Concordia Chiajna continuă campania agresivă pe piața transferurilor și a adus încă trei fotbaliști. Un fost atacant de la Petrolul și doi portari, sub comanda lui Claudiu Niculescu

Răzvan STÎNGĂ 18 Jun. 2021, 16:42 Liga 2

Concordia Chiajna continuă campania de întărire a lotului, pentru pregătirea campionatului următor de Liga 2, și a anunțat trei noi veniri. Astfel, ilfovenii au ajuns la un total de șapte fotbaliști aduși în această vară.

Concordia Chiajna a legitimat doi portari, pe Marius Aldescu (18 ani), ultima dată la Pandurii, și pe Alexandru Silveanu (17 ani), de la Astra 2, și pe atacantul Valentin Balint (27 de ani), ultima dată la Petrolul.

Concordia Chiajna a adus șapte fotbaliști în această vară 

Deși a împlinit 18 ani abia la începutul acestei luni, Aldescu a fost un fotbalist important pentru Pandurii sezonul trecut. Tânărul portar a fost utilizat în 18 partide în Liga 2 și una în Cupa României. În totalul celor 19 meciuri în care a fost trimis pe teren la echipa din Târgiu Jiu campionatul trecut, Marius Aldescu a încasat 40 de goluri.

În ciuda poziției din teren, Valentin Balint nu a făcut un sezon prea bun pentru Petrolul. În 21 de parteide, 17 în Liga 2 și patru în Cupa României, a marcat doar o singură dată. În trecut, vârful a mai jucat pentru CS Mioveni, Dunărea Călărași, CSM Ceahlăul, Rapid, Dinamo, Corona Brașov.

”Conducerea clubului a semnat, astăzi, contracte cu alți trei jucători noi, pentru îndeplinirea obiectivului echipei în sezonul 2021-2022. După achiziționarea jucătorilor Marian Anghelina (atacant – 30 ani), Raul Palmes (fundaș – 25 ani), Adrian Voicu (atacant – 28 ani) și Nini Popescu (mijlocaș -30 ani), clubul nostru a reușit să-i achiziționeze pe Valentin Balint (atacant), Leonard Marius Aldescu (portar) și Alexandru Silveanu (portar).

Valentin Balint are 27 de ani și a jucat ultima dată la Petrolul Ploiești. Leonard Marius Aldescu are 18 ani, iar ultima echipă la care a evoluat a fost Pandurii Târgu Jiu. În schimb, Alexandru Silveanu are 17 ani și ultima oară a fost legitimat la Astra Giurgiu. Atât, Aldescu, cât și Silveanu sunt componenți ai lotului național al României U19.

După transferurile făcute astăzi, Concordia Chiajna a ajuns la 7 achiziții realizate în această vară”, se arată în comunicatul de prezentare al ilfovenilor, pe site-ul oficial CS Concordia.

Concordia l-a adus și pe Adrian Voicu de la ”FC U” Craiova

Astfel, Concordia Chiajna a ajuns la șapte veniri în această vară. Înainte de aducerile lui Marius Aldescu, Alexandru Silveanu și Valentin Balint, antrenorul Claudiu Niculescu i-a mai primit pe Marian Anghelina (30 de ani, ex U Craiova 1948 SA), Nini Popescu (27 de ani, ex CSM Reșița), Raul Palmeș (24 de ani, ex FK Csikszereda) și Adrian Voicu (foto jos, cu fața)(28 de ani, ex U Craiova 1948 SA).

Foto: Concordia Chiajna

Răzvan STÎNGĂ 18 Jun. 2021, 16:42 Liga 2
Pe aceeași temă