începutul acestei săptămâni, în ultima zi a lunii mai, echipele care au obținut licența pentru Liga 1, sezonul 2021-2022. Au fost 16 cluburi din prima ligă (toate) și opt din Liga 2 (cele șase din play-off și două din play-out) care au îndeplinit condițiile de participare în primul campionat de fotbal din România, dacă obțineau și sportiv dreptul de a juca la acest nivel.

”U” Cluj spune că s-a retras din procesul obținerii licenței de Liga 1 pentru că ”nu mai îndeplinea criteriul sportiv”

Printre acestea nu s-au aflat Universitatea Cluj, Viitorul Pandurii Târgu Jiu și Metaloglobus Bucureşti, cluburi care au luptat, teoretic, până în ultimul minut al sezonului regular al Ligii 2 pentru accederea în play-off, deci pentru a putea promova în Liga 1.

”U” Cluj a fost singura echipă, dintre cele trei, care a avut o poziție oficială despre absența de pe lista celor care au primit licența. Gruparea ardeleană motiveană că la momentul în care a fost chemată la audieri pentru dosarul obținerii licenței sezonul regular era deja încheiat, deci și obiectivul promovării era compromis.

”Obiectivul clubului FC Universitatea Cluj a fost și este accederea pe prima scenă fotbalistică din România.
Clubul nostru a respectat demersurile necesare licențierii pentru Liga 1, documentarea și întocmirea dosarului pentru sezonul 2021 – 2022 începând din luna februarie a acestui an.
FC Universitatea Cluj a respectat protocolul și a depus la Federația Română de Fotbal dosarul de licențiere ce oferea dreptul de participare în Liga 1, iar audierea în fața Comisiei de Licențiere a FRF a fost programată pe data de 17 mai 2021. La acea dată, sezonul regulat din Liga a II-a era încheiat(n.r. – s-a încheiat la 28 martie), iar FC Universitatea Cluj nu mai îndeplinea criteriul sportiv pentru participarea în Liga 1 (ocuparea pozițiilor de play-off). În urma neîndeplinirii obiectivului, dosarul de licențiere pentru prima divizie a fost retras și a fost redistribuit pentru certificarea aferentă ligii secunde.
În momentul în care Federația Română de Fotbal va începe procesul de licențiere pentru sezonul 2022 – 2023, clubul FC Universitatea Cluj va fi pregătit din toate punctele de vedere în ceea ce privește întocmirea dosarului de licențiere pentru Liga 1”, sună comunicatul ”U” Cluj.

Farul și Petrolul au jucat și ele în play-out, însă au continuat procesul de licențiere de Liga 1. Acum sunt scutite de procesul de certificare pentru Liga 2

Trebuie spuns însă și faptul că, pe lângă cele șase echipe din play-off care au luptat pentru promovare și aveau nevoie de licență, au fost și două cluburi din play-out-ul Ligii 2 care au continua procesul și au obținut licența pentru primul eșalon, chiar dacă nici ele nu mai îndeplineau citeriul sportiv, așa cum a motivat ”U” Cluj.

Este vorba despre Farul Constanța și Petrolul Ploiești. Acestea, aflate într-o situație asemănătoare cu ”U” Cluj, nu au abandonat procesul de licențiere, ci l-au dus până la capăt.

Asta și pentru că obținerea licenței de Liga 1 îi asigura inclusiv rămânerea în Liga 2. Cu licența de Liga 1 obținută, cluburile din Liga 2 nu mai trebuie să-și depună actele pentru a lua certificarea pentru noua ediție a eșalonului secund. E și cazul cluburilor FK Csikszereda, ASU Politehnica Timișoara, care au jucat în play-off și au ratat promovarea.

”U” Cluj putea proceda la fel, scutindu-se mai apoi de la procesul de certificare pentru Liga 2.

  • Mai trebuie spus și că, teoretic, cluburile din play-out-ul Ligii 2 puteau oricând să aibă șanse la promovarea în Liga 1. Dacă mai multe echipe din play-off nu ar fi primit licența, atunci, regulamentar, se trecea la primele clasate din play-out care aveau licența luată. În această situație, se putea ajunge la disputarea barajului de promovare ori chiar la promovarea directă. ”U” Cluj ar fi avut, teoretic, șanse la promovare și din play-out. Trebuia să aibă licența de Liga 1 și să spere ca cel mult trei echipe din fața sa din Liga 2 să aibă licența.

Ce alte motive avea ”U” Cluj să se retragă din procesul de licențiere pentru Liga 1

Retragerea clubului ”U” Cluj din procesul de licențiere pentru Liga 1 poate avea și un alt motiv față de cel prezentat oficial prin acest comunicat.

De exemplu, din informațiile Liga2.ro, o problemă la dosarul de licențiere a fost lipsa certificatului de securitate al stadionului Cluj Arena, semnat de ISU. Aceeași problemă a întâmpinat-o inclusiv Universitatea Olimpia Cluj, campioana la fotbal feminin.

Totodată, la un proces de licențiere de Liga 1 e nevoie de un audit financiar din exterior, care aduce costuri de câteva mii de euro, spre deosebire de certificarea la Liga 2. În plus, în cazul celor de la Metaloglobus și Viitorul Pandurii, era nevoie de un contract de închiriere pe termen lung a unui stadion cu condiții de prima ligă, ceea ce din start s-ar fi făcut degeaba, pentru că oricum aceste cluburi nu mai aveau șanse la promovare.

Neîndeplinirea criteriilor pentru Liga 1 ar fi indus sancțiuni financiare. Un litigiu financiar putea duce la neacordarea licenței și automat la retrogradarea în Liga 3. În schimb, evaluarea la Liga 2 e mai permisivă și nu aduce costuri atât de mari cât pentru o licențiere pentru Liga 1.

Cel mai probabil, motivul retragerii celor de la ”U” Cluj din procesul de licențiere nu a fost neapărat neîndeplinirea criteriului sportiv pentru participarea în Liga 1, fiindcă acestă șansă putea veni, teoretic, chiar și în play-out, așa cum am explicat mai sus, ci din motive financiare, pentru evitarea cheltuirii anumitor sume de bani pentru îndeplinirea criteriilor de Liga 1, care la certificare pentru Liga 2 nu sunt obligatorii.

Administrația de licențiere a refuzat să ofere informații suplimentare

Liga2.ro a solicitat Administrației de licențiere a FRF să-i comunice dacă pe lângă cluburile care au primit licența de Liga 1 au fost și altele care și-au depus dosarul și mai apoi s-au retras din acest proces, așa cum a fost cazul celor de la ”U” Cluj, după cum singuri au transmis.

Biroul de Presă al Federației Române de Fotbal ne-a transmis însă că această informație este confidențială.

”În urma solicitării dumneavoastră, vă informăm că, în baza Art. 10 din Regulamentul național de licențiere a cluburilor, procesul de licențiere este confidențial. Prin urmare, Administrația de licențiere nu poate furniza mai multe informații față de cele publicate deja pe site-ul frf.ro”, a fost răspunsul primit.

”U” Cluj a încheiat sezonul regular al Ligii 2, ediția 2020/2021, pe locul 11 din 20, cu 29 de puncte acumulate în 19 meciuri. A mers apoi în Grupa A a play-out-ului, unde s-a clasat, după șapte etape în care a jucat de șase ori, pe locul 3, cu un total de 39 de puncte, după Farul (42 puncte) și Farul (39 puncte).

Noul sezon de Liga 2, ediția 2021/2022, în care va participa și ”U” Cluj, își are startul la data de 31 iulie 2021.

Foto: FC Universitatea Cluj

Marius ANGHEL 03 Jun. 2021, 13:36 Liga 2
Pe aceeași temă