CSM Reșița câștigă și al doilea meci desfășurat în 48 de ore. ”U” Cluj pierde pentru prima dată sub comanda lui Costel Enache, care n-a fost prezent la această partidă

Marius ANGHEL 14 Nov. 2020, 16:26 Liga 2
CSM Reșița câștigă și al doilea meci desfășurat în 48 de ore. ”U” Cluj pierde pentru prima dată sub comanda lui Costel Enache, care n-a fost prezent la această partidă

Ultimul meci programat astăzi, 14 noiembrie, în etapa a 12-a a Ligii 2 are loc de la ora 14:30, pe stadionul ”Mircea Chivu” din Reșița, acolo unde se întâlnesc CSM Reșița și Universitatea Cluj.

Înaintea disputării primelor trei jocuri ale rundei, Reșița ocupa locul 16, iar ”U” Cluj se clasa pe poziția a 6-a.

CSM Reșița a jucat în urmă cu două zile tot pe teren propriu și a obținut prima victorie acasă în acest sezon

CSM Reșița revine pe teren la două zile distanță după ce a disputat restanța cu Concordia Chiajna, partidă câștigată pe teren cu 1-0, însă care va ajunge pe masa Comisiei de Disciplină și Etică a FRF după ce formația ilfoveană a contestat reprogramarea ei pentru a doua oară. Inițial fusese reprogramată pentru ziua de miercuri.

Cu acel succes, echipa preluată de curând de Alin Minteuan a obținut o victorie după șase partide, ultimele trei fiind pierdute, și a câștigat pentru prima dată acasă în acest sezon, după ce din precedentele patru jocuri scosese doar un punct.

Astfel, cu Minteuan aflat la debut într-un meci al Reșiței desfășurat pe teren propriu, echipa s-a impus și a oprit seria de rezultate nefavorabile: 0-4 cu Petrolul, 0-0 cu ASU Poli, 0-3 cu Unirea Slobozia și 1-2 cu Pandurii.

Între timp, după desfășurarea celor trei jocuri de dimineață din etapa a 12-a, CSM Reșița a picat o poziție în clasamentul Ligii 2, de pe 16 pe 17, fiind egalată și devansată la golaveraj de Fotbal Comuna Recea. Bănățenii au 11 puncte acumulate în zece partide și golaveraj 5-14.

”U” Cluj joacă din nou după o pauză de 19 zile. Dorin Goga: ”Ne dorim să arătăm că suntem o echipă puternică şi inteligentă”

În schimb, ”U” Cluj n-a mai jucat și nu s-a antrenat aproape mai deloc în ultima perioadă, din cauza multiplelor cazuri de COVID-19 pe care le-a avut în cadrul echipei și care încă afectează lotul.

Mai exact, Universitatea a ratat ultimele două partide din campionat, cu Rapid și Farul, reprogramate, și ultima dată a jucat la 26 octombrie, în victoria cu 1-0 de la Mioveni. Astfel, alb-negriii revin pe teren după 19 zile, perioadă în care 31 de jucători și membri ai staffului au fost depistați pozitiv cu COVID-19.

În acest moment, șapte jucători se mai află încarantinați, iar ”U” Cluj va juca fără aceștia în Valea Domanului. DSP a permis clujenilor să se antreneze abia de miercuri, dar la prima ședință de pregătire au fost prezenți doar 12 jucători.

Căpitanul Dorin Goga a prefaţat meciul de la Reșița şi a spus că adevăratele caractere se văd în momentele dificile. ”Ne dorim să arătăm că suntem o echipă puternică şi inteligentă şi să continuăm seria bună cu un rezultat pozitiv. E o situaţie inedită, pentru că abia miercuri am revenit după două săptămâni de carantină, majoritatea fiind infectaţi cu acest virus”, a spus Goga.

”U” Cluj este neînvinsă în campionat și Cupa României (două jocuri) de opt partide, mai exact de când a fost preluată de Costel Enache, perioadă în care a înregistrat șase victorii și două remize.

După două etape în care nu a jucat, dar și după primele trei partide desfășurate în etapa a 12-a, ”U” Cluj a coborât pe locul 7 în Liga 2, cu 17 puncte acumulate în nouă partide.

Andrei Antonie arbitrează CSM Reșița – ”U” Cluj

CSM Reșița și ”U” Cluj s-au mai întâlnit de două ori în Liga 2, în sezonul trecut. În tur, în fața unui stadion arhiplin, CSM Reșița a câștigat cu 2-0, iar în retur, pe Cluj Arena, cele două echipe au remizat la scorul de 1-1, după ce ardelenii au egalat în repriza secundă.

Partida de astăzi, de pe stadionul ”Mircea Chivu” din Reșița, va fi arbitrată de centralul Andrei Antonie (Bucureşti) și asistenții Mihai Marian Ionescu și Nicușor Marin (ambii din Suseni – Argeş). Rezervă este Mădălin Alexandru Dumitru (Piteşti), iar observatori au fost delegați Marcel Savaniu (Braşov) și Cristian Petrean (Hunedoara).

TOATE REZULTATELE etapei a 12-a sunt AICI

CSM REȘIȚA – UNIVERSITATEA CLUJ 2-1

COMENTARIUL LIVE:

CSM Reșița: Cobrea – Szijj, Dudea (cpt.), Dumitraș (Chera 61′), L. Acka – Danci, Breșneni – Dat (Vasiu 78), I. Ilie (Bagherea 70′), Laur. Buș – Astafei (Matulevicius 78)
Rezerve neutilizate: Zimmermann – D. Ciobanu, Rasoveanu, N. Popescu, Brînzan
Antrenor: Alin Minteuan

”U” Cluj: Vâtcă – Laur. Rus (Inacio Miguel 75′), Gab. Tamaș (cpt.), Luchin, Neciu – Novac (Ribeiro 62′), Telcean (Negrean 75′), Bg. Barbu – Mâneran, Goga (Al. Pop 62′), Ștefănescu (Taub 62′)
Rezerve neutilizate: Muțiu – I. Filip, Andr. Mureșan, Moraru
Antrenor secund: Cătălin Munteanu

Min 90+5 Final de partidă pe ”Mircea Chivu”. CSM Reșița câștigă cu 2-1 meciul cu ”U” Cluj și se impune în al doilea joc desfășurat în 48 de ore. Clujenii pierd prima partidă de când au fost preluați de antrenorul Costel Enache, care nu s-a aflat pe bancă la acest meci, din cauza faptului că e în izolare din cauza COVID-19
Min 90+4 ||| Cristian Danci primește cartonașul galben pentru că împiedică executarea unei lovituri libere
Min 90+2 După o centrare înaltă în careul Reșiței, dintr-o lovitură liberă, Cobrea iese și boxează din 6 metri, însă îl lovește și pe Luchin, care pică inconștient și are nevoie de câteva secunde pentru a-și reveni
Min 90 + Meciul e prelungit cu patur minute
Min 85 ||| Denis Mâneran primește cartonașul galben după ce ce împinge cu un adversar în încercarea de a lua mingea din plasă și a o repune mai repede de la mijlocul terenului
Min 85 2-1 Alexandru Pop avansează din stânga în fața careului, trimite plasat de la 16 metri, din fața lui Vasiu, direct lângă bara din dreapta, făcând inutil plonjonul lui Cobrea
Min 78 Dublă schimbare la Reșița. Intră Deivydas Matulevicius și Bruno Vasiu și ies Victoraș Astafei, nemulțumit, și Emanuel Dat
Min 76 ||| Emanuel Dat îl ține pe Neciu și primește cartonașul galben
Min 75 Dublă schimbare la ”U” Cluj, ultimele din acest meci. Intră Alexandru Negrean și Inacio Miguel și ies Tudor Telcean și Laurențiu Rus
Min 74 2-0 Centrare în careul clujenilor, Luchin respinge cu capul în fața careului, acolo unde preia pe piept Cristian Danci, lasă mingea să pice și apoi trage din drop direct sub transversală. Mingea șterge transversala, pică în poartă, revine în transversală și cade din nou în plasă
Min 70 Iese autorul singurului gol al meciului, Adrian Ionuț Ilie, și intră Cătălin Bagherea
Min 62 Triplă schimbare la ”U” Cluj. Ies Dorin Goga, Danie Novac și Cătălin Ștefănescu și intră Alexandru Pop, Sergio Ribeiro și Carol Taub
Min 61 La Reșița, iese Andrei Dumitraș și intră Vlad Chera
Min 52 Astafei reia cu capul din 9 metri pe lângă bara din dreapta, după o centrare dintr-o lovitură liberă tot din dreapta
Min 48 ||| Srgian Luchin primește și el cartonașul galben pentru un fault făcut asupra lui Dat
Min 46 S-a reluat meciul de la Reșița
Min 45+1 Pauză în Valea Domanului. CSM Reșița conduce cu 1-0 în meciul cu ”U” Cluj, după reușita lui Ionuț Ilie din minutul 16
Min 45+1 Cătălin Cheregi, antrenorul secund al echipei CSM Reșița, vede direct cartonașul roșu pentru proteste și este trimis în tribună de arbitrul Andrei Antonie
Min 45 + Prima repriză e prelungită cu un minut
La acest meci, ”U” Cluj nu e condusă de pe margine de Costel Enache, care este infectat cu COVID-19. Secundul Cătălin Munteanu dă indicații de pe banca tehnică
Min 37 După un corner bătut scurt și o centrare a lui Ștefănescu în fața porții, Luchin se înalță dintre doi adversari, dintre Dudea și Dumitraș, și reia din 5 metri, cu capul, peste transversală
Min 35 ”U” Cluj are posesia, domină partida, însă nu și-a creat nicio ocazie la poarta lui Cobrea până în acest moment
Min 29 ||| Laurențiu Breșneni intră cu talpa sus asupra lui Ștefănescu și primește cartonașul galben
Min 16 1-0 Centrare din dreapta a lui Buș, înaltă, pe bara a doua, acolo unde Adrian Ionuț Ilie urmărește, câștigă duelul aerian cu Rus și reia cu capul din 4 metri la colțul scurt, acolo unde e Vâtcă. Experimentatul portarul greșește ca un amator și primește gol. Mingea i-a căzut pe mână și a intrat în plasă aproape sub transversală
Min 5 Suporterii Reșiței aflați pe dealul pe care e construită tribuna a doua a stadionului ”Mircea Chivu” își fac simțită prezența cu petarde și fumigene și cu scandarea: ”Reșița, Reșița!”
Min 1 Ilie întoarce înapoi și Danci trage din prima de la 20 de metri ușor lateral stânga, puțin peste transversală, aproape de vinclul din dreapta
Min 1 A început partida de la Reșița

TOATE REZULTATELE etapei a 12-a sunt AICI

Marius ANGHEL 14 Nov. 2020, 16:26 Liga 2
Pe aceeași temă