Concordia și Rapid au remizat la Chiajna, într-un meci amical desfășurat cu porțile închise, ultimul înainte de reluarea Ligii 2. Ce a spus Pancu despre ultima achiziție și accidentați

Marius ANGHEL 15 Feb. 2020, 19:54 Pregătiri, amicale

Concordia Chiajna și Rapid s-au întâlnit, sâmbătă, în meci direct, la Chiajna, în ultimul amical al ambelor echipe înainte de reluarea campionatului Ligii 2 și au înregistrat un rezultat de egalitate, scor 1-1. Florin Bratu și Daniel Pancu și-au testat jucătorii cu porțile închise.

În ultimul amical programat înainte de primul joc oficial din 2020, Concordia Chiajna și Rapid au avut programat un meci direct organizat pe unul dintre terenurile cu iarbă de antrenament ale bazei sportive din Chiajna. Jocul, desfășurat cu porțile închise, departe de ochii suporterilor sau reprezentanților mass-media, a fost decis de două lovituri de pedeapsă.

Giuleștenii au marcat primii în minutul 20, dintr-un penalty obținut de Alami (foto principal) și transformat cu un șut în forță de Cătălin Hlistei, în timp ce ilfovenii au egalat în minutul 54, tot dintr-un penalty, executat de bulgarul Dimitrov Hristov. În prima repriză, Concordia a marcat în minutul 40, când Rapid era în avantaj, însă arbitrul a considerat că Gliga a faultat în atac, la o centrare din corner, astfel că reușita jucătorului adus de la Academica Clinceni a fost anulată.

Concordia Chiajna: Al. Costache – Borța, Cucu, Bg. Vișan, Nivaldo – Bucșa – D. Mihalcea, Diogo Rosado, Gliga – Hristov, Karim
Pe parcurs au mai intrat: Greab – Dumitraș, Odibe, R. Ivan, I. Păun, Bari, Paliu, L. Ion, Dumitru
Antrenor: Florin Bratu

Rapid: Al. Tătaru (Mih. Popa 46′) – I. Voicu (Băjan 81′), Bg. Manole (Stănici 74′), Al. Iacob, Goge (Copaci 74′) – Jorza (Drăghiceanu 77′), R. Lazăr (Pănoiu 81′) – Sefer (Al. Dulca 81′), Alami (Djuric 59′), Hlistei (G. Crețu 81′) – Val. Alexandru (Labeau 59′)
Antrenor: Daniel Pancu

Daniel Pancu: „În unele momente am fost bine, în altele am fost mai puțin bine”

După acest joc, Daniel Pancu a spus că a remarcat și lucruri bune, dar și altele rele, însă speră să le rezolve în această ultimă săptămână înainte de primul meci oficial, cu Turris Oltul.

„Ca și efort a fost foarte bine. Am întâlnit un adversar foarte bun, un adversar care s-a întărit mult în această pauză de iarnă, un adversar care sunt convins că în niciun caz nu va termina pe poziția pe care este în acest moment. Noi, în unele momente am fost bine, în altele am fost mai puțin bine. Ne apropiem, ușor-ușor, de condițiile de campionat, pentru că mai avem zece la zile la dispoziție. Sper să ne mai recuperăm din accidentați în această săptămână și la începutul de campionat nu o să putem să fim la capacitate maximă, dar va trebui să obținem puncte. Primele trei-patru etape sunt foarte importante”, a spus Pancu.

Totodată, antrenorul Rapidului a vorbit și despre ultima achiziție, portarul Mihai Popa, adus sub formă de împrumut de la Astra și care a evoluat în a doua repriză a amicalului cu Concordia, dar și despre situația jucătorilor accidentați.

„Sunt mulțumit de Popa. Mi-am dorit dorit foarte mult un portar concurent cu Tătaru. Are școala făcută la Viitorul, joacă foarte bine cu piciorul. Avem numai referințe bune despre el. Eu nu îl știam dinainte și oricând poate fi o soluție viabilă pentru poarta noastră.

Mallo cred că va revenit de marți-miercuri la antrenamente. Bonnin, probabil, va începe și el de luni. La Piriz durează în jur de două săptămâni. La Cârstocea vom vedea, pentru că încă nu este un diagnostic clar. Oricum, este într-un proces mare de recuperare și el”, a mai declarat Daniel Pancu.

„Un rezultat echitabil. A fost un meci bun, cu angajament bun și intensitate bună. Important, de asemenea, e că nu au fost accidentări”, a spus și Cristian Bălașa, managerul sportiv al Concordiei.

Concordia joacă primul meci oficial din 2020 sâmbăta următoare, de la ora 11:00, în deplasare la Farul Constanța, în timp ce Rapid primește vizita celor de la Turris Oltul Turnu Măgurele pe 25 februarie, marți, de la ora 19:00, pe stadionul „Anghel Iordănescu” din Voluntari.

Articol scris de Marius ANGHEL
Foto și video: FC Rapid 1923

Marius ANGHEL 15 Feb. 2020, 19:54 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă