”U” Cluj obține la Slatina cea mai clară victorie în acest sezon de Liga 2, însă își asigură doar salvarea de la retrogradare. Oltenii sunt ca și picați în Liga 3

Marius ANGHEL 04 Apr. 2021, 14:21 Liga 2
”U” Cluj obține la Slatina cea mai clară victorie în acest sezon de Liga 2, însă își asigură doar salvarea de la retrogradare. Oltenii sunt ca și picați în Liga 3

”U” Cluj a câștigat fără probleme primul meci din play-out-ul Ligii 2, chiar dacă a fost condusă la Slatina. Cu 4-2 s-au impus băieții lui Costel Enache, care au dedicat cele patru reușite legendei Remus Câmpeanu, decedat ieri.

Daniel Rogoveanu a deschis scorul pentru olteni încă din minutul 4, dintr-un penalty obținut de Ianis Stoica în fața lui Dican, tânărul căpitan al Universității. Clujenii au revenit însă până în pauză, prin reușita superbă a lui Carol Taub (27). În partea secundă, Victor Dican și-a șterg greșeala de la penalty cu două goluri, în minutele 50 și 75, după lovituri de cap în urma unor centrări din corner ale lui Riberiro. Cosmin Meșter a înscris și el o dată, în minutul 68, iar reușita finală le-a aparținut tot gazdelor, de această dată punctând prin Ianis Stoica (88).

Cu acest rezultat, ”U” Cluj acumulează 32 de puncte și urcă pe locul 2 în Grupa A a ply-out-ului Ligii 2, la un punct în spatele liderului Farul Constanța. CSM Reșița, cu 15 puncte, ocupă penultimul loc, 6, și este ca și retrogradată direct.

În etapa a 2-a, ”U” Cluj stă, iar CSM Slatina va juca în deplasare la Pandurii (10 aprilie, ora 11:00), pe terenul ultimei clasate.

Cronica meciului o poți citi aici.

CLASAMENTELE LIGII 2

REZULTATELE ETAPEI 1 a play-out-ului și play-off-ului

COMENTARIUL LIVE:

CSM SLATINA – UNIVERSITATEA CLUJ 2-4

Daniel Rogoveanu 4′ – penalty, Ianis Stoica 88′ / Carol Taub 27′, Victor Dican 50′, 75′, Cosmin Meșter 68′

CSM Slatina: Nic. Grecu – Pisăru (Deta 57′), M. Manea, Cr. Preda, Bodri – Ov. Popescu (Doman 57′), D. Toma (cpt.)(M. Grigore 71′), Rogoveanu (C-tin. Radu 57′), Oprescu – Necşulescu, I. Stoica
Rezerve neutilizate: Velcu – Iana, Cotigă, Vlada, Ceapă
Antrenor: Cristian Stănculeţu

”U” Cluj: Muţiu – Dican (cpt.), Telcean, Andr. Răuţă, Ilieş (Meșter 30′) – D. Acka (Nic. Pîrvulescu 30′), Negrean (Chacana 76′), Taub – Ribeiro, Al. Pop (Golan 46′), Ogbu (Gavra 76′)
Rezerve neutilizate: Anca-Trip – Luchin, Ştefănescu, Sburlea
Antrenor: Costel Enache

Min 90+3 Final de partidă. ”U” Cluj câștigă cu 4-2 meciul cu CSM Slatina. Cu acest rezultat, ”U” Cluj acumulează 32 de puncte și urcă pe locul 2 în Grupa A a ply-out-ului Ligii 2, la un punct în spatele liderului Farul Constanța. CSM Reșița, cu 15 puncte, ocupă penultimul loc, 6, și este ca și retrogradată direct.
♦Min 90 + Meciul e prelungit cu doar două minute
♦Min 88 2-4 Doman centrează din dreapta careului, Ianis Stoica se înalță dintre Dican și Telcean la prima bară, fără să fie incomodat, și reia cu capul din 6 metri sub transversală
Acest 4-1 reprezintă cea mai clară victorie obținută în acest sezon de Liga 2 de ”U” Cluj. Precedentele cele mai clare erau 3-1 cu Unirea Slobozia și 2-0 cu Pandurii, ambele disputate pe Cluj Arena. În Cupa României a reușit însă un 8-2 în deplasare cu echipa de Liga 3 Hușana Huși.
Min 80 Chacana primește mingea la 15 metri central și trage de acolo cu latul puțin peste transversală
♦Min 79 ||| David Oprescu primește cartonașul galben pentru o intrare tare asupra lui Idan Golan
Min 76 Ultimele două schimbări la ”U” Cluj. Ies Derick Ogbu și Alexandru Negrean și intră Cristian Gavra și Lucan Chacana
Min 75 1-4 Ribeiro centrează dintr-un alt corner din dreapta, Telcean și Victor Dican se demarcă la prima bară, primul dă pe lângă minge, însă Dican e aproape cap lângă cap cu colegul său și trimite el în plasă, sub transversală
Min 71 La Slatina, iese Dorin Toma și intră Marius Grigore
Min 70 ||| Sergio Ribeiro are o reacție de nervozitate după un duel pierdut cu Deta și primește cartonașul galben
Min 68 1-3 Fază de contraatac a Universității, cu pase la mijlocul terenului care au făcut șah-mat adversarii, Negrean trimite pe culoar pentru Cosmin Meșter, acesta aleargă agale până în marginea careului, de unde trimite plasat pe lângă portarul ieșit la întâmpinare
Min 61 Taub centrează din stânga, prin spatele apărării, Idan Golan intră prin alunecare și deviază mingea din 6 metri direct în portar, însă de la margine se arată offside pentru poziția israelianului
Min 57 Triplă schimbare la CSM Slatina. Ies Daniel Rogoveanu, Alin Pisăru și Ovidiu Popescu și intră Radu Constantin, Rareș Deta și Cătălin Doman
Min 50 1-2 După o centrare a lui Riberiro dintr-un corner din dreapta, Victor Dican se demarcă bine la prima bară și, scăpat din marcaj de Manea, reia din drop din 7 metri și trimite direct în vinclu. Dican își răscumpără greșeala după penalty-ul din minutul 3
Min 46 S-a reluat jocul de la Slatina
Min 46 Enache schimbă încă o dată. Intră Idan Golan în locul lui Alexandru Pop
Min 45+2 Pauză. CSM Slatina și ”U” Cluj sunt la egalitate după prima repriză, scor 1-1, după reușitele lui Rogoveanu (4 – penalty) și Carol Taub (27). Clujenii au avut două mari ocazii de gol la ultima fază
Min 45 + Prima repriză e prelungită cu un minut
Min 45 Două mari ocazii la aceeași fază pentru clujeni. Pîrvulescu pătrunde în dreapta, în careu, după o pasă a lui Pop, trage la colțul lung, mingea lovește bara și revine în teren. Meșter recuperează în fața careului și trage plasat, de puțin pe lângă bara din dreapta
Min 44 Ogbu șutează pe poartă, Grecu respinge în sus și reține apoi. ”U” domină și caută golul prin care să preia conducerea pe tabelă
Min 40 La o centrare din dreapta în careul clujenilor, Popescu ratează preluarea în 6 metri și șansa de a fi singur cu portarul
Min 30 Dublă schimbare la ”U” Cluj. Intră Cosmin Meșter și Nicolae Pîrvulescu și ies Ionuț Ilieș și Donaldo Acka
Min 27 1-1 Negrean trece de un adversar la 20 de metri, lasă mingea pentru venirea din spate a lui Carol Taub, care prinde un șut senzațional și înscrie la colțul lung, în dreapta, aproape lângă bară, fără nicio șansă pentru Grecu
Min 19 La o centrare în fața careului mic al lui Grecu, dintr-o lovitură liberă din poziție centrală, Ogbu sare la cap cu Bodri, iar mingea se duce pe lângă poartă. Arbitrul dă aut de poartă, deși clujenii cer corner
Min 16 Oprescu primește înapoi la 22 de metri, e nemarcat, are tot timpul să tragă, o face, însă pe lângă poartă, în stânga
În această săptămână, Victor Dican și-a prelungit contractul cu ”U” Cluj până în 2024. Fundașul de 20 de ani poartă banderola de căpitan în acest meci, însă a început jocul cu o mare eroare: faultul comis la penalty-ul din care Slatina a înscris
Înainte de fluierul de start, cele două echipe au ținut un moment de reculegere în memoria lui Remus Câmpeanu, legendă a clubului Universitatea Cluj, decedat ieri, la vârsta de 82 de ani. Jucătorii lui Costel Enache poartă doliu, o bandă neagră așezată pe brațul drept. Clubul ”U” Cluj și-a schimbat poza de profil a paginii de Facebook cu o fotografie cu Remus Câmpeanu, din perioada în care era jucător.
Min 4 1-0 Daniel Rogoveanu bate penalty-ului cu sânge rece, precis, cu dreptul, aproape în vinclul din dreapta. Muțiu sărise pe direcție, însă n-a avut nicio șansă să pareze
Min 3 Ianis Stoica îi ia fața în stânga careului, în interior, lui Dican, e călcat pe călcâi și pică, iar arbitrul Iulian Călin dictează penalty
♦Min 1 A început partida de la Slatina. Vremea e superbă, cu soare și o temperatură perfectă de joc


Meciurile din prima etapă a play-out-ului Ligii 2 s-au desfășurat majoritatea sâmbătă, de la ora 11:00. O singură partidă a fost programată într-un alt interval de timp, duminică, de la ora 12:30, deoarece a fost aleasă de deținătorii drepturilor TV pentru a fi televizată. E vorba despre jocul CSM Slatina – Universitatea Cluj.

Partida de la Slatina face parte din Grupa A a play-out-ului Ligii 2 în care ieri s-au înregistrat rezultatele: Farul – Ripensia 1-1 și Recea – Pandurii 5-0, în timp ce Metaloglobus a stat.

CSM Slatina nu are nicio victorie în 2021 și a fost aproape să ia un punct pe Cluj Arena

Slatina n-a câștigat niciun meci în 2021, în sezonul regular al Ligii 2, ci doar două puncte în șase jocuri, însă speră ca în acest play-out să își revină și să reușească minunea: salvarea de la retrogradare.

Cu doar 15 puncte acumulate în prima parte a sezonului, echipa olteană începe play-out-ul de pe penultima poziție a Grupei A și va întâlni în prima etapă unul dintre cluburile puternice din Liga 2. ”U” are aproape dublul punctelor oltenilor, 29, și cu un succes astăzi își va asigura matematic evitarea retrogradării directe, dacă cineva ar fi crezut că se poate ajunge în această situație.

Slatina a fost aproape de un rezultat surpriză cu ”U” Cluj în sezonul regular. În etapa a 17-a, în data de 26 februarie 2021, oltenii pierdeau în prelungirile prelungirilor pe Cluj Arena, cu 2-1. Marian Manea (37) înscria pentru CSM la Cluj Napoca, în timp ce pentru ”U” punctau Derick Ogbu (33) și Idan Golan (90+5).

CSM Slatina va fi la al doilea meci cu Cristian Stănculețu antrenor, fostul șef al băncii tehnice a divizionarei a treia Petrolul Potcoava luându-i locul demisionarului Dinu Todoran.

”U” Cluj joacă și în memoria lui Remus Câmpeanu

De partea cealaltă, ”U” Cluj a ratat pentru al treilea an la rând de când a ajuns în Liga 2 promovarea în Liga 1, iar acum are gândul doar de a reforma un lot pentru ca în sezonul următor să lupte din nou pentru a ajunge în elită. ”Studenții” vor juca cu gândul și la legenda Remus Câmpeanu, decedat ieri, la vârsta de 82 de ani.

Așa cum spuneam mai sus, ”U” Cluj, cu o victorie la Slatina, se va salva matematic de la retrogradare, urmând ca apoi să joace pentru a evita poziția care duce la baraj. Bineînțeles, ardelenii țintesc și la prima poziție în Grupa A a play-out-ului, acolo unde momentan se află Farul, cu patru puncte în plus.

Susținut de suporterii din Peluza ”Șepcile Roșii”, antrenorul Costel Enache își dorește, la rândul lui să rămână la ”U” Cluj, dar să planificăm mai bine viitorul.

”Cred că primul lucru pe care ar trebui să îl urmăresc e ce pot eu să fac, pentru că toți suntem puțin dezamăgiți, nu puțin, chiar mai mult dezamăgiți. Toți suntem puțin supărați pe acest context și pe faptul că nu am reușit să ne realizăm obiectivele. E o stare destul de apăsătoare și în vestiar și în cadrul grupului. Aici ar trebui să intervină abilitatea mea de psiholog și să ridicăm din nou grupul, să ne găsim motivații noi și să continuăm procesul.
Am spus încă din această iarnă că suntem o echipă tânără, o echipă în formare, dar chiar și așa lucrurile ar fi fost mult mai pozitive dacă eram mai atenți la momentele cheie din acest campionat. Aș vrea să cred că sunt capabil să redau spirit și motivație pentru luptă. Aș vrea să văd de la ei că își respectă profesia și rămân la fel de implicați cum au fost până acum”, a spus Enache legat de meciul de la Slatina.

Iulian Călin arbitrează CSM Slatina – ”U” Cluj

Înaintea ultimului joc al etapei 1 a play-out-ului, ”U” Cluj se află pe locul 3 în Grupa A, cu 29 de puncte, fiind sub Farul (33) și Metaloglobus (30). CSM Slatina e pe poziția a 6-a, penultima, cu 15 puncte, sub echipele enumerate deja și inclusiv Fotbal Comuna Recea (26) și Ripensia (23). Mai slab stă doar Pandurii (13).

Partida de pe stadionul 1 Mai din Slatina va fi arbitrată de centralul Iulian Călin (Ştefăneşti – Argeş) și asistenții Romică Bîrdeş (Piteşti) și Vlad Bârleanu (Bucureşti). Rezervă este Mihai Motan (Târgovişte), iar observatori au fost delegați Gheorghe Mihalache (Buzău) și Dumitru Crăciun (Berceni – Ilfov).

CLASAMENTELE LIGII 2

REZULTATELE ETAPEI 1 a play-out-ului și play-off-ului

 

Marius ANGHEL 04 Apr. 2021, 14:21 Liga 2
Pe aceeași temă