Campionatul Ligii 2 se reia vineri cu șanse mari să continue cu două echipe în minus. Programul etapei a 22-a și meciurile televizate

Marius ANGHEL 18 Feb. 2020, 14:01 Campionat

Campionatul Ligii 2, ediția 2019/2020, se va relua la finalul acestei săptămâni cu etapa a 22-a, a treia a returului, după două luni și jumătate de pauză, în care majoritatea echipelor s-au pregătit și într-un cantonament extern, în Cipru și, în special, în Turcia. Runda începe vineri seară și se va încheia tocmai marți seară.

Primul meci oficial al Ligii 2 din 2020 se va desfășura la Cluj-Napoca, pe Cluj Arena, acolo unde Universitatea Cluj și Campionii FC Argeș se vor întâlni de la ora 20:00, iar camerele de luat vederi ale posturilor deținătoare de drepturi de transmisie vor fi îndreptate către Dorin Goga, respectiv Andrei Prepeliță și compania. Gazdele și-au luat gândul de la retrogradare, în timp ce piteștenii sunt încrezători că în acest sezon vor reuși promovarea.

Sportul Snagov va fi a doua echipă care spune adio Ligii 2

Sâmbătă, la ora clasică a Ligii 2, 11:00, sunt programate, în acest moment, patru meciuri, în timp ce ASU Poli va sta, deoarece ar fi trebuit să o întâlnească pe Daco-Getica, echipă retrasă din campionat după 13 etape. La Constanța se joacă Farul – Concordia, la Mioveni se întâlnesc CS Mioveni și Viitorul Pandurii, iar la Timișoara, pe Electrica, au meci Ripensia și Metaloglobus. A patra partidă, cea dintre Sportul Snagov și SCM Gloria Buzău, are șanse mari să nu se dispute, iar oaspeții să se impună la „masa verde”. Snagovul nu mai are jucători, patronul i-a plecat la Dacia Unirea Brăila și doar o minune va mai face să continue în această competiție. Ilfovenii nu au făcut însă, până în acest moment, vreo adresă către FRF în care să își anunțe retragerea.

Duminică nu se joacă în etapa a 22-a. Sâmbătă, luni și marți o să fie televizat câte un meci

Și tot sâmbătă sunt programate alte două jocuri. De la ora 12:00, pe „Ilie Oană”, la Ploiești, au meci Petrolul și Dunărea Călărași, partidă care va fi și televizată. Nu același lucru se va întâmpla și la Pandurii Târgu Jiu – CSM Reșița, cu toate că cele două echipe au stabilit să joace de la ora 17:00.

Interesant este că în ziua de duminică nu va avea loc niciun meci din Liga 2, însă sunt programate câte unul luni și marți, ambele urmând a fi televizate.

Luni, de la ora 17:30, la Miercurea Ciuc joacă FK Csikszereda și UTA, iar marți, de la ora 19:00, la Voluntari, pe stadionul „Anghel Iordănescu”, are loc derby-ul etapei a 22-a, Rapid (locul 3) – Turris Oltul (locul 5).

Desfășurarea LIVE-TEXT a meciurilor din campionatul Ligii 2 o poți urmări doar pe Liga2.ro, singurul site național care promovează fotbalul din ligile inferioare.

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

Program etapa 22:

vineri, 21 februarie, ora 20:00
Universitatea Cluj – Campionii FC Argeș DigiSport 1, LookSport, TelekomSport 1
sâmbătă, 22 februarie, ora 11:00
Farul Constanța – Concordia Chiajna     
CS Mioveni – Viitorul Pandurii Târgu Jiu         
Ripensia Timișoara – Metaloglobus București     
Sportul Snagov – SCM Gloria Buzău
ASU Politehnica Timișoara
stă.     
sâmbătă, 22 februarie, ora 12:00
Petrolul Ploiești – Dunărea CălărașiDigiSport 1, LookSport, TelekomSport 1 
sâmbătă, 22 februarie, ora 17:00
Pandurii Târgu Jiu – CSM Reșița     
luni, 24 februarie, ora 17:30
FK Csikszereda – UTA Arad DigiSport 1, LookSport, TelekomSport 1
marți, 25 februarie, ora 19:00
Rapid – Turris Oltul Turnu Măgurele DigiSport 1, LookSport, TelekomSport 1   

Etapa 23, neprogramată:

Petrolul Ploiești – Farul Constanța
Dunărea Călărași – FK Csikszereda
UTA Arad – Ripensia Timișoara
SCM Gloria Buzău – Universitatea Cluj
Campionii FC Argeș – CS Mioveni
Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Pandurii Târgu Jiu
ASU Politehnica Timișoara – Rapid
Turris Oltul Turnu Măgurele – Concordia Chiajna
Metaloglobus București – Sportul Snagov
CSM Reșița
stă.

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

Articol scris de Marius ANGHEL

Marius ANGHEL 18 Feb. 2020, 14:01 Campionat
Pe aceeași temă